Ca ”începutul a tot ce există” – după cum se exprima acum 2500 de ani, Tales din Milet – apa ocupă 70,7% din suprafața Pământului, în timp ce uscatul ocupă doar 29,3% din această suprafață.
Uriașa zestre de apă a Oceanului planetar este cam de un milion de ori mai mare decât cea a tuturor fluviilor și râurilor din cele cinci continente. Și, totuși, industrializarea, precum și urbanizarea, ajunsă uneori la cote de paroxism în unele țări ale planetei, consumă apa în cantități din ce în ce mai mari, generând pe această cale o problemă a apei, o sete a lumii.
Concentrarea populației în marile orașe a făcut să crească mult consumul de apă pentru nevoi de igienă și comunale accentuând pe zi ce trece această ”sete” dar și obligația oamenilor la adaptarea de măsuri de prevedere și planuri dintre cele mai urgente. Practicarea irigației artificiale prin dezvoltarea de sisteme de irigație cu lucrări ample și deosebit de îndrăznețe, proiectarea noilor uzine, face apel la proiectanți să adopte soluții prin care să se reducă cantitatea de apă necesară procesului de fabricație, obținerea apei potabile din apa de mare, prin diverse procedee tehnologice, folosind ca sursă energetică chiar și energia atomo-nucleară, toate acestea vin să întregească peisajul preocupărilor oamenilor pentru modul eficient în care se exploatează cu eficiență utilitatea apei.
Dezvoltarea progresivă a omenirii necesită nu numai un volum sporit al consumului de apă, ci și creșterea cantităților de hrană. Soluții cu privire la asigurarea hranei încă un lung șir de ani sunt date de fertilizarea pustiurilor, aplicarea pe scară largă a științei în agricultură și zootehnie, folosirea îngrășămintelor chimice ș.a., dar privind în perspectiva viitorului umanității, al civilizației sale, vom constata cu stupoare că aceste soluții gasite acum se vor transforma în simple paleative. De ce? Pentru că orașele se vor înmulți unul după altul, șoselele, căile ferate, marile întreprinderi, uriașele rachetodromuri etc. vor ocupa în mod inevitabil din ce în ce mai multe terenuri, care azi sunt folosite pentru agricultură.
Și atunci, ce facem? Căutăm soluții îndrăznețe prin care marea să poată deveni acel adevărat ”ogor fertil” care să alunge pentru totdeauna spectrul cenușiu al foamei. Cercetările au demonstrat că în fiecare metru cub de apă din ocean se găsesc (printre altele) 1,5 grame de albumină și 3,5 grame de glucide, substanțe extrem de prețioase în alimentația oamenilor, oferind posibilitatea unei hrane ieftine și consistente pentru cel puțin 100 de milioane de oameni. Calculele aproximative arată că masa totală a faunei cuprinse în Oceanul planetar este de 16,3 miliarde de tone, adică 85% din întreaga materie vie a Pamântului se găsește în apele mărilor și ale oceanelor.
Dintre cămările alimentare ale oceanului, cea mai importantă pentru viitor este planctonul (totalitatea organismelor microscopice care se găsesc în păturile superioare ale apelor marine: alge și animale unicelulare), care conține proteine, grăsimi. Zaharuri, vitamine, enzime de calitate superioară. De asemenea nu trebuie uitat nici faptul că marea e o adevărată ”mină universală” în care practic se găsesc toate elementele din tabelul lui Mendeleev, dizolvate în apa mării, în concentrații foarte mici. Bogăția cea mare a oceanului o constituie incontestabil sarea (38 milioane de miliarde de tone) dar și țițeiul.
Marea poate furniza oamenilor numeroase minerale rare (magneziul, bromul, aurul ș.a.), cu aplicații deosebit de largi în industria de vârf. Între apă și om există relații reciproce care nu întotdeauna sunt dintre cele mai pașnice. Dezlănțuirea apei manifestându-se nu o dată ca o forță oarbă care a produs numeroase distrugeri de bunuri materiale și vieți omenești. Și în aceste situații solidaritatea mâinilor și a minților omenești au constituit adevărate baraje în care omul a putut să se apere în lupta împotriva apei. Totodată mintea iscoditoare a omului, la început a intuit și mai târziu a realizat proiecte îndrăznețe prin care îmblânzind forța apei, a mișcărilor ei pe ”orizontală” și pe „verticală”, a produs adevărate izvoare de lumină și de energie electrică.
Dar apa, acest ”cărbune alb”, acum mai mult ca oricând lansează un disperat S.O.S. către oameni. Aproape că nu există oraș mare care să nu dispună de un curs de apă batjocorit de superindustrializare. Deci se impune cu necesitate declanșarea unei bătălii aprige pentru păstrarea purității apelor. Spre exemplificare este bine de reținut că un centimetru cub de apă nepurificată dintr-un abator, scăpat într-un râu poate să infecteze cu 500 milioane de microbi primejdioși pentru sănătatea și viața peștilor, a animalelor și a oamenilor. Apele reziduale ieșite dintr-o spălătorie de cărbuni au de 500 – 1000 de ori mai multe impurități decât cele din râu. Același lucru se întâmplă cu apele reziduale ale uzinelor metalurgice, ale rafinăriilor, fabricilor alimentare etc.
Capacitatea apei de a răspândi corpurile nocive poate explica și neașteptatele catastrofe marine cărora navigatorii le sunt deseori martori atunci când întâlnesc întinse suprafețe de ocean pe care plutesc cadavrele a milioane de pești. Primejdios pentru ocean este și țițeiul sau deșeurile acestuia pe care le evacuează vasele și care nu fac altceva decât să ucidă tot ceea ce este viu în jurul acestei ”pelicule a morții”. Riscuri mari în păstrarea integrității faunei, florei și apei aduce și depozitarea deșeurilor radioactive provenite din reactoarele și din uzinele atomice ale lumii. De aceea este necesar să ne unim efortul în lupta pentru păstrarea purității și calității apei, ca mediu ecologic cu mari șanse pentru viitorul omenirii.
Preocuparea pentru cercetarea apei trebuie intensificată iar prin efortul care s-a făcut și se va face în continuare să se deschidă noi perspective în ceea ce privește investigarea acestui ”univers albastru”. Dincolo de ceea ce înseamnă acest elixir al vieții pentru om, multe asociații își propun în planul lor de activități o gamă largă de preocupări, printre care în primul rând exploatarea mediului acvatic, a faunei și a florei în condiții de poluare, mai mult sau mai puțin accentuate. Intră în sarcina noastră, dar în același timp constituind o datorie morală, civică și patriotică, să facem lumină în acest univers al materiei capabilă să creeze, să păstreze și să perpetueze viața, proiectând existența noastră în viitor.
Sursa: Magazin ”Renașterea Bănățeană”
Pagină realizată de asistent medical Lăcrimioara Tomiuc
