Se spune că șahul este sportul minții. Dar cu toții știm că posesorii unor minți sclipitoare nu sunt neapărat și persoanele cele mai împlinite în viața personală și/sau profesională…
Dar șahul nu este doar un excelent motor pentru dezvoltarea inteligenței raționale.
Jucătorii de șah – copii sau adulți – sunt puși în situația de a interacționa permanent cu alți jucători. Ei trebuie să învețe să își gestioneze o diversitate de emoții (nesiguranță, rușine, teamă, furie, bucurie, tristețe etc), în situații de victorie sau de pierdere a partidei.
Pentru jucătorii mari și mici care participă la turnee, situația este chiar mai complexă. Diversitatea emoțiilor nu se rezumă doar la cele asociate jocului, ci le include și pe cele care țin de relaționarea cu colegii sau chiar și cu adversarii.
Jucătorii de șah – datorită implicării emoționale din timpul și după partidele jucate sau turnee – exersează, în realitate, nu doar raționamentele logice, capacitatea de anticipare și gândirea strategică, ci și capacitatea de a gestiona emoțiile și funcția de automotivare.
Ca atare, poate mai mult decât un joc al minții, șahul este un sport al sufletului!
SURSA:
https://www.masterchess.ro/blog-sah/tendinte/sahul-si-inteligenta-emotional