Bunicii

Albiți de vreme și necazuri,
La gura sobei, povestesc.
– Știi tu când pentru prima oară
Ți-am spus atunci că te iubesc?

-O, da, zâmbește blând bătrâna,
Și eu ți-am dat, spre amintire,
Din părul meu, o buclă de-aur,
Ca semn de vecinică iubire.

– O țiu, moșneagul îi răspunde.
Și printre foile-nvechite,
Șuvița de-aur i-o arată,
Simbol de zile fericite.

Plângând ca doi copii, alături,
S-au sărutat pe frunte, dulce.
Târziu de tot, în acea seară,
S-au dus bătrânii să se culce.

Sursa:http://poetii-nostri.ro/radu-d.-rosetti-bunicii-poezie-id-29849/
Adăugat de: Adina Speranța

 

Lasă un răspuns