OMUL SAU MAȘINA?
Se pretinde în știință că șahistul ideal
Va fi mâine o mașină construită din metal:
Un robot, cu alte vorbe dar așa dotat că riști,
Ca să nu-i găsești perechea într-o mie de șahiști.
Priză de curent, o sârmă și puțin ulei… drept tonic,
Este tot ce ne pretinde jucătorul electronic;
Nu fumează, nu se plimbă, nu i se aude glasul,
Iar de ceas n-are nevoie fiindcă joacă el … ca ceasul!
O memorie perfectă, punctual și rezistent:
Nici o criză nu-l atinge decât criza de curent.
Nici o gafă nu comite, cu resortul lui de criță,
Dacă-n creieru-i mecanic nu se strică vreo rotiță.
Totuși, poți avea „norocul”, mâna lui de-oțel, dibace,
Să atingă altă piesă și să trebuie să o joace
Și atunci, cum e probabil, chiar partida s-o cedeze
Și, ca un sportiv ce este, să te și „îmbrățișeze”.
(Nu-i exclus să stai vreo lună cu un braț în ghips, blocat,
Fiindcă ai „bătut” robotul și el te-a felicitat).
Poate-odată, față-n față cu robotul năzdrăvan,
Va susține o partidă, Kasparov sau Vaganian.
Și atunci o să se vadă lămurită și pricina.
Dacă omul e mai tare sau mai tare e mașina…
Când se va crea unealta – Judecătoare ideală
Cu viteză de secunde și gândire genială.
Vom vedea! Dar pân-atuncea este important atât:
Noi cunoaștem de pe-acuma campionul, hotărât!
Chiar de-o câștiga robotul, cel mai tare, bată-l vina,
E tot omul: …tehnicianul, care-a inventat mașina!
Victor HÎLMU
SURSA: Revista ȘAH 1988