Ca să ne rugăm nu este obligatoriu să ne aşezăm în genunchi, cu candela aprinsă. Dacă ne rugăm doar aşa, înseamnă că nu ne rugăm niciodată cu adevărat. Rugăciunea adevărată este de toată vremea, ne însoţeşte mereu, chiar în timp ce ne îndeplinim treburile zilnice. Ea se realizează prin rugăciunea inimii, dar şi prin cuvinte scurte de rugăciune. Atunci când suntem cuprinşi de frică, pe lângă rugăciunea inimii putem striga la Domnul şi cu alte mici rugăciuni, care devin puternice prin repetare:
* Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Ps. 26, 1-2)
* De voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti. (Ps. 22, 4)
* Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. (Ps. 117, 6)
* Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte; Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!
SURSA: http://ramurainflorita.blogspot.com
Preluat de aici:
Frica, între virtute şi patimă (2) Vindecarea fricii. Redarea rostului ei adevărat
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 42 – iulie 2010
Va recomand sa cititi intregul articol dar si partea 1:
Frica, între virtute şi patimă (1)
