INFO ȘAH
Sâmbătă, 29.07.2017 la Palatul copiilor din Jimbolia, s-a desfășurat Cupa ”Zilele Jimboliene”, un Concurs de Șah Internațional, organizat de Primăria orașului Jimbolia. Director de concurs – prof. Nemeș Adrian. Arbitrajul a fost asigurat de prof. Mihai Partenie, arbitru internațional, secondat la calculator de ing. Mihai Laura, arbitru.
Timpul de joc a fost 15 minute cu 3 sec. adăugire/ jucător, pe durata a 5 runde.
Nu s-a perceput taxă de înscriere.
Clasamentul general:
Campionul concursului a fost Ivanic Gojko, 5p. (Serbia), Locul 2. Crețu Cătălin, 4p (Ro. Jimbolia), Locul 3. Asavei Silviu 4p. (Ro. Jimbolia), Locul 4. Strunk Roland 4p, (Ro, Jimbolia), Locul 5. Agachi Laurențiu 4p, (Ro. Jimbolia- C.S.Mediator), Locul 6. Știrbescu Ilie (Ro, Jimbolia), Locul 7. Milian Marius (Ro, Arad), Locul 8. Ecim Predrag (Serbia).
C.S. Mediator a fost reprezentat de următorii copii:
Gr. B12: Duma Ioan – Locul 1 Gr. B10: Duma Daniel – Locul 2 Gr. F10: Mașcaș Teodora – Locul 1 Gr. B 8: Vărșăndan Victor – Locul 1
Curtea Palatului copiilor, unde s-a desfășurat concursul, este amenajată într-un veritabil parc cu fântână arteziană. Totul emană o oază de liniște și desfătare. În timpul dintre runde, copiii au alergat plini de veselie pe aleile ușor însorite.
Pe toată durata jocului de șah, toți participanții și însoțitorii au fost serviți cu sărățele, prăjituri, apă și cafea. Mulțumim organizatorilor pentru că ne-a oferit ocazia de a participa la această frumoasă competiție care face parte din jocul de relaxare la sfârșit de săptămână, rezultatele nefiind trimise la F.R. Șah pentru omologare.
Istoria apariției celui mai inteligent joc din lume. Istoria șahului!!!
Patria șahului este India,unde cu mai bine de 2000 de ani în urmă, atunci când a apărut, jocul se numea „ciaturanga”. Într-un străvechi manuscris găsim o frumoasă legendă privind invenția șahului.
Cică trăia odată în India un tînăr împărat cu numele de Behub, un mare și cumplit despot. Adînc îndurerat de cruzimea împăratului, înțeleptul Nasir a hotărît să-l facă pe crâncenul suveran să-și dea seama de tirania și fărădelegile sale. În acest scop Nasir a inventat șahul,un joc în care pînă și cel din urmă pion (țăran) avea o extremă importanță pentru apărarea și salvarea regelui său, iar lipsa unui pion putea duce la pierderea partidei, adică la pierirea regelui.
Însușind noul joc, pe cât de ingenios pe atît de atrăgător, Behub, după mai multe reflecții a înțeles că trebuie să-și schimbe atitudinea față de oamenii simpli, de rând, și în scurt timp și-a cucerit atașamentul și dragostea poporului său. Drept răsplată pentru jocul care-l făcuse atît de înțelept, Behub i-a propus lui Nasir să-i ceară orice,chiar și o jumătate din împărăție. Făcând o plecăciune adâncă în fața domnitorului, Nasir a spus: ”Precum vezi, tu, stăpîne, tabla de șah are numai 64 de pătrate, dacă vrei într-adevăr să mă răsplătești din plin, puruncește-le sclavilor tăi să aducă din hambare boabe de grîu și să pună pe primul pătrat un bob, pe al 2-lea două, pe al 3-lea patru, pe al 4-lea opt ș.a.m.d, dublând de fiecare dată numărul boabelor.”
Ofensat de această rugăminte, care i s-a părut neserioasă, împăratul i-a propus să i se ceară altceva, mai de preț, dar înțeleptul ținea morțiș să i se facă voia și împăratul, vrînd nevrând, a poruncit sclavilor să-i satisfacă dorința.
În curând, împăratului i s-a înfățișat vistiernicul statului și i-a spus că, încercând să facă acele socoteli, ca să afle cât grâu i se cuvine lui Nasir și ajungând abia la jumătate, a atins o cifră atît de mare, încât în toată țara nu se va găsi nici o treime din numărul de boabe, cerut de inventatorul șahului. Astfel,împăratul a putut să se convingă o dată în plus de înțelepciunea și istețimea supusului său, om simplu, din popor.