Repaosul de-a lungul timpului

La speciile animale somnul este cu precădere prolifazic (nu se concentrează pe timpul nopții, este fragmentat în mai multe episoade de-a lungul celor 24 de ore). Ce l-a determinat oare pe om, pe parcursul evoluției sale, să-și “compacteze” somnul într-o perioadă unică, nocturnă?

Se consideră că somnul omului, ca și cel al celorlalte animale superioare, este polifazic în mod natural. A fost însă împins către un comportament monofazic din necesitate, în vremurile în care lupta pentru supraviețuire (și omul este un animal slab din punct de vedere fizic) era deosebit de aspră: ființa diurnă și cu o puternică orientare vizuală (masa scoarței cerebrale dedicată aparatului vederii este, la om, superioară celei a oricărui alt mamifer), animalul-om a ales, fiindu-i greu să vâneze noaptea, să-și concentreze în orele nocturne nevoia lui de somn.

În care moment al evoluției s-a înregistrat această inversare de comportament? Niciodată, din punct de vedere antropologic, dacă vorbim de inversare: omul și-a păstrat o mare maleabilitate în comportamentul somn-veghe și, în orice caz, o disponibilitate înnăscută pentru somnul polifazic.

Cum se face, atunci, că nici un alt mamifer evoluat nu a trecut, la fel ca omul, la somnul monofazic? Poate pentru că omul, situat în vârful piramidei inteligenței animale, a știut cel mai bine să-și protejeze, să-și apere somnul său monofazic: într-un somn îndelungat, o ființă este mult mai lipsită de apărare. De aici și tendința, atât de răspândită la animale, de a-și fragmenta somnul. Girafa doarme 2 ore din 24 și chiar și aceste două ore sunt fragmentate în zece sau mai multe somnuri de câteva minute. Delfinul orb (Platanista indi) doarme numai cate 90 de secunde de fiecare dată (adormind, de altfel, cu rândul numai câte o jumătate de creier).

În ceea ce-l privește pe om, oare ce-l determina să treacă de la polifazicitatea somnului noului-născut la monofazicitatea somnului adultului? Credem că există două mecanisme posibile: primul ar consta din tendința de a lipi împreună două faze succesive de somn (sleep-glue este denumirea folosită de cercetători și reprezintă un fenomen tipic al evoluției biochimiei sistemului nervos uman) sau poate că tendința către somnul monofazic a rezultat din cauze de ordin practic: vrând să rămână cât mai mult timp trează, din curiozitatea tipică a speciei umane, copilul care evoluează spre vârsta adultă tinde să-și comprime, forțat, somnul în orele nocturne.

Există certitudinea ca o reintoarcere stabilă la somnul polifazic nu va produce daune? Și în acest caz, numai testele de lungă durată vor putea furniza un răspuns sigur. Până în prezent, din experiențele efectuate, nu au rezultat asemenea daune. Cu o limită însă: circa jumătate din persoanele testate se adaptează la trecerea către somnul polifazic, cealaltă jumătate opune rezistență la abandonarea monofazicului.

Care ar fi categoriile de profesii care ar beneficia de o eventuală generalizare a somnului polifazic? S-ar putea alcătui o listă destul de lungă. Să ne gândim numai la militarii în misiune, la mecanicii de locomotivă, la piloții avioanelor de cursă lungă, la cosmonauți, medici, șoferi de TIR-uri ș.a.m.d. Pentru toți posibilitatea de a-și păstra deplina eficiență cu ajutorul unor somnuri fragmentate, de câteva minute (timp în care ar fi înlocuiți, bineînțeles, de un asistent sau de un coleg) și nu de 6 sau mai multe ore de somn continuu, constituie un important avantaj profesional.

Printr-un somn fragmentat, însumând zilnic doar o oră și jumătate, Leonardo da Vinci și-a prelungit, practic, existența (cel puțin așa se povestește …) cu circa 30 de ani.

Sursa:  http://www.interferențe.ro/repaosul-de-a-lungul-timpului.html

 

Lasă un răspuns