Tabla de şah sau regula celor 50 000 de ore

Prin New Yorker sau, în orice caz, în vreo publicaţie americană am dat de un studiu blogger-it despre complexitate. Când auzi de complexitate la ce te poţi gândi, oare? Al şaptelea continent? Un accelerator de particule? O rămăşiţă de ADN? Un deget de antimaterie? O problemă de matematică de nivel M1? Poveşti! Discutăm despre şah. Şah. Şah.

Aflăm că, prin 2009, s-a făcut un pas (mic pentru omenire, dar mare pe tabla de şah). Herbert Simon şi William Chase au publicat atunci în American Scientist o expertiză care concluziona: nu există experţi înnăscuţi în şah.

Cel puţin nu maeştri înnăscuţi sau mari maeştri! Nu există nici un nume în şah (incluzându-l pe Fischer) care să fi atins nivelul de mare maestru în mai puţin de un deceniu de preocupare intensificată asupra jocului. Simon şi Chase estimau că un maestru în şah petrece între 10 000 şi 50 000 de ore de privit la piesele de şah (laolaltă cu variantele de mutări posibile). La o convertire banală, asta înseamnă să priveşti 6 ani cu sfidare, asupra unui obiect fix.

În următorii ani psihologia flanchează studiul lui Simon şi Chase, întărind şi cu argumente „din interior” estimarea lor. Psihologul John Hayes a grupat 67 de compozitori celebri de muzică clasică şi s-a lămurit că, aproape în fiecare caz, compozitorii nu şi-au dat arama pe faţă decât după 10 ani de creaţie (cel puţin).

La fel ca în cazul şahiştilor, şi compozitorii au dat lumii „capodopera” după multă, multă şi iar multă practică (cu foarte puţine excepţii, dar nici alea încurajatoare; lui Erik Satie, de exemplu, i-a trebuit 8 ani până să compună „capodopera”; sau Paganini, care a avut nevoie de 9 ani.

Asta-i: nimeni nu reuşeşte la nivel înalt prin „talent înnăscut”. Nimeni nu intră în sala de operaţie, face turul iar apoi exclamă: „Mi-a reuşit operaţia pe creier!” În cartea Outliners, Malcolm Gladwell a început să popularizeze ideea celor 10 000 de ore:

10.000 este numărul magic al măreției, indiferent de aptitudinea naturală a unei persoane. Cu o practică suficientă, oricine poate atinge un nivel de competență care să rivalizeze cu cel al unui profesionist. Este doar o chestiune de a pune în timp.

Ce-ar mai fi de spus? La nivel cognitiv, nu există înnăscuţi. Te poţi naşte, câteodată, cu un handicap de întârziere. Dar, până la urmă, cine te opreşte să stai şi să priveşti 6 ani la rând?

Sursa: http://www.thechronicle.ro/science/tabla-de-sah-sau-regula-celor-50-000-de-ore

Despre empatie

 „Empatia” este un cuvânt destul de recent în vocabularul tradițional al creșterii copiilor (care, mai nou, se numește „parenting”). Și cum viața cuvintelor dezvăluie adesea transformările din viața reală, să ne aplecăm un pic asupra empatiei de folos în comunicarea cu copiii și cu oamenii în general!

Empatia înseamnă capacitatea de a te pune în „papucii celuilalt”, de a te conecta la trăirile lui și a te deschide către ceea ce simte celălalt, ca și cum, în acel moment, ai fi el. A înțelege empatic cu adevărat înseamnă a fi prezent și atent la ce îți transmite celălalt, dincolo de informația propriu-zisă, și a te abține de la a-l judeca ori a-l ghida în ceea ce el simte. Înseamnă a înțelege din interior pe cineva, nu din exterior.

Când ești empatic cu copilul tău, el capătă încredere că poate să-ți vorbească, nu se teme prea mult că îl vei dezaproba, îl vei critica, ori îl vei sfătui chiar înainte de a pricepe ce se întâmplă cu el. De aceea, empatia este un ingredient necesar: face să dospească, precum drojdia pusă în pâine, comunicarea dintre oameni!

Iată exemple de empatie și de lipsa ei: scenă dintr-un film: un băiat de vreo 11 ani este respins de tatăl lui care îl abandonează fizic și emoțional. Băiatul nu suflă o vorbă, așa cum stă în dreapta șoferiței – o doamnă care îl dusese în vizită la tatăl lui, dar, la un moment dat, începe să se zgârie violent pe față. Doamna oprește mașina și îl oprește și pe el din actul de autoagresare, îl cuprinde în brațe și amândoi stau așa, răsuflând greu, în absența cuvintelor … Ca și spectator al filmului, simți cum amândoi, fără să vorbească, împărtășesc o trăire puternică. Simți și câtă înțelegere are această doamnă nu prea vorbăreață în tot filmul, pentru băiatul cu pricina.

Scenă din realitate: un copil mai micuț cade, se lovește și vine plângând la părinte sau la bunic. Acesta fie îl ceartă că nu e atent pe unde merge sau că nu trebuia să se cațăre, fie îi spune că nu trebuie să plângă, că băieții nu plâng sau că nu are de ce, că nu-i mare lucru ce i s-a întâmplat. O altă scenă: un adolescent vine îmbufnat de la școală fiindcă prietenii râd de el din diverse motive, iar părintele îi face morală că nu știe să își aleagă prietenii și că mai bine s-ar ocupa mai mult de lecții. Dacă ai vedea aceste scene într-un film, redate realist, oare ce ai simți, ca și spectator? Pentru cine ai avea o înțelegere fără să judeci?

Sursa: www.intrenoiparintii.ro/comunicare/sunt-un-parinte-empatic-partea-i/

Bancul zilei de Miercuri, 3.04.2019

Ursu își ia o motocicletă la care iepurele îl vede și îi zice:
– Lasă-mă și pe mine să o conduc !
-Bine suie.
-Ursule suntem la 50 km/h ție frică ?
-Nu.
-La 200km/h îți este frică?
-Nu.
-În fața noastră e un zid îți este frică ?
-Nu.
-Ar trebui că nu ajung la frâne!!!

Adaugat de: alex_alexutu

http://www.portalroman.com/bancuri/Bancuri_cu_Animale–2.html

În timpul partidei

e nevoie să uiți chiar și când te-ai născut

Și dacă pe tablă cad umbre ?

La Linares, turneul se desfășoară la Centrul comunitar și spectatorii stau atât de aproape de tine încât le poți auzi chiar răsuflarea. Or, lucruri ca acestea deranjează enorm un jucător de șah.

Pe mine, de pildă, mă deranjează mult zgomotele. Când aud un copil strigând îmi pierd complet puterea de concentrare. Robert Hubner e în schimb foarte sensibil la o iluminare proastă. Pentru mine însă are prea puțină importanță dacă pe tablă cad umbre.

…Un jucător de clasă trebuie să se concentreze de-a lungul întregii partide, cinci ore fără întrerupere. Dacă ești în formă bună nu te mai gândești la nimic altceva. Trebuie să uiți restul, totul. Nu te mai gândești la familie, e nevoie să uiți chiar și când te-ai născut…

Cugetări și aforisme

”Nici în pozițiile câștigate atenția nu trebuie slăbită”. (G. Marco)

” Dezvoltarea este primul postulat al unui joc sănătos”  ( G. Marco)

”Nimic nu se răzbună mai tare în practica șahului ca subestimarea adversarului”. (A.Albin)

Sursa: Planeta șah – Almanah 1986