MAMA

             Traian Dorz

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene
Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivită-n gene…

Și mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei
De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei,

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură
A lui Dumnezeu iubire ele-n inimă crescură.

În singurătatea serii luminat de raza lunii
M-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.

De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine
Și de-atuncea port durerea altora și eu în mine.

Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă
Și de-atuncea știu c-adevărul e curaj și luptă, mamă.

… A trecut în urmă vremea și-ntr-o toamnă grea târzie
m-a răpit de lângă tine lumea largă și pustie.

Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă
Și cu inima zdrobită, m-ai pierdut în zare, mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură
Multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,

Dar din mii de lucruri scumpe , de ființă și de nume
Tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.

…Astăzi sunt tot strein și singur și departe sunt de casă
Dar sunt fericit, măicuță, c-azi și tu ești credincioasă.

Și că știu c-odată-n ceruri unde nu mai sunt suspine
Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine.

Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere
Mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere,

Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.

 

DE CE O IUBESC PE MAMA 

 Mama si tata se uitau la televizor când mama a spus,” Sunt obosită şi e târziu. Cred că mă voi duce la pat.”

* O ia spre bucătărie ca să facă sandvişurile pentru a doua zi. Spală castroanele de popcorn, scoate carnea afară din congelator pentru cina din seara următoare, verifică cerealele, umple borcanul cu zahăr, pune linguriţele și castroanele pe masă şi pregăteşte filtrul de cafea pentru a doua zi dimineaţa.

 * Apoi pune nişte rufe la uscat, mai bagă nişte haine în maşina de spălat, calcă o cămaşă şi coase un nasture care cădea la o cămaşă.

* Strânge piesele jocului rămas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc, aşează agenda de telefon la loc în raft. Udă câteva plante, goleşte un coş de gunoi şi pune un prosop la uscat pe bară.

* Se întinde, cască şi o ia spre dormitor. Se opreşte la birou şi scrie o notiţă pentru profesoară, numără nişte bani pentru excursia de mâine şi ridică o carte de şcoală căzută sub scaun.

* Scrie o felicitare pentru ziua de naştere a unui prieten, o bagă în plic, scrie adresa, timbrează şi scrie o notiţă pentru cumpărături. Le pune pe amândouă lîngă geanta ei.

* Mama îşi curăţă faţa cu demachiantul ei 3 in 1, îşi dă cu crema de noapte antirid, se spală pe dinţi şi îşi curăţă unghiile.

Tata ii strigă,” Credeam că te duci in pat.”

“Sunt pe drum,” răspunde ea.

* Adaugă apă în vasul câinelui, dă pisica afară şi se asigură că uşile sunt închise cu cheia şi că lumina e aprinsă pe terasă.

  * Se uită în camera copiilor, le stinge lămpile de pe noptiere şi  televizorul, ridică o cămaşă, aruncă nişte şosete murdare în coşul de rufe şi vorbeşte un pic cu unul dintre copii care încă nu îşi terminase lecţiile.

 * În camera ei îşi potriveşte alarma la ceas, îşi aşează hainele pentru a doua zi şi îndreaptă raftul de la pantofi.

* Mai adaugă 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pentru a doua zi. Îşi spune rugăciunea şi vizualizează împlinirea dorinţelor ei. În același timp tata închide televizorul şi anunţă nimănui în particular,” Ma duc la pat.” Şi o şi face … fără nici un alt gând.

Vi se pare ceva ieşit din comun? Vă mai miraţi de ce femeile trăiesc mai mult? 

          Sursa: internet

 

Visits:186
Today: 2

Lasă un răspuns