VÂRSTE DIFERITE

Anii pe care îi trăiește omul sunt de vârste diferite. De multe ori, fără nici o legătură cu vârstele acestuia. Poți fi bătrân și viața ta să cuprindă în ea doar ani de copil. Poți fi copil și anii tăi de viață să fie foarte bătrâni.

Au existat dintotdeauna astfel de cazuri.

Când eram eu copil, numărul bătrânilor-copii îl întrecea cu mult pe cel al copiilor-bătrâni. Adevărul este că noi, cei mici, eram învățați încă din fașă cum să ne ferim de asta. Așa că rămâneam, cât eram copii, doar copii.

Spre deosebire de bătrâni, care își făceau rost de ani foarte tineri pentru ultima parte a vieții. Nu-i luau de la noi. Nici vorbă de așa ceva! Cum să dea mamaia Tudora iama în anii mei de copil și să pună în locul lor câteva grămăjoare din bătrâne­țea ei?!

Își întinerea anii ei bătrâni. Și-i aducea până la vârsta de copil. Ca să poată face asta, trebuia să coboare la mintea mea, jucându-se de-a tot ce ne jucam noi, copiii. Iarna, îi vedeai pe bătrâni dându-se pe derdeluș, iar vara, mergând alături de noi la scăldat.

În ziua când începea școala, ni se separau vârstele. Mi-ar fi plă­cut să nu fie așa, pentru că bunicii celor mai mulți dintre noi nu apucaseră să învețe carte. N-ar fi râs nimeni să-i vadă ie­șind dimineața pe poartă cu ghioz­danul în spate! Nici nu vă închipuiți cât de mult putea să mă întristeze această separare.

Cam la fel de mult cât mă întristează anii bătrâni ai multor copii de astăzi. Nu i-au împrumutat de la bunicii lor. S-au îmbătrânit singuri, sau cu ajutorul părinților, uitând să se mai joace. Și când spun asta, mă gândesc la cele mai frumoase jucării din toate timpurile, cele făcute de mâna Domnului, care sunt ploaia, ninsoarea, răsăritul soarelui, înserarea.

Lăsați-vă, oameni buni, copiii să se joace cu ele! Ba chiar și cu cerul, jucăria cea mai importantă a copilăriei mele. Și jucați-vă și voi cu ei. O să vedeți că vârstele încep dintr-odată să dea înapoi.

În ciuda încăpă­țânării timpului de-a merge doar înainte.

Sursa:: http://ziarullumina.ro/despre-varste-137087.html

Bancul zilei de vineri, 14.09.2018

CAZONĂ

Un sergent îi învață pe recruți un exercițiu:

  • Comanda la mine! Piciorul stâng ridicat în față!

Comanda a fost destul de bine executată, dar Bulă ridică piciorul drept în loc de stângul. Văzând două cizme făcând pereche, sergentul strigă mirat:

  • Cine-i deșteptul care a ridicat amândouă picioarele? 

Sursa: Viața preafericitului Bulă în 1000 de bancuri

Indiferent ce spun oamenii despre tine, nu e problema ta …

Un om găseşte un şarpe pe moarte arzând într-un foc. Decide să îl scoată de acolo, dar când o face, şarpele îl muşcă. Din cauza durerii, omul îl scapă iar şarpele cade înapoi în foc. Bărbatul încearcă din nou să-l scoată din foc şi este încă o dată muşcat.

Între timp un bărbat care trecea prin zonă se apropie şi îi spune:
– Scuză-mă, dar eşti încăpăţânat! Nu inţelegi că de fiecare dată când încerci să-l scoţi din foc, te va muşca?

Bărbatul îi răspunde:
Natura şarpelui este să muşte, iar a mea este să ajut. Lucrurile acestea nu se vor schimba niciodată.

Astfel, cu ajutorul unei sârme, bărbatul scoate şarpele din foc, salvându-i viaţa.

Nu iţi schimba niciodată natura, chiar dacă cineva iţi face rău, nu-ţi pierde esenţa.
Ia-ţi doar măsuri de siguranţă.

Unii persecută fericirea, alţii cred în ea.

Fă-ţi griji mai puţin despre reputaţia ta şi mai mult despre conştiinţă.

Deoarece conştiinţa reprezintă ceea ce eşti tu, iar reputaţia ceea ce spun alţii despre tine.
Şi indiferent de ce spun oamenii despre tine, nu e problema ta … e problema lor.

Bancul zilei de joi, 13.09.2018

Bulă în pețit

Scuzați dacă-mi permit să vă spun, dv. nu vă veți însura niciodată cu fiica mea.

  • în primul rând, nu aveți o situație sigură;
  • în al doilea, sunteți prea risipitor;
  • al treilea, mi se pare că nu sunteți prea voinic…,
  • iar afară de toate acestea… eu nu am nici o fiică; ați greșit etajul! 

  Sursa: Viața preafericitului Bulă în 1000 de bancuri

Miluiește-mă Dumnezeule-Priceasna-Grupul Teoforul

Acum 4 ani
superb cantecul..este inspirat din psaltire 🙂

Extraordinara priceasna! Nu am cuvinte si am ramas extrem de impresionat si ce voci ingeresti au acesti cantareti! Tot respectul pentru acestia care canta despre Dumnezeu si despre tot ce este dumnezeiesc!
Bunul Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va intareasca e zguduitor te trezeste din somn si sa ne punem intrebarea ce facem si unde merjem Doamne Ajuta
Dumnezeule MILUIEȘTE-NE După Marea Mila Ta și după mulțimea Îndurărilor Tale Șterge Fărădelegile Noastre!Amin!😢😢😢😢😢😢😢
Foarte frumos dar unde se găsește partitura la pricesna asta
Psalmul 50 cutremurator cand se canta in Biserica Sfanta Fecioara Maria Madrid
Eu si nepotica mea suntem credincioasa ea nu poate sa mearga
cea mai frumoasa priceasna pe care am auzit, trebuie sa ne spuneti unde ati gasit-o si cine sunt cei care canta
este dumnezeesc te cutremura,
sa postati mai miltevideo clipuri este dumnezeesc sa fi fericit

 

 

 

 

 

Care este vârsta optimă pentru a începe studiul șahului?

Majoritatea părinților se întreabă la ce vârstă trebuie să își dea copilul la șah pentru a obține performanțe. Există o vârstă optimă?

Șahul, ca orice alt sport, presupune foarte mult  efort. Studiul șahului nu se limitează la cunoașterea pieselor și a mutărilor, ci la un întreg sistem de studiu. În perioada de inițiere învățăm foarte multe lucruri despre piese și rolul lor, scopul jocului, câteva idei de deschidere a jocului, finaluri simple și maturi simple.

Cu cât avansăm mai mult în studiul șahului, cu atât problemele se intensifică mai mult. Apar noțiuni despre deschideri, strategiile jocului de mijloc și finaluri complexe. E foarte greu ca un jucător să ajungă să le stăpânească pe toate.

Uneori îți joci foarte bine deschiderea, dar ai probleme cu jocul de mijloc, alteori abia treci de deschidere, dar astepți cu nerăbdare jocul de final. Iar alteori le joci pe ambele foarte bine, dar nu îți stăpânești finalurile. Așadar, șahul este un joc deosebit de complex care presupune foarte multă muncă și timp, pentru a ajunge campion.

Sistemul de deschideri trebuie mereu îmbunătățit sau schimbat, iar studiul adversarilor pare să nu se sfârșească niciodată. Până și campionii mondiali se pregătesc temeinic pentru fiecare campionat. Nu poți să ajungi campion și să te oprești acolo. Locul trebuie menținut și deci, tot timpul este nevoie de studiu.

Pentru copii, șahul poate părea ceva distractiv și atât la început. Se știe deja că șahul se face plăcut foarte mult prin faptul că este unul dintre cele mai competitive sporturi. Unul pierde, unul câștigă. Remiza este doar o concesie, la care nici un jucător nu visează, decât în momentele total nefavorabile.

Fiind atât de competitiv, șahul este prietenul copiilor. Se știe deja ca orgolii mai mari decât copiii, puțini adulți au. Din orgoliu izvorăște și pasiunea pentru șah, pasiunea pentru a fi cel mai bun.

Copiii se întrec prima dată la meciurile de acasă, printre prieteni sau vecini. Apoi se înscriu la un club de șah pentru a-și testa forțele și împotriva altor adversari, și una peste alta, ajung la primul lor concurs de șah.

Primul concurs este decisiv pentru ei. El aprinde dorința de a fi cei mai buni sau nu. Dacă da, vor dori să studieze mai mult. Dacă nu, după primul concurs se vor orienta către alte sporturi sau activități la care se vor simți ei mai buni.

Dacă vor alege însă șahul, atunci vor începe prin a se pregati tot mai mult. După primul concurs urmează așadar și altele. În timp, concurența fiind foarte mare în juniorat, copiii trebuie să învețe tot mai mult pentru a fi cei mai buni. De cele mai multe ori nu talentul decide câștigătorul concursului, ci experiența jucătorului. Un copil care face șah de câteva luni se deosebește clar de unul care a învățat doar acasă de la frații mai mari, sau invers, față de unul care face de câțiva ani de zile.

Care este deci vârsta ideală pentru a începe studiul șahului? Răspunsul este că vârsta diferă de la un copil la altul, depinzând de nivelul lor de înțelegere. Unii copii sunt mai precoce și pot începe de la 4 ani jumătate, alții de la 5 ani, 5 ani și jumătate.

Ideal este ca un copil să înceapă șahul în momentul în care poate să îl înțeleagă în felul lui. La început ca o poveste, un joc, după care ca un sport. 

Andrada Cioteanu,  scoaladesah.ro

Sursa: https://www.tpu.ro/hobbys-pets/care-este-varsta-optima-

 

 

Găsiţi timp şi pentru Dumnezeu!

Să trăim lucrurile pentru slava lui Dumnezeu, nu pentru ca să ne ştie oamenii că suntem noi cine-știe-cine, că am făcut noi cine-ştie-ce. Dumnezeu ştie cine suntem, Dumnezeu ştie ce suntem.   

 Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine.  Deci, când îţi aduci aminte de Dumnezeu, ce să faci? Înmulţeşte rugăciunea! De ce? Ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Și aducă aminte de tine. E un cuvânt pe care l-am găsit în Filocalie; de când l-am citit pentru prima dată, mi s-a implantat în minte şi-am rămas cu el şi îl duc mai departe şi îl spun şi altora.

Deci să înmulţim rugăciunea, dar s-o înmulţim nu aşa, citind numai ca să ne găsim treaba: că am citit o Psaltire întreagă, că am citit cincisprezece acatiste sau patruzeci de paraclise. Citiţi cât puteţi, faceţi-vă o rânduială de fiecare zi, găsiţi vreme şi pentru Dumnezeu, nu numai pentru lumea asta, nu numai pentru televizor, nu numai pentru altceva. Găsiţi vreme pentru Dumnezeu, căutaţi vreme pentru Dumnezeu, căutaţi prilejuri de întâlnire cu Dumnezeu, căutaţi prilejuri de vorbire cu Dumnezeu. Spuneţi-I lui Dumnezeu nu numai lucrurile acestea pământeşti, nu-I spuneţi numai: „ Doamne, îmi lipseşte asta şi-mi lipseşte ailaltă”. Spuneţi-I lui Dumnezeu: „Vreau să mă mântuiesc; vreau să Te am în sufletul meu; vreau să te am Păstorul meu”.

Să folosim toate prilejurile de a primi binecuvântările lui Dumnezeu de la sfintele slujbe, să folosim prilejurile de a fi la sfintele slujbe, în „cerul cel de pe pământ”; căci biserica e şi cerul cel de pe pământ, şi tinda Raiului, şi casa lui Dumnezeu, şi poarta cerului, şi locul împlinitor, şi locul fericirii. Să trăim lucrurile acestea pentru slava lui Dumnezeu, nu pentru ca să ne ştie oamenii că suntem noi cine-știe-cine, că am făcut noi cine-ştie-ce. Dumnezeu ştie cine suntem, Dumnezeu ştie ce suntem, dar să căutăm să trăim o viaţă pentru mărirea lui Dumnezeu.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Disciplina interioară prin rugăciunea de toată vremea, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 50)

https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/gasiti-timp-pentru-dumnezeu