VINDECAREA UNUI DUHOVNIC BĂTRÂN

Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina vindecă un duhovnic bătrân și, smeriți, îi cer binecuvântare

De curând mi-a povestit un călugăr minunea întâmplată cu duhovnicul lui. Bătrânul avea cancer şi era foarte bolnav. A stat mult timp prin spitale făcând şi chimioterapie. După un timp a fost adus acasă la fratele lui. Într-o noapte a avut un vis: A văzut că se afla în salonul unde stătuse pe când făcuse tratamentul în spital. Şi fiind el bolnav şi în dureri, a văzut că se deschide uşa şi intră trei persoane apropiindu-se de el. S-au prezentat în faţa lui şi au spus:

– Eu sunt Rafail.

– Eu sunt Nicolae.

– Eu sunt Irina. Şi suntem din Mitilini.

Atunci el le-a zis:

– Sunteţi Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina?

– Da, au răspuns ei, şi am venit să-ţi spunem că peste câteva zile te vei face bine.

– Vă rog să mă binecuvântaţi sfinţilor, le-a zis duhovnicul plecându-se în faţa lor.

După ce l-au binecuvântat toţi, au zis către el:

– Te rugăm să ne binecuvântezi şi sfinţia ta.

– Dar eu sunt un om păcătos şi plin de neputinţe.

– Nu uita că ai darul preoţiei şi te rugăm să ne binecuvântezi!

Atunci duhovnicul i-a binecuvântat, făcând ascultare. După care s-au făcut nevăzuţi.

Şi într-adevăr după câteva zile duhovnicul s-a făcut sănătos. Mi-a zis călugărul că acum este sănătos şi plin de viaţă pentru vârsta lui de peste optzeci de ani.

(Monah Pimen Vlad, Povestiri duhovniceşti, vol. II, Editura Axa, Botoşani, 2013,  pp. 93-94)

Citește alte articole despre: asemenea minune, a visa, ajutorul sfinţilor, dorinta de vindecare, binecuvântare, acoperamant duhovnicesc, a face ascultare

 

Sursa  https://doxologia.ro/minuni-vindecari-vedenii/sfintii-rafail-nicolae-irina-vindeca-un-duhovnic-batran-

 

Visits:274
Today: 2

Lasă un răspuns