Cu gândul la Dumnezeu

Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura.

Roagă-te oricum, oricât de neputincios, numai roagă-te mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.

(Ieromonah Arsenie Boca, Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Editura Agaton, Făgăraş, 2014, p. 205)

Pot să mă rog toată ziua, toată noaptea, dacă mă culc şi adorm din împrăştiere, mă asemăn cu un păstor care are oi şi n-a închis uşa. Şi a intrat lupul şi le-a sfâşiat.

Dacă noi căutăm să ne fure somnul din „Doamne Iisuse…”, pe acea măsură, Bunul Dumnezeu ne ajută a birui patimile.

Gândurile sunt săgeţi diavoleşti şi, dacă noi NU stăm de vorbă cu ele, atunci Duhul Sfânt ne dă puteri tari.

În timpul zilei adunăm ori lumină ori întuneric. În timpul zilei sunt unele goluri, şi în golurile acelea dacă zic „Doamne Iisuse…”, mă ajută Duhul Sfânt în timpul nopţii.

(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010, p. 34)

Cu gândul la Dumnezeu  google

 

TERCIUL MAMEI

În anul 1947 împlinisem 7 ani. Iar în luna iunie s-a născut surioara mea, Ecaterina. De foame, mamei i-a dispărut laptele. Dar oamenii de bună credință nu ne-au lăsat fără ajutor. Mama a reușit să găsească niște de griș, lapte și praf de zaharină din care a făcut un terci foarte diluat. L-a turnat în sticluță și l-a pus pe pervaz să se răcească. După ce mama a ieșit din odaie, m-am repezit la ea și, deși limba mi se frigea, am început să sug din sticluță cele 200 de grame de lichid dulciu.

Cu fiecare înghițitură foamea nu dispărea, ci în suflet îmi apărea un sentiment, la început foarte fin, care treptat s-a transformat într-o durere insuportabilă. Îmi dădeam seama foarte bine că făceam ceva rău, că mă port ca un nesimțit, că sunt un trădător și ticălos, pentru că mi-am jefuit mama mea slăbită de foame, am lăsat un om neajutorat fără hrană, am lăsat-o pe surioara mea, dar cu toate acestea continuam să sug cu frenezie din sticluță, deși terciul din ea se terminase.

După ce am mâncat tot terciul din sticluță, am pus-o la locul unde era și atunci am înțeles că s-a întâmplat ceva ireparabil, s-a întâmplat ceva foarte rău. Am trecut pragul psihologic și nimeni niciodată nu mă va putea ajuta. M-a cuprins un sentiment adânc de rușine. „Ce-am făcut?! O, dacă aș putea să întorc timpul înapoi! Ce să fac? Unde să fug?” – mă întrebam în sinea mea. Mă dureau arsurile din gură, dar mai mult mă durea faptul că nu vedeam ieșirea din situație. Și iată că a scârțâit ușa. „Fie ce-o fi” – m-am gândit. M-am ghemuit și am lăsat capul în jos în semn de vină.

A intrat mama și îndată m-a văzut foarte deznădăjduit și necăjit. Când a văzut sticluța goală, mama a înțeles totul. S-a apropiat încetișor de mine și și-a pus mâna sa slăbuță pe creștetul meu. M-a mângâiat. M-am uitat uimit la ea. Am văzut cercurile vinete de sub ochii mamei. M-am uitat în acești ochi, care erau plini de tristețe, de dragoste nesfârșită și de nădejde. Am văzut în ei mai mult decât iertare. Din ochii mamei curgeau lacrimi. În acest moment timpul s-a oprit și am simțit că m-am adâncit într-o altă lume, că mă înecasem în veșnicie. Simțeam că mă maturizam. Ochii noștri purtau o discuție tainică:

– Mamă, chiar de loc nu te superi pe mine că am mâncat terciul? M-ai iertat? Eu niciodată, niciodată nu voi mai proceda așa!

Iar ochii mamei îmi răspundeau:

– Iartă-mă, fiule, că nu pot să te îndestulez cu hrană. Dar voi face tot ce stă în puterile mele ca tu să nu duci lipsă de nimic.

Iar pe urmă a spus cu glas:

– Mama nu te va lăsa în ziua necazului. Se coace grâul. Mă voi duce și voi strânge câte puțin ca să-ți dau să mănânci. Nu-mi pasă dacă lanul este păzit. Paznicii nu vor îndrăzni să mă împiedice să strâng câteva spice, pentru că eu fac aceasta pentru băiatul meu. Noi vom supraviețui, fiule. Și vei avea parte în viață de multe, multe lucruri bune. Vei avea și pâine și chiar mult mai mult.

Mămica mea a trecut demult la cele veșnice. Într-adevăr am avut parte în viață de multe lucruri bune. Am avut și pâine, dar și multe alte produse alimentare. Mult păcătuiam și puțin mă pocăiam. Poate că voi ajunge să-mi sărbătoresc aniversarea de 70 de ani. Iată că a venit și apusul vieții mele. Mintea mea n-a fost în stare să rețină multe din evenimentele și faptele care au avut loc în viața mea, dar pe mama și pe terciul ei mereu îi port în inimă.

Milostivul Dumnezeu m-a învrednicit să vizitez numeroase locuri sfinte – mănăstiri și lavre. Dar și Biserica noastră cu hramul Acoperământul Maicii Domnului mi-a devenit demult casă duhovnicească. Când stau în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului, cerându-i ajutor și apărare, privesc la ochii ei adânci, pe care îi recunosc. I-am văzut în copilărie. În ei se ascunde aceeași veșnicie.

Ei îmi vorbesc, ei mă iartă, ei îmi inspiră liniște și nădejde, iar când îmi plec capul meu cărunt, simt cum mâna slăbuță a mamei mă atinge blând, ca în copilărie. Lacrimile unei bucurii liniștite și luminoase curg din ochii mei bătrâni. Mă simt ocrotit. Simt că o am pe Mama. În astfel de momente simt că totul se oprește în loc. Sunt fericit! Iară și iară îmi plec genunchii înaintea mamei mele, care demult nu mai este cu mine, și înaintea Mamei tuturor.

Sursa: perfectmedia.info  (http://marturieathonita.ro/terciul-mamei/)

GLUME DESPRE MATEMATICĂ

Scris de Anca pe 28 mai 2016

Îți place sau nu matematica, glumele care au legătură cu această materie te vor amuza de fiecare dată.

    1. Învăţătoarea: Îţi pun doar o singură întrebare: Câte păsărele sunt în copac?
      Elevul: Cinci.
      Învăţătoarea: Dar de unde ştii?
      Elevul: Ei, asta  este a doua întrebare, dumneavoastră aţi spus că-mi puneţi doar o singură întrebare.
    2. – Tată, astăzi am luat nota patru la matematică, pentru că profesoara m-a pus să găsesc cel mai mic numitor comun.
      – Nu l-au găsit nici acum? Îl căutau de când eram şi eu elev, a spus tatăl.
    3. – Copii, puteţi să-mi spuneţi cinci animale sălbatice care trăiesc în Africa?
      – Da, patru elefanţi şi o girafă!, răspunde un elev.
    4. – Ce fierbe la 100 de grade?, întreabă profesorul.
      – Apa, răspunde Gigel.
      – Dar la 90 de grade?
      – Unghiul drept.
    5. Diriginta : Ionuţ, trebuie neapărat să-ţi îndrepţi notele la matematică!
      Ionuţ: Am încercat, doamnă dirigintă! Din trei, am făcut opt. Dar din doi…?!

SURSA: „http://www.anidescoala.ro/divertisment/distractie/glume/glume-despre-matematica/”>http://www.anidescoala.ro/divertisment/distractie/glume/glume-despre-matematica/

ALTRUISMUL

Doi bărbați, foarte bolnavi , ocupau același salon într-un spital.
Unuia îi era permis în fiecare după-masă , timp de o oră, să stea șezând în pat. Patul său era lângă fereastră. Celălalt trebuia să stea mereu întins. După ce au făcut cunoștință au început să vorbeasca ore în șir.

Vorbeau despre soțiile lor și despre familie, despre case, despre ocupațiile lor, despre servicul militar și despre călătoriile ce le făcuseră.
În fiecare după-masă, bărbatul de lângă geam îi povestea colegului său de salon tot ce putea vedea dincolo de fereastră.

Bărbatul din celălalt pat începuse să trăiasca pentru acele câteva ore în care lumea sa devenea mai frumoasă și vie datorită lucrurilor și culorilor din lumea exterioară.

Fereastra dădea într-un parc cu o fântână grandioasă. Rațele și lebedele se jucau în apă, în timp ce copiii își lăsau bărcile de jucărie să plutească pe apă.
Tinerii îndragostiți se plimbau îmbrățișați printre flori de toate culorile și se putea vedea și o panoramă frumoasă a orașului.

În timp ce bărbatul de la fereastră descria totul cu abundență de detalii, bărbatul din celălalt pat închidea ochii și își imagina scena. Într-o după-masă caldă, cel de la fereastră descria o paradă ce trecea prin parc. Chiar dacă nu o putea vedea, bărbatul ce stătea întins și-o imagina cu ochii minții.
Treceau zilele și săptămânile.

Într-o dimineață infirmiera intrase să le aducă apă când a găsit corpul neînsuflețit al bărbatului de la fereastră. Acesta murise tăcut, în somn.

Celălalt a rugat-o să îl lase să se mute în patul prietenului său. Ajutată de alte asistente, l-au mutat și după ce s-au asigurat că totul este în regulă, au plecat.
Încet, deși îl durea, s-a ridicat sprijinit pe un umăr pentru a vedea pentru prima oară lumea de afară. Cu puțin efort a reușit să vadă afară.

Fereastra dădea într-un perete alb.
A întrebat-o atunci pe asistentă ce-l putea determina pe prietenul său să descrie lucruri atât de frumoase.
Asistenta i-a spus că era orb, deci nu putea vedea nici peretele.

“Poate a încercat să vă încurajeze.. spuse ea.

Epilog:
Găsești o bucurie imensă când faci pe ceilalți fericiți, indiferent în ce situație te afli tu.

O durere împărtășită e înjumătățită, dar bucuria împărtășită este dublată.

Dacă vrei să te simți bogat, numără lucrurile ce le ai , pe care banii nu le pot cumpăra.
Ziua de astăzi este un dar, de aceea se numește prezent.

——
Povestea nu îmi aparține, dar am găsit-o în italiană și m-am gândit să o traduc J

https://sontagbeatrixedith.wordpress.com/de-suflet/

Bancuri

–Domnule doctor, sunteţi sigur că operaţia o să reuşească?
–Nu vă faceţi griji… în caz că nu reuşeşte, nici n-o să vă daţi seama.
http://forum.citatepedia.ro/index.php/topic,124.0.html

După o noapte de insomnie, iese leul dimineaţa nervos din casă şi dă cu ochii de vulpe:
– Ascultă  şireato, cine e regele animalelor?
Tu, tu, tu eşti, măria ta, zice vulpea tremurând de frică.
Mai merge şi dă peste lup:
– Ia zi mă,cine e regele animalelor, că-ţi mănânc ficaţii acu’!
– Măria ta, zice lupul galben de frică.
Mai merge el şi dă într-o poiană peste elefant, care mânca liniştit:
– Ia zi mă, umflatule, cine e regele animalelor, că-ţi scot inima şi-o frig!
Elefantul îl prinde cu trompa de după ceafă, îl izbeşte de vreo trei copaci şi-l lasă lat în mijlocul drumului, întorcându-se apoi netulburat la masă. Leul zace inconştient vreo juma’ de oră, după care se ridică greoi şchiopătând şi mormăind:
– Ei, dacă nu ştii, nu ştii şi gata, nu trebuie să devii violent.

Leul cheamă toate animalele și le spune: – Cei frumoși – în stânga, cei deștepți – în dreapta. Toate animalele s-au despărțit, numai maimuța a rămas pe loc. – Dar, tu ce faci? întreabă leul. – Ce vrei, să mă rup în două?

 „Pe o șosea din USA , în mijlocul deșertului, trece un motociclist cu
un motor super-dooper, 300 km/h …
Când ajunge în dreptul unui bar,dintr-un orășel mic, strigă:
„Cine mai are motocicletă ca a meaaaaaaaaaaaaaaaa?”
Peste 1 oră, iar trece și strigă:
„Cine mai are motocicleta ca a meaaaaaaaaaaaaaaaaaaa?”
După altă oră …. :
„Cine mai are motocicletă ca a meaaaaaaaaaaaaaaa?”.
Un tip din bar, enervat, iese afară și strigă:
„Eu!”.
Ora urmatoare, iar trece tipul și strigă:
„Și cum se opreșteeeeeeeeeeeeeeeee ???!!!”

  http://forum.citatepedia.ro/index.php/topic,279.msg1016/topicseen.html#new

 

 

 

Planul de joc si tempo-ul

E știut că începătorii fac mutări „la prima mână”, cum s-ar spune, adică nu au un plan de joc pe termen lung, ci se uită ce piese să mai atace și în funcție de asta decid ce mutare să facă.

Nu trebuie să facem așa, ci să ne stabilim întotdeauna un plan de joc și asta încă de la începutul partidei. În debutul partidei, planul constă în tipul de control al centrului pe care vrem să-l aplicăm, în alegerea rocadei pe care dorim să o facem, în stabilirea de pioni pivoți și modalitatea în care vrem să ne dezvoltăm piesele.

Planul de joc nu este unitar pe toată durata partidei din cauză că avem în fața noastră un adversar care dorește și el să-și impună propriul plan de joc. Planul de joc se poate schimba pe parcursul partidei și chiar este necesar să se modifice atunci când vedem că suntem împiedicați să-l realizăm.

El trebuie fie reactualizat, funcție de poziție, fie schimbat complet și înlocuit cu altul, dar în nici un caz nu ar trebui să jucăm la întâmplare, fără un plan de joc. Jocul la întâmplare duce sigur la eșec. 

Acum, în urmărirea planului de joc e foarte important tempo-ul, adică să nu pierdem vremea făcând mutări inutile, de ex. să plimbăm calul de colo, colo sau nebunul sau mai știu eu ce altă piesă.

În general, nu e bine să facem mutări consecutive cu aceeași piesă decât în cazuri forțate, de amenințare sau altfel. Aceste mutări consecutive cu aceeași piesă se numesc pierderi de tempo pentru că ele întârzie aplicarea planului gândit.

Orice întârziere în plan poate duce la zădărnicirea lui. Inversul tempo-ului pierdut este cel câștigat. Un tempo câștigat este atunci când facem o mutare și îl obligăm pe adversar la o mutare forțată, prevăzută de noi, și nu la una normală care ar putea periclita punerea în practică a planului nostru.

Exemplu de astfel de câștig de tempo sunt acele mutări din plan care sunt și amenințări directe sau indirecte la piese ale adversarului. Câștigul de tempo face ca planul de joc sa fie promovat cu ușurință, fără ca adversarul să se poată împotrivi suficient.

Sigur, la început vom elabora planuri de joc mai slabe sau nerealiste dar, încet, încet, vom învăța să elaborăm planuri tot mai realiste și complete pe măsură ce înaintăm în experiență, jucând cât mai multe partide.

Foarte important! Revedeți partidele jucate, în special cele pierdute și analizați planul sau planurile de joc utilizate și găsiți-le toate defectele. Dacă nu faceți asta veți progresa mult mai încet. Din partidele pierdute se învață cel mai mult.

Publicat de Constantin Clement Velier la 12:03

Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

MAMA

             Traian Dorz

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene
Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivită-n gene…

Și mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei
De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei,

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură
A lui Dumnezeu iubire ele-n inimă crescură.

În singurătatea serii luminat de raza lunii
M-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.

De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine
Și de-atuncea port durerea altora și eu în mine.

Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă
Și de-atuncea știu c-adevărul e curaj și luptă, mamă.

… A trecut în urmă vremea și-ntr-o toamnă grea târzie
m-a răpit de lângă tine lumea largă și pustie.

Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă
Și cu inima zdrobită, m-ai pierdut în zare, mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură
Multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,

Dar din mii de lucruri scumpe , de ființă și de nume
Tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.

…Astăzi sunt tot strein și singur și departe sunt de casă
Dar sunt fericit, măicuță, c-azi și tu ești credincioasă.

Și că știu c-odată-n ceruri unde nu mai sunt suspine
Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine.

Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere
Mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere,

Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.

 

DE CE O IUBESC PE MAMA 

 Mama si tata se uitau la televizor când mama a spus,” Sunt obosită şi e târziu. Cred că mă voi duce la pat.”

* O ia spre bucătărie ca să facă sandvişurile pentru a doua zi. Spală castroanele de popcorn, scoate carnea afară din congelator pentru cina din seara următoare, verifică cerealele, umple borcanul cu zahăr, pune linguriţele și castroanele pe masă şi pregăteşte filtrul de cafea pentru a doua zi dimineaţa.

 * Apoi pune nişte rufe la uscat, mai bagă nişte haine în maşina de spălat, calcă o cămaşă şi coase un nasture care cădea la o cămaşă.

* Strânge piesele jocului rămas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc, aşează agenda de telefon la loc în raft. Udă câteva plante, goleşte un coş de gunoi şi pune un prosop la uscat pe bară.

* Se întinde, cască şi o ia spre dormitor. Se opreşte la birou şi scrie o notiţă pentru profesoară, numără nişte bani pentru excursia de mâine şi ridică o carte de şcoală căzută sub scaun.

* Scrie o felicitare pentru ziua de naştere a unui prieten, o bagă în plic, scrie adresa, timbrează şi scrie o notiţă pentru cumpărături. Le pune pe amândouă lîngă geanta ei.

* Mama îşi curăţă faţa cu demachiantul ei 3 in 1, îşi dă cu crema de noapte antirid, se spală pe dinţi şi îşi curăţă unghiile.

Tata ii strigă,” Credeam că te duci in pat.”

“Sunt pe drum,” răspunde ea.

* Adaugă apă în vasul câinelui, dă pisica afară şi se asigură că uşile sunt închise cu cheia şi că lumina e aprinsă pe terasă.

  * Se uită în camera copiilor, le stinge lămpile de pe noptiere şi  televizorul, ridică o cămaşă, aruncă nişte şosete murdare în coşul de rufe şi vorbeşte un pic cu unul dintre copii care încă nu îşi terminase lecţiile.

 * În camera ei îşi potriveşte alarma la ceas, îşi aşează hainele pentru a doua zi şi îndreaptă raftul de la pantofi.

* Mai adaugă 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pentru a doua zi. Îşi spune rugăciunea şi vizualizează împlinirea dorinţelor ei. În același timp tata închide televizorul şi anunţă nimănui în particular,” Ma duc la pat.” Şi o şi face … fără nici un alt gând.

Vi se pare ceva ieşit din comun? Vă mai miraţi de ce femeile trăiesc mai mult? 

          Sursa: internet

 

Miluiește-mă Dumnezeule

Miluiește-mă Dumnezeule,
Dumnezeule mă iartă după mare mila ta
Și cu mulțimea îndurării șterge fărdelegea mea

Miluiește-mă Dumnezeule,
Mai vârtos mă curățește și-mi spală păcatul greu,
Că îmi știu fărădelegea și-mi cunosc păcatul meu.

Miluiește-mă Dumnezeule,
Înaintea feței Tale Ție unuia am greșit,
Tu ești drept la judecată, iar eu nedesăvârșit.

Miluiește-mă Dumnezeule,
Pentru că-n fără de lege maica mea m-a zămislit
Și cu vina strămoșească în păcate m-a născut.

Miluiește-mă Dumnezeule,
Mai înainte de a fi lumea, adevărul ai iubit
Și ascunsă înțelepciune mie mi-ai descoperit.

Miluiește-mă Dumnezeule,
Cu isopul pocăinței, Doamne curățește-mă,
Mai vârtos decât zăpada de păcat albește-mă.

Miluiește-mă Dumnezeule,
Auzului bucurie fă-mi ca să mă înveselesc,
Oaselor mele smerite dă-le har Dumnezeiesc

Miluiește-mă Dumnezeule,
Întoarce fața Ta Doamne, să nu-mi vezi păcatele
Și cu harul îndurării cu iubire șterge-le,

Miluiește-mă Dumnezeuleee.

(priceasnă     sursa: YouTube,  Miluieste-ma Dumnezeule )

 

COLȚUL DE RUGĂCIUNE

Mama nu a renunțat să aprindă candela pentru fiul ei – asta i-a schimbat viața

27 Decembrie 2017 Fanis Mitsou Theodoridou Minuni – Vindecări – Vedenii

Mamă, te vedeam dimineața și seara că aprinzi candela și știam, eram sigur, că faci acest lucru pentru mine. În gândul meu te vedeam mereu în fața candelei. Nimic nu îmi scăpa din tot ceea ce făceai, din tot ceea ce sufereai. De atunci am avut această dorință arzătoare: eu să aprind candela, dumneata să pui untdelemnul și… lacrima.”

Vreau să vă povesteasc despre o mamă care făcea totul pentru copilul ei, dar acesta mergea spre mai rău. Toate încercările pe care le-a făcut să-l aducă pe calea ce duce la Dumnezeu au rămas fără roade. Fiind învățătoare, vedea, cu darul lui Dumnezeu, câți copii străluciți și folositori în societate ieșeau din mâinile ei. Însă copilul ei, singurul de altfel, căruia i s-a dedicat cu totul, nu vroia să se hotărască pentru un lucru, nu își găsea un scop în viață. Tovarășiile rele l-au învățat să distrugă din temelii și să ruineze morala creștină, religia, țara.

Zile, săptămâni, luni întregi lipsea de acasă, fără să trimită vreun semn de viață. Vă dați seama ce însemna pentru mamă aceste lucruri! Cine va putea spune vreodată durerile, trudele, lacrimile unor astfel de mame care nu văd nici un progres, nici o speranță în fiii lor! Și această mamă aștepta vreo schimbare din partea fiului ei. Rugăciunea ei, tămâia care ardea, candela pe care o aprindea, toate acestea erau pentru fiul ei. Când a venit timpul ca băiatul să meargă în armată, mama s-a îmbărbătat cu aceste cuvinte: „Poate acolo se va redescoperi pe sine”.

Băiatul, însă, a prezentat un certificat de la psihiatru și a dobândit o amânare. Mama rămăsese la obiceiul ei: candelă și tămâie, ulei și lacrimă.

Într-o zi, fiul ei s-a întors acasă deoarece luase hotărârea să meargă la armată. „Semn bun”, spuse mama în sinea ei. A trecut tot stagiul militar. Nu a venit să o vadă nici măcar o singură dată. Mama însă nu a lăsat fără ulei și fără lacrimă colțul ei de rugăciune nici măcar o seară. Era luna mai, iar fiul ei s-a întors acasă bucuros, plin de bunădispoziție, ca și cum nu ar fi lipsit nici o zi. I-a cerut niște bani pentru a merge câteva zile la mare împreună cu câțiva prieteni. I-a dat imediat. Mama a simțit atunci că se luptă cu cineva piept la piept. Nu acesta era copilul ei. Era duhul cel rău ce trebuia biruit de Duhul lui Dumnezeu.

Au trecut 10 zile și s-au întors toți bucuroși. Au povestit noutățile lor, au mâncat, au băut cafea, iar la final fiul i-a spus mamei:

– Mamă, ți-am adus un cadou. Am zis să nu vin cu mâna goală, de data aceasta. Deschide-l să vedem dacă îți place.

– Cadou de la tine, băiatul meu, și să nu-mi placă? Mă bucur că te-ai gândit la mine.

– Deschide-l…

Mama a luat cadoul și l-a deschis. Doar ce a zărit ce era înăuntru și a înghețat. Lacrimile i s-au scurs pe obraji. Era o candelă de o frumusețe rară.

  • Mamă, te vedeam dimineața și seara că aprinzi candela și știam, eram sigur, că faci acest lucru pentru mine. În gândul meu te vedeam mereu în fața candelei. Nimic nu îmi scăpa din tot ceea ce făceai, din tot ceea ce sufereai. De atunci am avut această dorință arzătoare

          eu să aprind candela, dumneata să pui untdelemnul și… lacrima.

Citește alte articole despre: mama, copil, calea catre Dumnezeu, darul lui Dumnezeu, tovărășiile rele, morală creștină, lacrimi, rugăciunea, tamaia, candelă, colțul de rugăciune, duhul cel rău, Duhul lui Dumnezeu, cadou, dorinta arzatoare, dragostea de mamă, fiul ratacitor

 

Traducere și adaptare: Pr. Elisei Roncea

Sursa:

ΛΑΔΙ ΚΑΙ ΔΑΚΡΥ ΧΡΕΙΑΖΟΝΤΑΙ ΤΑ ΠΑΙΔΙΑ

 

La mulți ani :)

Am înțeles rostul vieții și de unde vine fericirea?
Fericirea vine din lucrurile mărunte care nu se văd, nu se pot atinge, nu sunt materiale.
Fericirea este muzica sufletului, care îi spune soarelui ”Bună dimineața” în zorii zilei când se deșteaptă.
Ea se plămădește din fiecare zâmbet pe care-l dăruiești omului de lângă tine.
Ea crește cu fiecare faptă bună pe care o faci aproapelui tău.
Ea înflorește pe chipul tău și-l face sublim.

………………………………………………………

Acum, la început de an, vreau să dedic tuturor cititorilor acestei reviste, următoarea poezie pe care am scris-o chiar în noaptea ”zilei mele de naștere”. De atunci, am mai adăugat un trandafir în buchetul înmiresmat al vieții și cei 70 de ani, ai mei, au trecut ușor și grăbiți ca și când am intrat pe o ușă și am ieșit repejor pe cealaltă.

Prețuiesc fiecare clipă petrecută în familie, timpul petrecut cu rudele noastre, cu prietenii, cât și alături de șahiștii clubului nostru, copii și juniori, părinții și bunicii acestora.

Apreciez răbdarea dar și interesul celor prezenți în sala unui concurs de de șah la festivitatea de premiere, când cuvintele curg din izvorul sufletului meu mulțumit că, ceeace ne-am propus am și realizat și drumul ales în viață nu este unul greșit.

Atunci este rândul meu și al nostru să vorbesc despre mine și despre noi, antrenorii Clubului Sportiv Mediator. Am fost întotdeauna și suntem ca o carte deschisă.

A preda șah de calitate, nu înseamnă numai diagrame complicate rezolvate într-o suflare, nici partide cu un repertoriu cât mai vast de deschideri, chiar dacă elevul încă nu le poate discerne cu mintea lui fragedă….Căci orice învățătură își are mersul și logica ei.

Prima treaptă în acest sens (grupa bobocilor) este învățarea șahului cu zâmbetul pe buze și râsul cristalin al elevului. Din acestea se conturează vasul de cristal în care se vor aduna toate cunoștințele primite în acest domeniu. Și îl va păstra cu tandrețe și cu dragoste.

Îți crește inima de bucurie când îl vezi cum se uită la ceas atunci când vine părintele să-l ia acasă; nu vrea să plece nici măcar cu 5 minute mai repede. Dar ce părinți minunați au! S-a întâmplat să observ cum așteptând copilul, unii părinți ațipeau pe scaun, probabil după o zi istovitoare. Dar tot ce fac merită, fiindcă sunt răsplătiți cu zâmbetul acela candid de copil, care nu știe ce e oboseala. Sunt multe de spus. Voi găsi o altă ocazie în care să enumăr mai exact cu numele acești părinți, sau bunici și să le înmânăm o ”Diplomă de cel mai bun părinte” sau ”Cel mai bun bunic (bunică)” și să îi medaliem cum se cuvine.

Dar, ”bobocii” cresc repede și sunt interesați câte caiete mai trebuie ei să rezolve ca să ajungă la grupa de performanță. Aici intervine priceperea și mai ales talentul de pedagog al antrenorului. Pe lângă rezolvarea a sute de diagrame de șah, se adaugă jocul în concursuri, în turnee. Aici trebuie ajutat elevul și din punct de vedere psihologic, să-l încurajezi, să știi când și cât să-l dojenești și cât și când să-l lauzi. Este arta de a învinge. Aici, este rolul antrenorului, să-i analizeze partidele și treptat să-i trezească interesul de a și le analiza singur.

Marele Fischer spunea să nu faci mutarea până când nu ai înțeles pe deplin poziția de pe tablă. Aici trebuie adus elevul, tiptil și în siguranță, fără să-i zdruncini încrederea în el. Și când stăpânește această tehnică, nu mai tremură de emoție că va pierde partida în compania unui sportiv cu o categorie mai mare decât a lui. Va răspunde și el relaxat,

asemeni marelui maestru Rubinștein – care – la întrebarea: cu cine joacă astăzi?- a răspuns:

“Aceasta nu are nici o importanţă. Astăzi eu joc contra pieselor negre.”

Din viață am învățat că atunci când se închide o ușă, Dumnezeu deschide o fereastră, iar mie mi-a deschis chiar mai multe și Îi mulțumesc din adâncul sufletului meu.

Scrisoare de la un înger!

Anotimpuri

Când iarna pogoară în suflet tristețe,
Ai grijă să topești fulgii de nea,
Cu gânduri frumoase ce dau binețe,
Zâmbește, căci astăzi e ziua ta!

Când toamna bate la ușă,
Deschide cu grijă, încet
Și lasă-te de gânduri dusă,…
E ziua ta și astăzi ești poet.

Când arșița verii te va pătrunde,
În inima ta va fi soare mereu,
Căci drumul e lung și te duce
Pe-aripi de înger la Dumnezeu.

Atunci…
În inima ta înflorește speranța
Atâtor ani de îndoieli și suspine,
Căci Dumnezeu și-a întors fața
Și nu te-a uitat, e mereu lângă tine.

Ascultă-i doar șoapta, în miez de iarnă,
Împlinește-ți visul, din toamna vieții,
Așterne-ți la soare, o lacrimă sub geană,
Presară fericire, în zorii dimineții.

                      Versuri – Eleonora-Antonia Mihai

Pagină realizată de Eleonora și Partenie Mihai și publicată în revista Vatră nouă, periodicul satului Giarmata Vii; redactor șef  părintele Vasile Suciu.