10 principii fundamentale în şah în viziunea lui Steinitz

William Steinitz a fost primul campion absolut de şah. Stilul de joc al lui Steintz a fost unul agresiv, cu poziţii pe muchie de cuţit şi cu foarte multe sacrificii. După părerea unor specialişti stilul austriacului a fost de cea mai mare complexitate din istoria jocului de şah.

Steinitz a introdus în teoria şahistică câteva reguli fundamentale atât pentru faza de atac cât şi pentru cea defensiva. Iată 10 dintre aceste reguli:

1.Amintiţi-vă, în deschidere este important să dezvoltăm piesele şi să le poziţionăm pe cele mai bune câmpuri. În acelaşi timp nu uita, pe cât posibil, să împiedici şi dezvoltarea adversarului. Poţi obţine avantaj în deschidere doar în două feluri, să te dezvolţi mai repede sau, să împiedici dezvoltarea normală a adversarului.

2.Este important să te dezvolţi repede dar nu uita niciodată de siguranţa regelui propriu. Dacă adversarul este întârziat în dezvoltare atunci trebuie să creezi ameninţări pentru a-l întârzia şi mai mult. Va trebui să lansezi un atac cât mai repede posibil exact pe partea de tablă în care acesta este mai vulnerabil. Adversarul va trebui să ţină cont de ameninţări şi nu va fi capabil să işi termine dezvoltarea.

3.Un alt lucru foarte important în deschidere este centrul. În funcţie de poziţie va trebui să ocupi centrul fie cu un pion , fie cu o piesă. Un centru puternic de pioni iţi va oferi  avantaj de spaţiu în timp ce plasarea unei piese în centru iţi va oferi oportunităţi de a ataca.

4.Trebuie să fii foarte atent la modul în care îţi înaintezi pionii. Întotdeauna încearcă să îţi aminteşti că pionii nu mai pot fi mutaţi înapoi şi orice înaintare de prisos va duce la slăbirea poziţiei proprii.

5.Când îţi vei dezvolta piesele va trebui să ai un plan foarte exact. Va trebui să ştii exact rolul pe care trebuie să îl joace fiecare piesă şi poziţia exactă de unde fiecare dintre acestea vor ajuta la realizarea planului.

      6.Diferenţa dintre un novice şi un maestru este aceea că un maestru îşi dezvoltă piesele cu un scop precis în timp ce un novice se dezvoltă doar aşa pentru a scoate piesele în joc.

7.Partea care este în avantaj trebuie să atace, altfel ea va risca să îşi piardă avantajul. Un plan eficient de atac va începe întotdeauna cu identificarea slăbiciunilor din poziţia adversarului. O dată obiectivul fixat va trebui să exploatezi acele slăbiciuni.

8.Partea care se află în defensivă va trebui să anihileze ameninţările, să ghicească planul adversarului, să facă previziuni asupra mutărilor pe care acesta le poate efectua şi să caute un contraatac eficient. Ţineţi minte că jocul defensiv este o treabă mult mai dificilă decât jocul de atac.

9.Într-o poziţie mai mult sau mai puţin egală jucătorii trebuie să manevreze în aşa fel încât să încerce obţinerea unui avantaj oricât de mic după care să treacă imediat la atac. Oricum, în cazul unei defensive bune poziţia trebuie să rămână egală şi partida să se termine remiză.

În general, putem vorbi despre avantajdoar în cazurile în care există un mare avantaj (gen piese în plus etc.) sau în cazul în care s-au acumulat mai multe mici avantaje (pereche de nebuni, spaţiu etc.).

Când jucaţi împotriva unor adversari la fel de valoroşi ca şi dumneavoastră obiectivul pe care trebuie să îl urmăriţi este acela de a obţine mai multe mici avantaje. Dacă reuşiţi să atingeţi acest obiectiv, în mod normal, acest lucru ar trebui să vă aducă victoria.

10.În şah putem vorbi despre două tipuri de avantaj, permanent şi temporar.

În tipul de avantaj permanent se încadrează:

– Avantajul material

– Câmpurile slabe

– Pionii trecuţi de linia a patra (respectiv de linia a cincea)

– Pionii slabi

– Coloane/diagonale deschise

– Perechea de nebuni

Avantaje temporare:

– Dezvoltare mai bună

– Poziţia superioară a pieselor

– Controlul centrului

– Superioritatea spaţială

Dacă atunci când aveţi un avantaj de tipul permanent nu vă veţi grăbi şi veţi juca cu mare atenţie, veţi vedea că în final va veni şi victoria.

Dacă aveţi un avantaj de tipul temporar şi nu veţi trece cât mai repede posibil la atac, adversarul va reuşi să echilibreze jocul şi avantajele vor dispare.

 SURSA: https://www.magazinuldesah.ro/blog/2018/

Gologani, parale și LEI

Invazia monedelor străine crease la noi un adevărat haos. Dacă în veacul al XVII-lea aveam cam 20 monede străine,
în secolul al XIX-lea circulau aproape 100 de bani diferiți: taleri turcești, galbeni austrieci, zloți polonezi, țechini venețieni și alții. Imaginați-vă balamucul din târg: plăteai în taleri și primeai rest în ducați…

Evident că o monedă s-a impus, fiind folosită cu precădere: leeuwendaalderul olandez, care avea pe revers un leu mare, impunător, iar pe revers un leu mai mic. Leul era simbolul casei pe multe steme și blazoane europene. Așa că țăranii noștri au poreclit acești bani ”LEI”.
”- Cât costă, bade, o baniță de grâu?
– Doi leeuwendaaalderi ”
Sigur că țăranul român nu se exprimă pompos, ci răspundea simplu:
”- Doi lei!” adică doi bani din aceia, cu leul pe ei. Și uite-așa s-a păstrat în popor denumirea de LEI.

Sursa: Îndrăgostit de România, Carte scrisă de Leon Magda și Victoria Magda