Maratonul de Sâmbătă, 05.10.2019

 

          În acest concurs participă elevii Școlii de Șah ”Visul unui pion”, părinții sau bunicii lor, precum și antrenori, dar numai de la C.S. Mediator, care este și organizatorul. Specificăm că el există chiar de la începutul înființării clubului și și-a atins de fiecare dată scopul, acela al progresului în joc și aplicarea conștientă și plăcută a teoriei învățate prin rezolvarea de diagrame din timpul săptămânii.

 Desfășurarea lui are loc pe tot parcursul anului și în cadrul lui se acumulează punctele de la toate concursurile ( chiar și din Finala Campionatelor Naționale ) unde participă sportivii noștri, inclusiv acest Maraton de sâmbătă.

 Se vor juca 7 runde și vor fii partide de șah rapid combinate cu partide de șah clasic, pentru a putea fii analizate.

 Sunt premiate primele 3 locuri cu medalii și cupe iar ocupantul Locului I va fii desemnat Campionul Școlii de Șah ”Visul unui pion”, indiferent de vîrstă sau categorie sportivă și va avea parte și de alte beneficii.

ÎN Tabelul publicat pe site sunt listați primii 10 jucători (TOP  10) și se menționează numărul total de participanți.

Ediția 1 în anul școlar  2019 – 2020

La prima ediție au participat 13 jucători.

Clasamentul general este următorul:

  1. Hoancă Alexia                             6,5 puncte
  2. Grosu Tudor                                5,5      ”
  3. Eva Luiza                                      5,00    ”
  4. Mitar Octavian                           4,5      ”
  5. Anchidin Alexandru                   4,0      ”
  6. Gaiță Antonia                              4,0      ”
  7. Anchidin Ioan                              4,0      ”
  8. Enescu Vlad                                 4,0      ”
  9. Deac Victor                                  3,5      ”
  10. Enescu Nadia                               3,0      ”

    Pagină realizată de Mihai Eleonora Antonia,

 maestră internațională ICCF                          

Visits:204
Today: 1

Lasă un răspuns