Această temă poate apărea banală , ideile expuse truisme , şi metodele simpliste şi la îndemâna oricui .Teoretic orice antrenor considera că poate fi şi psiholog , şi nu înţelege de ce se face atâta tapaj pe chestia asta .
– pentru concursuri individuale
– pentru concursuri pe echipe
Ca orice sportiv, şahistul este supus unor emoţii permanente în timpul concursurilor şi a partidei, dar şi inaintea lor.
La copii şi juniori problemele au nuante şi aspecte agravante
Natura emoţiilor şi chiar fricii e legată de :
faima sau tăria prezumtiva a adversarului , chiar şi talia fizică a acestuia:
pregatirea teoretică superioară a acestuia
neincrederea in propriul repertoriu
incertitudinea rezultatului partidei
frica de pierdere a partidei, cu consecinţe în clasament
teama faţă de reactia antrenorului, părinţilor, şi a celorlalti şahişti daca pierde.
Toate aceste temeri nu sunt aberante , ele ţin fie de o experienţa anterioară, fie de o sensibilitate a copilului pe care majoritatea o ignoră.
Cum se pot combate aceste reacţii previzibile ?
Să le luăm pe rând :
părinţii
– fiecare părinte consideră că al său copil e un geniu , că nu se bucură de o atenţie specială , şi nu are răbdare să aştepte afirmarea copilului
– orice eşec este o dezamăgire pe care nu şi-o pot ascunde faţa de copil , şi ca atare reacţionează temperamental . Copilul pentru a atenua dezamăgirea , dă vina pe antrenor , sau invocă boli , ghinion , arbitru etc
– aici discuţiile cu părinţii sunt esenţiale, dar dificile
– trebuie făcuţi să înţeleagă că există o gradaţie în evoluţia copilului , că reacţia lor la eşecuri trebuie să fie raţională şi nu viscerală şi că rolul lor principal este studiul individual de acasă , în echilibru cu pregătirea pentru şcoală
colegii ( ceilalţi copii)
la copii există tendinţa de ridiculizare a eşecurilor cuiva , urmată imediat de un dezinteres şi chiar izolare a persoanei respective
această tendinţă este relativ uşor de contracarat , prin substituirea teoretică a persoanei:
dacă mâine ţi se întâmplă chiar ţie asta , ţi-ar conveni o asemenea reacţie ?
frica de pierdere a partidei
de la începutul colaborării cu copilul , atât el cât şi părinţii trebuie să înţeleagă că pierderea unei partide nu e o dramă , că eşecul intră în regula jocului ca în orice sport , ba chiar faptul că unele înfrângeri pot avea partea lor bună, dacă tragi învăţămintele de rigoare din ele . Evident ele trebuiesc evitate dar dacă faci în mod necesar apologia jocului la câştig , acceptarea pierderilor este obligatorie.
La uriaşa concurenţă care există actualmente în şah , a nu pleda pentru jocul la câştig cu riscurile de rigoare , echivalează cu fabricarea deliberată a rebuturilor
teama de adversar
prima măsură este demitizarea adversarului eventual prin arătarea unor partide pierdute de el, exagerând eventual greşelile acestuia
trebuie lămurit juniorul că adversarul său e la rândul lui bântuit de aceleaşi emoţii şi incertitudini
neîncrederea în propria pregătire teoretică
la jucători încă neformaţi sunt indicate reţete teoretice specifice ( variante rar uzitate sau nejucate de mult )
folosirea elementului surpriză are un efect dopant asupra jucătorului
de altfel este indicat ca pregătirea psihologică să fie făcută simultan cu cea tehnică , inspirând o încredere superioară elevului
teama de noutăţi , este greu de contracarat dar în cazul unor elevi mai destupaţi –flexibili se poate recomanda în cazul în care adversarul joacă foarte repede şi sigur pe sine o anume linie , să deviezi de la linia cunoscută, să schimbi ceva evitând analize duse foarte departe
de altfel este indicat şi în cazul în care adversarul încearcă să joace o deschidere nouă evident contra pregătirii elevului tău , recomandaţi schimbarea cu riscul terenului necunoscut pentru amandoi ; efectul surprizei va fi mai şocant pentru adversar
recomandaţi în anumite cazuri schimbarea ordinei de mutări cu avantajele că ori e ignorată de adversar şi atunci poate aduce avantaje ori îi descumpăneşte pur şi simplu şi reacţionează greşit ( vezi partida Grisciuk-Istrăţescu )
Toate aceste procedee oarecum generale nu sunt eficiente , dacă nu sunt dublate de o cunoaştere foarte detailată a elevului , a calităţilor şi defectelor lui şahiste şi psihologice.
din elevi consideră că sunt suficiente lecţiile cu antrenorul , şi nu lucrează individual , nu pun partide pe tablă sau pe computer . Această incultură şahistă se răsfrânge asupra rezultatelor . Vina este nu numai a elevului care nu înţelege că fără studiu individual nu există progres , dar şi a antrenorului care ca la şcoală trebuie să le dea teme pentru acasă.
Problema nu e simplă , aici trebuie acţionat psihologic , elevul trebuie atras spre combinaţii şi partide spectaculoase , dezvoltându-i gustul şi apetenţa care în timp se transformă în reflex
Studiul e câteodată anost, comparativ cu partidele amicale ; e ca la fotbal antrenamentul fără minge
Mici concursuri de rapiditate în dezlegare sunt extrem de stimulative , competiţia este benefică şi mai utilă decât amicalele între elevi
Recomand oricărui antrenor de copii să-i pună să facă cele 300 de partide alese ale lui Alehin ( nu numai că sunt spectaculoase, dar este excelent explicată logica planurilor şi a mutărilor
Nu există unii copii cu înclinaţii tactice şi alţii poziţionale .
Toţi au apetenţă tactică , dar unii sub impactul unor partide pierdute combinative, sau inferiorităţii faţă de alţii la calcul se refugiază pe făgaşul strategiei . Acumularea noţiunilor strategice e mult mai anevoioasă , chiar cu aprofundarea atentă a “Sistemului meu “ a lui Nimzovici şi ţine de o anumită maturizare şi experienţă a copilului
Totuşi se poate observa dacă unora le place să joace poziţii cu centru blocat sau deschis , cu dame sau fără , cu atacuri şi contraatacuri pe flancuri etc şi în funcţie de aceste preferinţe , se poate creiona un repertoriu minim de deschideri .
Finalurile sunt partea obligatorie de predat şi aprofundat pentru orice antrenor nu numai fiincă sunt faza partidei unde se decid azi foarte multe partide dar şi pentru că inoculează noţiunile strategice .
In goană după rezultate imediate , unii antrenori preferă să marşeze pe deschideri , chestiune complet greşită .
Practic copilul rămâne dependent de memorie şi tributar la capitolul înţelegerii creaţiei şi tehnicii .
Orice schimbare de mutare a adversarului în deschiderea pregătită îi va accentua nesiguranţa şi teama.
Invăţarea cât mai rapidă a strategiei este extrem de importantă .
Făcând o paralelă cu muzica , unde se spune că dacă stăpâneşti percuţia , poţi cânta la orice instrument ( evident nu ca un virtuoz ) astfel şi cel ce are ştiinţa jocului poziţional poate învăţa uşor orice deschidere .
Altfel spus, cel mai bun doping moral sunt pregatirea şi înţelegerea şahistă .
Din punct de vedere psihologic pentru copii şi juniori cel mai important este să le inoculezi şi păstrezi ideea că sunt cei mai buni sau pot ajunge cei mai buni .
Această sugestie sau realitate este baza psihologică a motivaţiei şi implicit a progresului .
Copiii au tendinţa să îşi fixeze singuri bariere , şi pe baza unor mici experienţe anterioare să-i considere pe alţii mai buni .
In timp această mentalitate duce la blazare şi plafonare .
Prin anii ‘80 , mă întorceam de la Berliner Sommer cu Otilia Ganz, o junioară talentată din Timişoara , ea povestindu-mi despre complexele psihologice şahiste care îi frânează ascensiunea .
I-am ţinut teoria autosugestiei că e cea mai bună ( era la o vârstă când sugestia nu mai e eficientă ) .
Ulterior şi-a tapetat camera cu lozinci şi slogane aparent copilăreşti de genul :
Eu sunt cea mai bună , eu joc cel mai bine , voi deveni în scurt timp o mare jucătoare ! In anul următor a ieşit pe locul trei într-o finală de senioare extrem de puternică .
Corina Peptan de la început a fost “ injectată “ cu această teorie şi a dominat cu autoritate mulţi ani de zile şahul feminin juvenil .
De altfel nu are complexe , joacă cu nonşalanţă cu campioane mondiale sau europene : vezi Ciburdanidze , Stefanova , Alisa Marici , Kosteniuc sau Jukova
In afară de pregătirea psihologică pe termen lung este extrem de importantă , cea concretă din timpul concursului făcută de secundant .
Este vital ca jucătorul să simtă că cineva este alături de el , că îl încurajează şi are încredere în el .
Aici simultan cu acţiunea directă de fortificare a moralului , există o acţiune mai subtilă , indirectă cu efecte la fel de benefice .
Ea se referă la creerea unui climat psihologic de “confort sufletesc” ( un fel de linişte şi bună dispoziţie menită să inhibe temerile şi emoţiile .
Una din cele mai interesante experienţe a fost la unul dintre campionatele mondiale de juniori de la mijlocul anilor ‘90 .
La 16 ani participa cu şanse K. , un junior cu fantezie debordantă şi o forţă tactică ieşită din comun .
Pe de altă parte K. e un tip introvertit , aparent rebel şi nonconformist , dar în fapt un suflet foarte sensibil ce tânjeşte după afecţiune
Colaborarea şahistă a fost foarte sumară , un fel de verificare şi rememorare .
In schimb pe plan psihologic am reuşit să mă insinuez foarte bine , prin plimbări şi discuţii i-am arătat atât eu cât şi colegii lui , că ne pasă de el , că avem încredere în forţa şi jocul său , că credem sincer în şansele lui .
A jucat extrem de liniştit , relaxat şi exact şi a câştigat la pas titlul (…) .
Ulterior K. a ajuns un jucător foarte bun , dar după mine nu a dat încă măsura talentului său tocmai din cauza lipsei de pregătire psihologice .
Aici aş face o paranteză importantă :
La campionatele europene şi mondiale din ultimul timp participă circa 30 de juniori , iar pe lângă antrenorul principal mai sunt , 3-4 antrenori personali .
Pregătirea tehnică specifică se face pe bandă , cu timp limitat , iar pentru cea psihologică evident nu rămâne timp .
In aceste condiţii de ce să ne mirăm de lipsa deja cronică de rezultate notabile .
Evident trebuie să existe un grup mic de copii cu şanse care trebuie să se bucure de o atenţie specială .
In legătură cu aceasta mai trebuie făcută o menţiune specială , chiar la antrenamente comune uzuale în timpul anului trebuie evitate grupuri cu mari diferenţe valorice .
Superioritatea flagrantă a unora evidentă în uşurinţa şi rapiditatea răspunsurilor şi rezolvărilor poate creea o inhibiţie sau un blocaj care nu se mai poate remedia .
Mai ales că la copii , pe lângă talent , contează foarte mult gradul de maturizare care diferă semnificativ chiar la aceleaşi vârste .
Nu aş vrea să rămâneţi cu ideea că modelarea psihologică implică numai laude şi întărirea încrederii .
Cred că ironia chiar în public poate amorsa ambiţii nebănuite .
Însă când e vorba de discuţii dure, serioase, ele trebuiesc purtate numai individual
Rămâne pentru dumneavoastră întrebarea care e vârsta optimă pentru modelarea psihologică , care e vârsta limită de intervenţie , şi ce se poate face la nivel de seniori şi senioare ….
urmează în articolul următor
Sergiu-Henric Grünberg, maestru internațional
SURSA: https://iulianceausescu.wordpress.com/
urmează în articolul următor
