SERVITORII LUI DUMNEZEU

            Era o vreme ploioasă și rece. La colțul unei străzi, în mulțimea grăbită, un domn bine îmbrăcat urmărea din ochi un copil sărman, care, și el, la rându-i, privea cu milă la un cerșetor orb cu mâna întinsă la trecători.
Copilul scotoci prin buzunare și scoase repede un ban, pe care îl dădu în ascuns cerșetorului. Domnul bine îmbrăcat se opri. Copilul făcu doi pași și se opri din nou.        Scotoci iarăși săracul său buzunar și, furișându-se printre trecători, mai dădu un ban cerșetorului.

            Pe urmă făcu o mișcare din mâini și din umeri, ca și cum ar fi vrut să zică:”De-acuș nu mai am nici un ban”. Și vru să plece. Dar domnul care îl urmărea, îl opri și-i spuse:

    • De ce ți-ai dat amândoi gologanii?
    • Copilul, naiv îi răspunse:
    • Pentru hainele mele.
    • Cum așa? îl întrebă domnul mirat.
    • Copilul zise:
    • Sora mea, Ileana, mi-a spus că ”Cei săraci sunt servitorii lui Dumnezeu și dacă le dăm cu dragoste bani, ei se duc la Dumnezeu și îi spun de ce avem nevoie.Și eu am nevoie  de un rând de haine. De aceea i-am dat bani.”
    • Cu ochii înrourați de lacrimi, domnul acela a zis copilului:
    • Este foarte adevărat ce ți-a spus Ileana, și luându-l, îl duse într-un magazin de haine și-l îmbrăcă de sus pînă până jos.

SURSA:  Viața creștină în pilde, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014
Autor:Alexandru Lascarov-Moldovan
Tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei

Visits:182
Today: 1

Dans pe jar

duminică, 4 septembrie 2011

Polei pe focul inimii mele
mă face să patinez pe jar,
uit să mai caut rimele,
fiorul atingerii tale îl simt iar.

Cuvinte ce rostesc în tăcere,
când poate tu dormi sau nu ești,
zâmbesc și pot uita de durere.

Dacă o stea de pe cer îmi dăruiești,
flori de cenușă plutesc în aer,
din ele îmi brodezi în suflet giuvaer,
continui în dans să vin aproape,

ia-mă de mână și scoate-mă din apăsătoarea noapte!

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

Visits:238
Today: 1

Champions Showdown: Chess 9LX at the Saint Louis Chess Club, miercuri, 4.09.2019

 from 2-5 September 2019 features four Chess960 matches: Fabiano Caruana vs. Garry Kasparov, Wesley So vs. Veselin Topalov, Leinier Dominguez vs. Peter Svidler and Hikaru Nakamura vs. Levon Aronian.

There are six rapid games where each player has 30 minutes with a 10-second delay per move, and 14 5+5 blitz games. The rapid games are worth 2 points for a win, and the total prize fund is $200,000. Official website: www.uschesschamps.com

Concursul începe azi (miercuri, 4.09.2019) la orele 21:00

Showdown Champions: Chess 9LX la Clubul de șah Saint Louis         căutare cu Google

din 2-5 septembrie 2019 are patru meciuri Chess960: Fabiano Caruana vs. Garry Kasparov, Wesley So vs. Veselin Topalov, Leinier Dominguez vs. Peter Svidler și Hikaru Nakamura vs. Levon Aronian .

Există șase jocuri rapide în care fiecare jucător are 30 de minute cu o întârziere de 10 secunde pe mișcare și 14 jocuri de 5 + 5 blitz. Jocurile rapide valorează 2 puncte pentru o victorie, iar fondul total de premii este de 200.000 USD. Site oficial: www.uschesschamps.com

Visits:175
Today: 0

ȘAH 960 la Saint Louis Chess Club sept. 2019

Visits:180
Today: 1

Muzică de relaxare Pian, Flaut, Backgroun…

Visits:110
Today: 0

Finaluri de piese minore

 Finaluri de piese minore + pion vs. piese minore (1)

Bruce Pandolfini a început sa predea sahul pentru prima oară în 1972, la un moment în care o intreaga clasa de educatori a apărut pentru a răspunde cerinţelor de instruire in şah din cauza „exploziei” lui Fischer, in lumea sahului mondial. Din 1972 până în 1977 el a predat, în medie, cincizeci de lectii private pe săptămână, iar aproximativ o treime dintre lecţiile sale s-au axat pe finaluri.

Un număr de cursuri structurate pe care le-a prezentat la diferite universităţi şi instituţii l-au forţat să-si prezinte mai concret ideile şi materialul pregatit pentru aceste cursuri, „modificat de experienţa acumulata la lecţii private şi seminarii, constituie cea mai mare parte a materialului”, în noua sa carte Endgame Workshop.
Rezultatul inseamna treizeci de lecţii, ce acoperă 251 de pagini, care introduc concepte de bază pentru finaluri, cum ar fi maturile elementare, opoziţiile, câmpurile critice, şi promovarea pionilor, precum şi furnizarea perspectivelor unor jucători cu experienţă în problemele finalurilor mai complexe.

El scrie că, „cea mai mare din ceea ce apare aici a pregatit pentru oameni reali, cu probleme reale in problemele şahului.”
Extras din „Endgame Workshop”
(Atelierul de finaluri) de Bruce Pandolfini

Lecţia 27: piese minore şi pion vs piese minore

Piesă minoră şi pion vs. piesă minoră În acest moment suntem pregatiti să infruntam un alt set de finaluri, în care piesele minore se confrunta reciproc, dar una dintre parti are un pion suplimentar.

447)Albul castiga

Alb: Rc8, Nd8, pp b7               Negru: Rc6, Ng3

Primul pas:
scoaterea nebunului negru de pe diagonala b8 – h2
În diagrama 447, care este o poziţie familiară analizata de către Centurini, Albul are un pion periculos pe coloana calului, ajuns pe linia a şaptea.
Nebunul negrului opreste transformarea, cu regele negru ajutandu-l prin impiedicarea nebunului alb de a bloca diagonala critica b8-h2 de la c7.
Este de notat, de asemenea, că regii stau în opoziţie directă. În prima parte a soluţiei Albul găseşte o modalitate de a înlătura nebunul Negrului de pe diagonala b8-h2, începând cu

  1. Bh4!

Fără îndoială, acest sacrificiu poate fi, si trebuie sa fie, refuzat, dar aceasta tactica câştiga timp pentru a transfera nebunul Albului pe diagonala a7-g1. După

  1. ………Bh2
  2. Bf2    Bf4

(sau pe un alt loc sigur, pe diagonala b8-h2)
3.Ba7!   Bh2
4.Bb8 ………
şi acum Negrul trebuie să cedeze diagonala critica. Din fericire pentru Negru, nebunul Albului blocheaza pătratul de promovare. Acest lucru înseamnă că Negrul are la dispozitie o mutare pentru a plasa nebunul pe o alta diagonala defensivă, şi anume diagonala scurtă, a7-b8. Urmează

4 …Bg1,    şi după Bg3 (de exemplu)

5 …Ba7,
Albul are sacrificiul deflector 6. Bf2!,

iar pionul se va transforma în scurt timp. Daca diagonala defensivă scurtă (aici, a7-b8) ar fi fost cu un pătrat mai lunga, nebunul Negrului ar fi fost în măsură să evite fundatura şi încă sa mai tină sub supraveghere patratul b8. Din păcate pentru el, un astfel de pătrat nu există şi Albul castiga.

448) Albul castiga
Alb: R a8, Nd8, pp. b7           Negru: Rc6, Nh2

Albul pazeste deja la a7

În diagrama 448, cu regii în opoziţie diagonală,

şi regele alb pe partea „scurtă” a pionului,

Negrul nu are nici măcar posibilitatea de a repoziţiona nebunul pe cea mai scurta diagonala defensiva,

deoarece a7 este deja păzit de rege alb. Astfel,

  1. Bg5 Bg3 2. Be3 Bh2 3. Ba7 Bg3 4. Bb8 Bf2 5. Bh2

(printre altele), lasă Negrul fără resurse şi pionul se transformă.

449) Poziţia lui Centurini

Poziţia originală a lui Centurini

În poziţia originala a lui Centurini  (diagrama 449)

nebunul negru nu începea de la g3, ci de la h2, astfel încât Albul nu are manevra câştigătoare de timp Bh4.

În consecinţă, Albul trage de timp, aşteptand ca nebunul negru sa iasa din ungherul lui tihnit, destul de copt pentru a fi luat la tinta.

 Daca Negrul nu opune rezistenta, Albul câştigă cu 1. Bh4 Bf4 2. Bf2 Bh2 3. Ba7 Bg3 4. Bb8 Bf2 5. Bf4 Ba7 6. Be3 (similar cu manevra din pozitia 447).

Dar să spunem că, după 1. Bh4

Negrul încearcă o apărare mai activa,

1… Kb5,

cu scopul de a ajunge cu regele la a6, de unde acesta poate lua sub control campul a7. Albul continuă

  1. Bf2 Ka6 3. Bc5

(o mutare de aşteptare care forţeaza nebunul Negrului sa mute, şi sa de expuna)

3… Bg3 4. Be7

(cautand un eventual blocaj la c7)

4… Kb6

 (gonind înapoi ca sa pazeasca campul c7 de la c6)

  1. Bd8+ Kc6.

Am revenit în poziţia de plecare, dar cu o diferenţă: nebunul Negrului este expus capturarii, fiind acum pe g3 în loc de h2. Albul câştiga acum cu

  1. Bh4!

(forţând Negrul sa iroseasca un tempo pentru salvarea nebunului, în loc să îl folosească pentru a repoziţiona regele)

6… Bh2 7. Bf2,

şi ne-am intors la ideea câştigătoare de bază.

Sursa: http://www.chesscafe.com   https://iulianceausescu.wordpress.com/

 

Visits:421
Today: 0