Biologi, neurofiziologi, psihiatri încearcă să descifreze cât mai deplin tainele somnului. În același timp, se încearcă găsirea celor mai bune remedii pentru insomnii, deoarece, așa cum arată statisticile mondiale, un sfert din populația globului suferă de insomnie.
Tainele somnului
Preocupați de cercetarea moleculelor care intervin în declanșarea somnului, capabile deci de a se conecta cu unii receptori ai celulelor cerebrale, neurofiziologii au evidențiat existența mai multor peptide, constituite din acizi aminați, care facilitează adormirea.
Prima moleculă de acest tip, alcatuită din 9 acizi aminați, a fost descoperită de o echipă elvețiană. De asemenea, 2 cercetători de la Universitatea Harvard din SUA, după o muncă uriașă, au extras din creier de iepure și capră o nouă substanță, numită factorul S, care are la bază 4 acizi aminați.
Se cunoaște perfect marea sa putere hipnogenică. Infima cantitate izolată, de doar 30 de miimi de gram, reprezintă 30.000 de doze active. Ceea ce i-a suprins pe cercetători este faptul că, din punct de vedere structural, molecula identificată seamănă cu unul dintre modulatorii remarcabili ai reacțiilor imunitare. Acesta, folosit drept somnifer, obținut prin sinteză, este copia unui fragment de bacterie care mimează activitatea biologică.
Odată realizată sinteza sa, noua moleculă identificată, factorul S, s-ar putea să devină, în arsenalul farmacologic, arma numărul 1 împotriva insomniilor, a insomniilor reale, pentru că, spun specialiștii, deși numărul acelora care în fiecare dimineață suspină că nu au închis un ochi toată noaptea este enorm, adevărata insomnie este foarte rară.
Insomnia
Insomnia este o tulburare a echilibrului somn-veghe, care se manifestă prin lipsa de somn sau prin reducerea duratei și a profunzimii somnului și care este întâlnită în astenii, boli psihice, nevroze, etc.
In general, insomnia se definește ca o reducere remarcantă a timpului mediu afectat somnului. Dar, această valoare nu are sens decât pentru un anumit tip de individ, ținând cont de faptul că nevoia de somn oscilează de la o persoană la alta.
Se pare că numeroși suferinzi de insomnie petrec un timp suficient dormind, în ciuda faptului că ei sunt convinși de contrariu. Mii de encefalograme au demonstrat faptul că insomnia este deseori subiectivă. Se confundă adesea un simplu somn obositor, nereconfortant, cu o “noapte albă”.
Dar, pentru a-și reface forțele, unui adult îi sunt, în genere, necesare 8 ore de somn?
Specialiștii spun că această cifră reprezintă un maximum, dar se are în vedere faptul că numeroși oameni foarte sănătoși se mulțumesc cu 7 sau chiar 6 ore de somn.
Există oameni care întreaga lor viață dorm doar 5 din cele 8 ore “obligatorii”, fără ca acest lucru să aibă consecințe asupra tonusului și sănătății lor.
Astfel, profesorul Michael Jouvet, neuropsiholog de la Universitatea “Claude-Bernard” din Lyon, citează cazul unui canadian care doarme mai puțin de 3 ore pe noapte și se simte foarte bine.
De altfel, persoanele care dorm puțin sunt considerate de foarte mulți medici mult mai dinamice și, în ansamblu, mult mai eficace decât celelalte. Persoanele care dorm foarte mult sunt mult mai anxioase și mai introvertite. Totuși depinde și de obișnuință.
Somnul este de fapt o stare naturală a organismului. Avem nevoie de somn pentru a crește, a ne odihni și a ne reface, pentru a putea lucra și funcționa la parametrii optimi.
SURSA: http://www.interferente.ro/repaosul-de-a-lungul-timpului.html
Urmează….
Somnul