În această sâmbătă am avut 33 de participanți, o prezență record. Au jucat părinții alături de copii și prin aceasta putem spune că deja sunt pregătiri pentru Campionatul familiilor șahiste.
Este un concurs specific clubului nostru, în care putem observa și finisa diversele greșeli din partidă și putem interveni chiar pe loc, apoi antrenăm în timpul săptămânii pe tema respectivă.
Finalul este la încheierea anului școlar de șah, 31 mai 2020 când se va face premierea. Campionul este stabilit prin punctajul maxim acumulat de la început, din noiembrie 2019. Se vor premia primele trei locuri cu medalii și cupe. Clasamentul va fi pe două turnee: copii și părinți. Toți participanții vor primi diplome de participare și diverse obiecte.
În fiecare sâmbătă se acordă premii speciale, câte ”Un căluț de aur”, un premiu dorit și apreciat. La fiecare ”7 căluți de aur”, concurentul va fi răsplătit în mod festiv cu o Cupă de performanță. Enumerăm premianții anilor trecuți:
1.Anton Claudiu
2.Iarca Irina
3.Stângă Daniel
4.Onica Dominic
5.Cădariu Andrei
6.Hoancă Alexia (2 Cupe de performanță)
7.Hanțu Adelina
8.Duma Ioan
9.Duma Daniel.
10.Grosu Tudor
În total 77 de Premii speciale!!! – ”Căluți de aur” și 11 Cupe de performanță!
Am observat, în timp, că acest sistem de premiere este eficient și surprinzător de captivant: Hoancă Alexia se grăbește la linia de sosire pentru o a treia Cupă de performanță. De altfel, în clipa de față ea este pe primul loc la puncte acumulate. Ea confirmă astfel roadele antrenamentului: este pe primul loc în Școala de Șah ”Visul unui pion” în ceea ce privește nr. de diagrame rezolvate (maturi, combinații și finaluri) la teorie și a ajuns la Caietul nr.16.
Astfel răspundem bobocilor și celor începători la întrebarea: Câte caiete avem de parcurs?
Răspunsul nostru este: o infinitate (caiete și cărți) care așteaptă pe rafturi să fie descoperite și rezolvate. Ele conduc real spre țelul pe care și l-au propus, alături, mână în mână cu rezultatele concursurilor la care participă.
S-au acordat deja primele 4 Premii speciale din acest an ”Căluțul de aur”:
1.Anton Claudiu – Campionul Maratonului de sâmbătă – -1.02.2020 și
”Premiul pentru frumusețea partidei” următorilor sportivi:
2.Eva Luiza
3.Anchidin Alexandru
4.Grădinaru Ștefan. Felicitări!
Revenind la Maratonul de sâmbătă – 01.02.2020, afișăm primele 12 locuri/33 din
Casamentul general:
1. Anton claudiu Locul 1 și Campion (Premiul special ”Căluțul de aur”)
2.Marin Mihai
3.Onica Dominic
4.Eva Luiza
5.Hoancă Alexia
6.Știubea Bogdan
7.Mitar Cosmin
8.Deac Victor
9.Stanciu Silviu
10.Grosu Tudor
11.Tudan Dragoș
12.Ghimiș Bogdan
Următorul Maraton de șah este sâmbătă, 08.02.2020.
Vă așteptăm cu drag!
Pagină realizată de Eleonora – Antonia MIHAI, maestră internațională