Basme Românești 5 pâini de Ion Creangă

Visits:218
Today: 2

Povestea șahului, cu piese deosebite…

Visits:85
Today: 1

Rețeta de Sos de roșii cu ardei pentru iarnă

Visits:90
Today: 0

TRECE TIMPUL…

Odată cu trecerea timpului,

părul albește, tenul îmbătrânește, trupul nu mai are frumusețea tinereții,

ne umplem de riduri…și tot ce ne rămâne este doar
Trăiri și Sclipiri, frumusețea sufletului.
Aveți grijă de el!

Nimic în viață nu se oprește, totul merge înainte ca ceasul,
părul alb apare de multe ori înainte de bătrânețe,
singurul care nu se schimbă e sufletul dacă îl păstrezi în bunătate
nu are timp să facă riduri și împrăștie bunătate.

Elena Grigorean

SURSA: internet

Visits:358
Today: 1

Rugăciunea disperată a unui tată necredincios ‒ Minunea Maicii Domnului din icoana de la Mănăstirea Ghighiu 30 Decembrie 2017 Minuni – Vindecări – Vedenii

S-a întâmplat în anul 1996. Trăiam fără nici o grijă. Aveam casă, maşină, o familie minunată şi, ca fotograf, câştigam destui bani. Era vară. Împreună cu soția trebăluiam prin curte. Băiatul nostru de 9 ani, Dănuț-Nicolae, dormea într-un hamac. Între timp, eu am plecat în oraș să fac ceva cumpărături. Când m-am întors acasă, soția era neliniștită. L-a găsit pe Dănuț căzut din hamac. Se lovise cu capul de ciment şi, chiar dacă mai respira încă, copilul era inert, ca o legumă. Nu mai avea memorie, nu mai recunoştea pe nimeni.

L-am dus urgent la Spitalul Județean, unde i s-au făcut primele investigații. La prima întâlnire cu doctorul, acesta a ridicat din umeri şi m-a întrebat ce meserie am. Când a auzit că sunt fotograf, mi-a arătat radiografia. Am văzut numeroase clișee negative și puteam observa cel mai mic detaliu. Craniul prezenta o fisură longitudinală, prelungă de aproximativ 10 cm. Semăna cu un pepene plesnit. Doctorul a continuat spunându-mi: „Numai Dumnezeu ţi-l mai poate salva. Oricum, chiar dacă trăieşte, va fi un handicapat toată viaţa”.

Pe vremea aceea, nu ştiam prea multe nici despre Biserică, nici despre Hristos. Împins de disperare, m-am suit în maşină şi am pornit spre Mănăstirea Ghighiu. Mai fusesem la mănăstire, ocazie cu care mi se întâmplase ceva ciudat. Pentru că intrasem în biserică să fotografiez o nuntă, maica Lavrentia m-a rugat să fotografiez şi icoana Preasfintei Fecioare. Am fost avertizat că icoana nu se lasă fotografiată, dar eu mi-am văzut de meserie cum ştiam mai bine. Spre surprinderea mea, la developare, nunta a ieşit perfect, dar chipul Maicii Domnului nu se putea distinge. Apărea ca o pată de lumină. Pentru faptul că i-am promis maicii Lavrentia că-i voi aduce fotografii cu Icoana Maicii Domnului, am venit în zilele următoare cu toată aparatura necesară pentru a realiza o fotografie profesională. Am consumat două filme fotografiind icoana din toate unghiurile posibile. Rezultatul a fost același.

Din 72 de poziții foto, nu mi-a ieșit nici una. Am venit din nou dezamăgit la mănăstire și am întâlnit-o pe maica Lavrentia pe scările bisericii. I-am arătat pozele spunându-i că este tot ceea ce pot să fac. Atunci maica mi-a zis: „Fă ce fac eu” şi a început să meargă în genunchi, bătând metanii, de la pridvorul bisericii până în faţa icoanei. Maica a zis iar: „Acum fotografiază!”. Am făcut cum mi-a spus, dar cu convingerea că rezultatul va fi același. La developarea filmului am rămas impresionat că abia acum am reuşit să redau chipul Preasfintei Fecioare pe peliculă.

Cu tulburarea acestei amintiri și cu gândul la ce se va întâmpla cu fiul meu, am intrat în biserică şi, ajuns în dreptul icoanei, în sufletul meu s-a produs un vârtej teribil. Am început să plâng. Boceam fără ruşine. Din ochi ţâşneau lacrimile, iar din piept răbufneau toate strigătele mele de disperare, încât şi preotul şi-a întrerupt slujba şi, ieşind din altar, a întrebat speriat: „Ce-i aici? Cine-a murit?”.

Impresionate, măicuţele au făcut cerc în jurul meu şi, aşezându-se în genunchi, potopite şi ele de lacrimi, au început să se roage cu toatele, cerând milostivirea Maicii Domnului şi vindecarea copilului, care se zbătea între viaţă şi moarte la spital.

Vă mărturisesc că atunci, în faţa icoanei, am simţit la modul cel mai palpabil cum se săvârşea minunea. Brusc, un clopot uriaş şi transparent m-a acoperit, iar din toate părţile mă învăluia o căldură ca de forjă, de ziceam că din clipă-n clipă mă voi topi. Apoi, la fel de inexplicabil, clopotul s-a ridicat şi am simţit pe cap o mângâiere pe care nu o voi uita toată viaţa, mângâiere însoţită de o voce caldă, învăluitoare: „Du-te acasă, omule. Copilul tău se va face bine”. M-am ridicat şi am privit în jur. Nu era nimeni decât maica Lavrentia, care se ruga la câţiva metri distanţă, în genunchi, cu mâinile împreunate și soția mea potopită de durere.

Nu ştiu de ce n-am mai putut plânge. Secase izvorul lacrimilor. O linişte de necuprins și o bucurie imensă mă învăluia şi, senin, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, mi-am luat soţia de mână, spunându-i: „Aurelia, copilul va fi bine”. Am mers direct la spital. Într-adevăr, minunea se săvârşise. Copilul ne aştepta. Se dăduse jos din pat. Evoluția lui în timp a fost favorabilă, spre mirarea medicilor. După o săptămână, l-am luat acasă. Mergea, mânca, se juca, alerga. După o lună, la insistențele unor prieteni medici l-am dus la Bucureşti pentru a face un tomograf. Nu voiam să merg, dar pentru insistența lor am pornit la drum. Tot timpul m-am rugat la Maica Domnului să mă ierte și să nu considere acest lucru ca o neîncredere în puterea ei. Rezultatul la tomograf a ieşit perfect. Doctorița care l-a examinat pe Dănuț nu a putut crede că a avut craniul fisurat. Nu era nici o urmă de calcificare. Fisura prelungă dispăruse ca şi cum nici n-ar fi fost. Dincolo de minunea vindecării în sine, a mai fost ceva care m-a impresionat profund. Când am adus băiatul la spital, în salon mai era o bătrână lovită uşor la cap. Se internase pentru nişte analize de rutină. Câteva zile mai târziu, în timp ce externam copilul, rudele bătrânei îi ţineau lumânarea. Murise, în timp ce copilul meu (considerat fără şansă) trăia.

Consider că minunea constă nu numai în vindecarea miraculoasă a fiului meu, dar și în faptul că viața familiei noastre a devenit una religioasă, apropiată de Dumnezeu și Biserică. Astăzi Dănuț-Nicolae are 27 de ani și este student la a doua facultate. După ce a terminat Facultatea de Informatică urmeză Dreptul, la Iași.

(Maica Domnului Apărătoarea Noastră. Editura Ortodoxia, București, 2015, pp. 7-11)

Visits:246
Today: 0

Faze comice (3)

Visits:90
Today: 1

Viața – Maica Teresa din Calcuta

Viața este o șansă – profită de ea!
Viața este frumusețe – admir-o!
Viața este o binecuvântare – bucură-te de ea!

Viața este un vis – fă-l realitate!
Viața este o provocare – înfrunt-o!
Viața este un joc – joacă-l!

Viața este ceva prețios – ai grijă de ea!
Viața este ceva valoros – păstreaz-o!
Viața este un mister – descoperă-l!

Viața este o promisiune – ține-te de ea!
Viața este o durere – depășește-o!
Viața este un imn – cântă-l!

Viața este o luptă – accept-o!
Viața este o aventură – provoac-o!
Viața este o tragedie – înfrunt-o!
Viața este viață – apăr-o!

https://sontagbeatrixedith.wordpress.com/de-suflet/

Visits:106
Today: 0

Mulți ani, iubită mamă

Mamă,

Noi astăzi nu suntem cu tine,
Ne-am fi dorit să-ți dăm o floare
Nu știm acum ce-ar fi mai bine,
Când vârsta ta un pic te doare.

Îți sunt copil cu drag de-o viață,
La indigo-s parte din tine,
Noi am cusut cu-aceeași ață
Speranțe multe în destine.

Cu bune, rele câte-au fost,
Ne-am respectat mereu familia,
Nimic nu-i trudă fără rost,
Iar cât trăiesc îmi știu menirea.

Te ținem rar, dar strâns de mână,
Ne este dor să îți zâmbim,
Să-ți alungăm privind la lună,
Din fricile ce noi le știm.

Ești mama ce ne poartă-n gânduri,
Ne-ai da și sufletul din tine,
Ne-ngrijorăm în dese rânduri,
Dar ne rugăm să-ți fie bine.

De la distanță să ciocnim,
Pahare pline cu săruturi,
Mereu, ca azi noi îți dorim,
Mulți ani și liniște în gânduri!  

Autor: Gabriel Stănciulescu

Sursă: http://confluente.org/gabriel_stanciulescu_1520460661.html

 

 

Visits:113
Today: 0

Cugetare – Morphy

”Niciodată n-am jucat șah pentru bani. Întodeauna șahul a reprezentat pentru mine un divertisment plăcut.

Și nu numai pentru mine. Să-i recunoaștem meritele și să-i exprimăm mulțumirile noastre acestui rege al jocurilor.

Lupta în șah nu vizează câștigul material, ci este o chestiune de onoare.

 Șahul rămâne jocul filosofilor.

Învățați-i să joace șah pe potentații acestei lumi și vă veți convinge că răul va pierde teren în favoarea moralității și frumosului

                                                                                                       Paul Morphy

Visits:87
Today: 1

Salată de dovlecei cu maioneză

Salata de dovlecei cu maioneza

Salata de dovlecei cu maioneza – reteta scrisa in comentarii

Gepostet von Delicatese am Montag, 27. April 2020

Visits:95
Today: 0