Șoaptele îngerilor

***
Poți regăsi, când ai pierdut, un ac în aria cu grâu,
Un cal sălbatic în pustiuri, un peștișor scăpat în râu,
Un corb în noapte când pe cer nu sunt nici stele, nici luna,
Dar cinstea ta când ai pierdut-o, pierdută-i pentru totdeauna!

***
Socotesc că nu o dată în nedumerire-ați fost:
Cum, pe-un înțelept adesea, îl înșală câte-un prost? …
La-ntrebare lămurirea, cugetând, îndată vine:
prostul, doar la rău gândește; înțeleptul doar la bine!

***

Triste zile mai duc astăzi oamenii-n grădina vieții:
Trandafirii mor în umbră și se lăfăiesc scaieții …

***
Poți să pierzi averi și ranguri, fericiri cu raiu-n spic;
Dacă n-ai pierdut credința, n-ai pierdut încă nimic!

Autor: Vasile Militaru

Visits:360
Today: 6

Lasă un răspuns