De Crăciun

luni, 24 decembrie 2012

Un curcubeu de gânduri
În globuri se-oglindesc
Beteala de albe visuri
În pomul de Crăciun… trăiesc!

Speranța se așează
ca fulgul diafan
Inima-mi luminează
sufletul nu mai e orfan…

Credința-i avalanșă
mă urcă în Infinit
Iubirea-mi dă șansă
Căci Timpul l-a oprit!

Versuri: Cristina Bădulescu – Foișor

Vis de zi

marți, 20 noiembrie 2012

Sunt în ziua de început a unui Univers
exist doar eu într-un abis întunecat
nu știu care-i primul pas din viitorul mers
iar în oglinda apei totul îmi pare fad și mat…

Nu există culori nici sentimente
nu e durere nu sunt plăceri
gândurile sunt și ele absente
nu există iarnă nici primăveri.

fixez un Orizont inexistent
și parcă o umbră apare din nori
aud ca prin vis – sunt cu tine! PREZENT
sper (cu mâna întinsă) că nu vei alege cu mine să zbori.

Oare exist sau sunt în poveste?
poate e iar o nălucire de-a mea
căci nimeni alături de mine nu este
doar vântul ce simt cum aduce furtuna cea rea…

Versuri: Cristina Bădulescu – Foișor

Ești cu mine, Doamne?

Era un credincios care, prin viața lui curată și frumoasă, era multora ghimpe în ochi.
Într-o zi îl întrebă unul:
– Ce faci tu de izbutești să duci o asemenea viață?
Acela cu umilință, i-a răspuns:
– Mai înainte de orice, îmi pun o întrebare…
– Cum așa?
– Da, zic: Doamne Iisuse Hristoase, ești cu mine?
– Și? îl întrebă necredinciosul.
Credinciosul îi răspunse:
– Și Domnul Iisus Hristos îmi dă răspuns totdeauna, fie oprindu-mă de la cele rele – fie îndemnându-mă la cele bune…
– Și cum poți auzi acel glas?
– Foarte lesne: Dacă crezi cu adevărat în Domnul Hristos, auzi întotdeauna glasul lui…
Auzind aceasta, necredinciosul rămase pe gânduri.

Sursa: Cartea cu pilde, autor Al. Lascarov-Moldovanu (această ediție este o reproducere în facsimil a lucrării Cartea cu pilde, apărută în această formă în anul 1940 la Editura ”Cugetarea” București )

De ce a făcut Dumnezeu mame? (final)

Răspunsuri date de copii din clasa a II-a la următoarele întrebări:

Care-i diferența dintre mama și tata?
1).Mama lucrează la lucru și lucrează și acasă și tata lucrează numai la lucru.
2). Mama știe cum să vorbească cu profesorii fără să-i sperie pe aceștia.
3). Tații sunt înalți și puternici dar mama are puterea reală pentru că ea este cea pe care o întrebi dacă vrei să petreci o noapte la casa prietenilor.
4). Mama are magie, ea te face să te simți bine fără medicină.

Ce face mama ta în timpul liber?
1). Mamele nu au timp liber.
2). O auzi pe ea zicând că plătește facturi toată ziua.

Ce ar trebui să facă să ai o mamă perfectă?
1). În interior ea e deja perfectă. Pe dinafară cred că ar trebui o operație de frumusețe.
2). Dietă

Dacă ai schimba ceva la mama ta ce ar fi?
1) Ea are ceva straniu despre mine ca să îmi țin camera curată. Aș șterge asta din ea.
2). Aș face-o mai deșteaptă. Atunci ea ar ști că sora mea e cea care a făcut prostii și nu eu.
3). Eu aș vrea să se debaraseze de ochii invizibili din spatele capului.

Când te oprești din a zâmbi, trimite și la alte mame sau bunici sau mătuși… sau la oricine are de lucru cu copiii sau are nevoie de un zâmbet.

Sursa: material primit prin E-mail. Autor necunoscut

De ce a făcut Dumnezeu mame? (partea a II-a)

Răspunsuri date de copii din clasa a II-a la următoarele întrebări:

Ce fel de fetiță a fost mama ta?
1). Mama mea a fost totdeauna mama mea și nimic altceva.
2). Nu știu, că nu am fost pe vremea aia, dar cred că a fost o mare șefă.
3). Alții îmi spun că ea era bună cândva.

Ce a trebuit să știe mama ta despre tatăl tău înainte ca ea să se căsătorească cu el?
1). Numele lui de familie.
2). Ea a trebuit să știe trecutul lui. Dacă a fost un escroc? Dacă se îmbată cu bere?
3). Dacă face cel puțin 800 $ la an? Dacă el a spus nu la droguri și da la treburile casei?

De ce mama ta s-a căsătorit cu tatăl tău?
1). Tatăl meu face cele mai bune macaroane din lume. Și mama mea mănâncă mult.
2). Ea a devenit foarte bătrână și nu mai putea să facă nimic cu el.
3). Bunica mea mi-a spus că mama mea nu a avut șapca gândirii pe cap când s-a măritat cu el.

Cine-i boss la voi în casă?
1). Mama mea nu vrea să fie boasă dar ea trebuie să fie pentru că tatăl meu e bombalău.
2). Mama e. Poți să îți dai seama după cum face inspecție camerei mele. Ea vede orice sub pat.
3). Eu cred că mama e numai pentru că ea are mai mult de-a face cu tatăl meu.

Sursa: am primit materialul prin E-mail .Autor necunoscut.

De ce a făcut Dumnezeu mame? (partea întâi)

Răspunsuri date de copii din clasa a II-a la următoarele întrebări:

De ce a făcut Dumnezeu mame?
1). Ea e singura care știe unde e banda de lipit.
2). Mai mult ca să curețe casa.
3). Să ne ajute pe noi când ne naștem.

Cum le-a făcut Dumnezeu pe mame?
1). El a folosit pământ cum ne-au făcut și pe noi.
2). Magie plus putere supremă și a mestecat mult.
3). Dumnezeu a făcut mame la fel ca mine și ca tine. Numai că el a folosit piese mai mari.

Din ce ingrediente au fost făcute mamele?
1). Dumnezeu a făcut mame din nori și păr de înger și cele mai frumoase lucruri din lume și o măsură de severitate.
2). Ele trebuie să aibă startul din oase de om. După aia s-a folosit foarte multă ață, mă gîndesc.

De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale și nu altei mame?
1). Pentru că noi suntem neamuri.
2). Dumnezeu a știut că ea mă iubește mai mult decât mamele altor oameni.

Sursa: Material primit prin E-mail.Autor necunoscut.

La mulți ani!

(de sus în jos fără sfârșit 🙂 )

Posted by Eleonora – Antonia MIHAI on Ianuarie 01, 2020

Luna șoptește în zorii de zi
Astăzi cineva îți va dărui poezii.
Muntele, marea-l dezmiardă ușor
Unde te-ai dus?

Lasă-mă să-ți cânt un cântec de dor.
Tu îmi zâmbești
Într-o scoică ascult ale tale povești.

Anii nu-i număr
Nimic viitorul nu poate schimba
Împreună de mână vom atinge a Fericirii stea!

Pentru zile, ani, vieți…

există zile de-nceput în ani de pribegie
există clipe de debut ce-aș vrea să-ți dedic ție…
există ani ce trec ca-n vis și poate în uitare
există sigur Paradis și asta-n fiecare.

există zâmbet în tristeți când Luna ne vorbește
există stele și noi vieți când Soarele clipește,
există undeva un… noi chiar dacă nu-i vizibil
există Universul ”DOI” și este… indivizibil…

Versuri:Cristina Bădulescu – Foișor (vineri, 28 septembrie 2012)