În anul 1947 împlinisem 7 ani. Iar în luna iunie s-a născut surioara mea, Ecaterina. De foame, mamei i-a dispărut laptele. Dar oamenii de bună credință nu ne-au lăsat fără ajutor. Mama a reușit să găsească niște de griș, lapte și praf de zaharină din care a făcut un terci foarte diluat. L-a turnat în sticluță și l-a pus pe pervaz să se răcească. După ce mama a ieșit din odaie, m-am repezit la ea și, deși limba mi se frigea, am început să sug din sticluță cele 200 de grame de lichid dulciu.
Cu fiecare înghițitură foamea nu dispărea, ci în suflet îmi apărea un sentiment, la început foarte fin, care treptat s-a transformat într-o durere insuportabilă. Îmi dădeam seama foarte bine că făceam ceva rău, că mă port ca un nesimțit, că sunt un trădător și ticălos, pentru că mi-am jefuit mama mea slăbită de foame, am lăsat un om neajutorat fără hrană, am lăsat-o pe surioara mea, dar cu toate acestea continuam să sug cu frenezie din sticluță, deși terciul din ea se terminase.
După ce am mâncat tot terciul din sticluță, am pus-o la locul unde era și atunci am înțeles că s-a întâmplat ceva ireparabil, s-a întâmplat ceva foarte rău. Am trecut pragul psihologic și nimeni niciodată nu mă va putea ajuta. M-a cuprins un sentiment adânc de rușine. „Ce-am făcut?! O, dacă aș putea să întorc timpul înapoi! Ce să fac? Unde să fug?” – mă întrebam în sinea mea. Mă dureau arsurile din gură, dar mai mult mă durea faptul că nu vedeam ieșirea din situație. Și iată că a scârțâit ușa. „Fie ce-o fi” – m-am gândit. M-am ghemuit și am lăsat capul în jos în semn de vină.
A intrat mama și îndată m-a văzut foarte deznădăjduit și necăjit. Când a văzut sticluța goală, mama a înțeles totul. S-a apropiat încetișor de mine și și-a pus mâna sa slăbuță pe creștetul meu. M-a mângâiat. M-am uitat uimit la ea. Am văzut cercurile vinete de sub ochii mamei. M-am uitat în acești ochi, care erau plini de tristețe, de dragoste nesfârșită și de nădejde. Am văzut în ei mai mult decât iertare. Din ochii mamei curgeau lacrimi. În acest moment timpul s-a oprit și am simțit că m-am adâncit într-o altă lume, că mă înecasem în veșnicie. Simțeam că mă maturizam. Ochii noștri purtau o discuție tainică:
– Mamă, chiar de loc nu te superi pe mine că am mâncat terciul? M-ai iertat? Eu niciodată, niciodată nu voi mai proceda așa!
Iar ochii mamei îmi răspundeau:
– Iartă-mă, fiule, că nu pot să te îndestulez cu hrană. Dar voi face tot ce stă în puterile mele ca tu să nu duci lipsă de nimic.
Iar pe urmă a spus cu glas:
– Mama nu te va lăsa în ziua necazului. Se coace grâul. Mă voi duce și voi strânge câte puțin ca să-ți dau să mănânci. Nu-mi pasă dacă lanul este păzit. Paznicii nu vor îndrăzni să mă împiedice să strâng câteva spice, pentru că eu fac aceasta pentru băiatul meu. Noi vom supraviețui, fiule. Și vei avea parte în viață de multe, multe lucruri bune. Vei avea și pâine și chiar mult mai mult.
Mămica mea a trecut demult la cele veșnice. Într-adevăr am avut parte în viață de multe lucruri bune. Am avut și pâine, dar și multe alte produse alimentare. Mult păcătuiam și puțin mă pocăiam. Poate că voi ajunge să-mi sărbătoresc aniversarea de 70 de ani. Iată că a venit și apusul vieții mele. Mintea mea n-a fost în stare să rețină multe din evenimentele și faptele care au avut loc în viața mea, dar pe mama și pe terciul ei mereu îi port în inimă.
Milostivul Dumnezeu m-a învrednicit să vizitez numeroase locuri sfinte – mănăstiri și lavre. Dar și Biserica noastră cu hramul Acoperământul Maicii Domnului mi-a devenit demult casă duhovnicească. Când stau în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului, cerându-i ajutor și apărare, privesc la ochii ei adânci, pe care îi recunosc. I-am văzut în copilărie. În ei se ascunde aceeași veșnicie.
Ei îmi vorbesc, ei mă iartă, ei îmi inspiră liniște și nădejde, iar când îmi plec capul meu cărunt, simt cum mâna slăbuță a mamei mă atinge blând, ca în copilărie. Lacrimile unei bucurii liniștite și luminoase curg din ochii mei bătrâni. Mă simt ocrotit. Simt că o am pe Mama. În astfel de momente simt că totul se oprește în loc. Sunt fericit! Iară și iară îmi plec genunchii înaintea mamei mele, care demult nu mai este cu mine, și înaintea Mamei tuturor.
Sursa: perfectmedia.info (http://marturieathonita.ro/terciul-mamei/)