Citatul zilei 16.11.2020 (luni)

Citatul zilei de astăzi vine din partea jucătorului de șah, matematician și filozof
Emanuel Lasker (1868-1941).
El a deținut titlul de campion mondial la șah timp de 27 de ani, între anii 1894 și 1921.

”La şah, când vezi o mutare bună, caută alta şi mai bună.”

Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Emanuel+Lasker
citat din Emanuel Lasker, adăugat de Cornelia Georgescu

ZÂMBETUL

Creierul este un organ ca oricare altul. Atunci când avem o boală de stomac, ţinem regim. „Aşa şi cu creierul, trebuie să-l facem să funcţioneze. Avem nevoie de el“, „Orice cicatrice… Depinde la ce nivel. Să zicem intelectual. Pentru aceasta, în primul rând, trebuie să-i dăm odihnă 8 ore. Nu înseamnă numaidecât că dormi 8 ore“, spune prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, şeful Departamentului de Neurochirurgie al Spitalului Sanador, care a explicat cum ar trebui să ne protejăm cel mai important organ al corpului.

În acest interval de 8 ore intră şi trezirea de dimineaţă şi plimbarea în aer liber, mai spune acesta. „Toate acestea duc la odihna creierului. Şi să nu-l tracasezi cu 10 telefoane: ia şi sifoane, mai ia şi pisica de pe gard…Toate acestea agită creierul şi el ar trebui să stea liniştit“.

 Creierul uman este setat să se odihnească noaptea Fenomenul de linişte cerebrală este conform activităţii diurne şi nocturne, atrage atenţia specialistul. „Creierul uman este setat să se odihnească noaptea. Nu să stau până la 12 noaptea. E cea mai mare greşeală. Randamentul e 0. Cel mai bun somn este între ora 10.00 şi 12.00 noaptea, e dovedit“. Trezirea trebuie să fie şi ea treptată. „Nu am sărit din pat şi am luat-o la fugă!“

 Dimineaţa nu uităm să respirăm cu geamul deschis. „Şi creierul funcţionează cu puţin dacă nu-i dăm oxigen“. Intrarea în activitate nu trebuie să fie cu hei-rup. „Nu trebuie să plecăm nervoşi spre serviciu să rupem şoseaua în două. Nu avem structura unui mic Napoleon care dicta 7 scrisori deodată, făcea toate lucrurile perfect, ţinea minte toate regimentele”

Dar, pentru un om normal care vrea să aibă o viaţă cât mai lungă toate lucrurile trebuie făcute cu măsură şi pe rând. Noi, românii, lucrăm în stilul pompieristic. Dacă lucrezi ceva şi vine un coleg peste tine spunând: hai repede că şeful vrea… În condiţiile astea nici treaba nu ţi-ai făcut-o bine, nici pe şef nu l-ai rezolvat. Urmează un fel de amalgam, un soi de fuşereală, când nu faci nimic bine.

Pentru că creierul trebuie să se concentreze şi să termine un lucru cap-coadă. Am văzut masa unui profesor universitar, academician, care avea masa plină de cărţi, de lucrări. Toate acestea ştiţi ce rău fac creierului? Pentru că sunt impulsuri care se adună şi care sunt factori de alarmă şi nu duc la odihna creierului, duc la oboseală.

Adevărul: Care e cel mai bun prieten al creierului?

Prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Un zâmbet. În sensul de gândire pozitivă. De a ne bucura de ceea ce avem şi de ceea ce putem face. Zâmbetul produce în creier o stare de bine – se pare după toate datele că se secretă anumite substanţe care produc o efervescenţă intelectuală în creier cu multiple sinapse care se descarcă de la un simplu zâmbet.

Adevărul: Mi se pare poezie ce spuneţi.

Prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Depinde cine spune.     

http://adevarul.ro/sanatate/minte-sănătoasă/prof-dralexandru-vlad-ciurea-neurochirurg

Ce contează pentru tine?

Un profesor de filosofie statea in fata clasei avand pe catedra cateva lucruri.

Cand ora a inceput, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era.

Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor.

Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul era plin, iar acestia au fost de acord ca era.

Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a intrebat din nou pe studenti cum statea treaba, iar acestia au raspuns in cor: „Pliiin!”

Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea pe care le-a turnat in borcan, umplandu-l de aceasta data definitiv. Studentii au ras.

„Acum”, a spus profesorul dupa ce hohotele s-au domolit, „as dori sa intelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra. Mingile de golf reprezinta lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sanatatea, prietenii si pasiunile voastre. Daca totul ar fi pierdut in afara de acestea, viata voastra ar fi tot plina.”

„Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi: serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor marunte.”

„Daca veti incepe cu nisipul”, a continuat el, „nu veti mai avea unde sa puneti mingile de golf si pietricelele.”

„La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine.”

„Acorda atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joaca-te cu copiii, fa-ti controale medicale periodic, iesi cu sotia in oras la cina, joaca golf, vei avea suficient timp alta data sa faci curat sau sa repari cine stie ce dispozitiv . Ai, in primul rand grija de mingile de golf, ele conteaza cu adevarat. Stabileste-ti prioritatile, restul e doar nisip.”

Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu-se ce reprezentau cele doua cesti de cafea.

Profesorul a zambit: „Ma bucur ca intrebi asta! Ele vor doar sa arate ca, oricat de plina ar parea viata ta, e loc intotdeauna pentru doua cesti de cafea, impreuna cu un prieten…”

Preluata de pe damaideparte.ro

Încercările nu-l slăbesc pe om, ci-l descoperă cine este.

4. Acum însă Dumnezeu a orânduit ca să învățăm „să purtăm unul sarcina altuia” (Galateni 6, 2) fiindcă,

nimeni nu e fără greșeală, nimeni nu-i fără povară,

nimeni nu-i îndestulat cu sine, nimeni nu-i destul de înțelept ca să se îndrume singur,

ci trebuie să ne îngăduim unii pe alții, să ne mângâiem,

să ne ajutăm, să ne învățăm și să ne dojenim.

Cât de mult însă s-a desăvârșit cineva, aceasta se vede mai bine la vreme de primejdie.

Sursa: Urmarea lui Hristos, autor Toma de Kempis

Principiul Narcisei Galbene

Fiica mea mi-a telefonat de mai multe ori sa-mi spuna:

-Mama, trebuie sa vii sa vezi narcisele galbene inainte ca vremea lor sa treaca!

Eu doream acest lucru, dar era un drum de doua ore cu masina de la Laguna la lacul Varful Sagetii. Cand fiica mea a sunat a treia oara, i-am promis ca voi merge joia viitoare. In acea zi insa timpul s-a racit dintr-odata si a plouat. Dar promisesem, asa ca am mers acolo. Cand in sfarsit am pasit in casa lui Carolyn si i-am salutat si imbratisat pe ea si pe nepotii mei am spus:

-Carolyn, lasa narcisele galbene. Timpul este nefavorabil,sunt nori si ceata, asa ca nu exista nimic in lumea aceasta care sa ma faca sa mai conduc cativa kilometri!

Fiica mea a zimbit si, cu mult calm, a spus:

-Noi conducem pe vremea asta, mama.

-Ei bine, nu merg nicaieri pina nu se face timp frumos! am spus crezand ca am fost destul de convingatoare.

-Sper insa ca ma vei duce la service ca sa-mi ridic masina, a spus fiica mea.

-Cat de departe trebuie sa mergem?narcisa galbena

-Cateva strazi. O sa conduc eu, sunt obisnuita cu asta.

Dupa cateva minute, am intrebat-o:

-Unde mergem? Asta nu e drumul spre service.

-Mergem spre narcisele galbene, a raspuns Carolyn zambind.

-Carolyn, am spus eu cu asprime in glas, te rog sa intorci!

-Linisteste-te, mama! Nu-ti vei ierta niciodata daca pierzi aceasta experienta.

Dupa aproximativ 20 de minute, am intrat pe o straduta pietruita si am vazut o mica biserica. Mai incolo, pe partea bisericii, am vazut scris cu litere de mana: “Gradina narciselor galbene”. Am coborat din masina si am mers in urma lui Carolyn, in jos pe carare. Apoi cararea a cotit si cand am ridicat privirea am ramas muta de uimire.

Inaintea mea se afla cea mai minunata imagine. Arata de parca cineva luase un butoi urias de aur si il revarsase peste piscul si versantii muntelui. Florile au fost plantate in maiestuoase vartejuri, minunate fasii si randuri portocaliu inchis, albe, galben ca lamaia, roz-portocaliu, galben ca sofranul si galben ca untul. Fiecare varietate de flori a fost plantata ca un grup, asa ca s-au involburat si au inflorit ca niste rauri cu tonalitati cromatice unice. Erau 5 acri de flori.

-Dar cine a facut asta?, am intrebat-o pe Carolyn.

-O femeie. Ea locuieste aici pe proprietate. Aceea este casa ei.

Carolyn mi-a indicat o casa mica si modesta in mijlocul acelui tinut. Am mers catre casa. Pe un zid am vazut un afis. “Raspunsuri la intrebarile pe care stiu ca ti le pui” era titlul. Primul raspuns a fost un simplu: “50.000 bulbi.”
Al doilea raspuns a fost: “Unul, pus pe rand, de catre o singura femeie. A fost nevoie de doua miini, doua picioare si putin creier.” Al treilea raspuns a fost: “Am inceput in 1958″.

Am descoperit atunci Principiul Narcisei Galbene. Pentru mine, acel moment a fost o experienta care mi-a schimbat viata. M-am gindit la aceasta femeie pe care eu nu am intalnit-o niciodata si care, cu mai mult de 40 de ani in urma, a inceput cu un bulb, creand in timp propria sa viziune asupra frumusetii si bucuriei si impodobind varful unui munte obscur. Plantand pe rand cate un bulb de narcisa, an dupa an, ea a schimbat pentru totdeauna lumea in care traia. A creat ceva nespus de magnific, de frumos, de inspirat.

Principiul pe care ni-l arata gradina ei de narcise galbene este unul din cele mai marete principii ale cresterii si evolutiei. Este lectia care ne invata sa inaintam spre scopurile si dorintele noastre, pas cu pas – adesea facand doar un pas mic, de copil – si sa invatam sa iubim ceea ce facem, sa invatam sa folosim acumularea in timp. Cand multiplicam momentele scurte de timp in care producem ceva mic, prin efort zilnic, vom constata ca putem realiza lucruri magnifice. Putem schimba lumea.

-Treaba asta ma intristeaza, intr-un fel, am recunoscut eu. Cate as fi putut realiza, daca mi-as fi stabilit un scop minunat acum 35 ori 40 de ani si as fi muncit in toti acesti ani sa-l ating, plantand cate un singur bulb o data… Gandeste-te ce-as fi fost in stare sa realizez!

Fiica mea mi-a spus raspuns in stilul ei direct:

-Incepe de maine! Nu mai are nici un rost sa te gandesti la timpul pierdut.

Modul de a face dintr-o “lectie” o bucurie si o cale de evolutie, in loc de un motiv de regret, este sa te intrebi: “Cum pot folosi azi ceea ce tocmai am invatat?”. Ne convingem pe noi insine ca viata va fi mai frumoasa dupa ce ne vom casatori, dupa ce vom avea un copil, apoi altul. Dupa care suntem frustrati ca nu sunt copiii destul de mari si speram ca vom fi mai multumiti atunci cind ei vor creste. Apoi suntem frustrati ca sunt adolescenti si se poarta ca atare. Suntem siguri ca vom fi fericiti cand ei se vor maturiza… Ne spunem ca viata noastra va fi completa cand ei se vor casatori, cand vom avea o masina noua, cand vom putea avea o vacanta placuta, sau cand ne vom pensiona.

Adevarul este ca nu exista un moment mai bun pentru a fi fericit decat cel prezent. Daca nu acum, atunci cand? Viata noastra va fi intotdeauna plina de schimbari. Este cel mai bine sa accepti asta in sinea ta si sa decizi sa fii fericit oricum. Fericirea este calea. Asa ca, bucura-te si pretuieste fiecare moment pe care il ai si pretuieste-l si mai mult, pentru ca te bucuri de el impreuna cu cineva apropiat, cineva suficient de special ca sa-ti petreci timpul cu el/ea… si aminteste-ti ca timpul nu asteapta pe nimeni.

Asa ca INCETEAZA sa mai astepti…
-pana cand masina ori casa este platita,
-pana cand iti iei o masina sau casa noua,
-pana cand copiii pleaca de acasa,
-pana cand iti termini studiile,
-pana cand slabesti 10 kg,
-pana cand te ingrasi 10 kg,
-pana cand te casatoresti,
-pana cand ai copii,
-pana cand te pensionezi,
-pana la vara,
-pana la primavara,
-pana la iarna,
-pana la toamna,
-pana cand mori…

Nu exista un moment mai bun ca cel de acum ca sa fii fericit. Fericirea este o calatorie, nu o destinatie! Si poate ca astazi este cea mai buna zi ca sa plantezi primul bulb al propriei tale gradini de narcise… tu stii cel mai bine!

Sursa: damaideparte.ro

Cât e de greu?

Un profesor le vorbea studenților săi despre managementul stresului. A ridicat un pahar cu apă și a întrebat audiența:

„Cât de greu credeți că este acest pahar?”

Răspunsurile studenților au variat de la 20g până la 500g.

„Nu depinde de greutatea lui absolută. Depinde de cât de mult îl țin eu în mână.

Dacă îl țin pentru un minut, totul este în regulă, dacă îl țin pentru o oră, voi simți o durere în brațul drept. Dacă îl voi ține o zi întreagă, va trebui să chem o ambulanță. E exact aceeași greutate, dar cu cît o țin mai mult, cu atât devine mai grea.” le explică profesorul.

Dacă ne purtăm încontinuu greutățile în spate,mai devreme sau mai târziu, nu vom mai fi capabili să le ducem înainte, ele devin tot mai apăsătoare.

Cum trebuie să mai lăsăm paharul jos, să ne odihnim mâna o vreme înainte de a-l ține din nou, așa e necesar ca periodic să lăsăm deoparte greutățile , pentru a ne putea revigora și a fi capabili să le facem față.

Mereu vor fi greutăți pe umerii noștri. Dar cu înțelepciune, vom ști și să ne eliberăm de greutatea lor, pentru a ne odihni și a ne relaxa.

Viața e scurtă! Indiferent de greutățile pe care le avem, să ne reamintim mereu să ne bucurăm de ea.

SURSA:www.ozibuna.net

Bancul zilei – Luni, 21.09.2020

La munte, un turist care nu avea ce face intra in vorba cu un cioban.
– Ia spune baciule, cate oi ai?
– Da fo 100.
– Si ani? – Fo 60 sau 70… Cine sa-i stie?
– Da cum Dumnezeule, numarul oilor il sti si numarul anilor nu?
– Pai, domnule draga, pana amu, anii mei n-o incercat nimeni sa mi-i fure…

SURSA: https://bancuri365.ro/bancuri-cu-ciobani/pagina-2