Etichetă: Paștile

Motto: Venirea în fiecare an de peste 2000 de ani în Sâmbăta Mare a Sfintei Lumini în mod suprafiresc la mormântul Domnului din Ierusalim este cea mai mare minune a zilelor noastre. Este minunea care dovedeşte până la sfârşitul veacurilor Învierea lui Hristos, „Lumina lumii” şi că Ortodoxia este credinţa cea adevărată.

Învierea Domnului se sărbătoreşte în fiecare an, la Paşti, la o săptămână după Florii.

Floriile şi PaştileEdit

Principala sărbătoare creştină, semnificând Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (după ce în numele iubirii pentru oameni s-a lăsat umilit, torturat şi sacrificat), Paştile reprezintă un complex de ritualuri şi sărbători străvechi a căror poveste începe din preistorie, dar capătă valoare adânc umană, odată cu trecerea Fiului Domnului prin această lume.

Istoricul Sfintelor PaştiEdit

În calendarul creştin, Paştile a căpătat sensul simbolic de trecere de la moarte la viaţă prin jertfa lui Iisus care a pătimit şi a murit în locul nostru. El este Mielul care ia asupra Lui păcatul lumii devenit astfel „Paştile nostru Hristos, care s-a jertfit pentru noi.

„Anul Mic” la români. Săptămâna Întunecată şi Săptămâna luminată .Edit

Aşa cum, în calendarul popular, anul nou agrar începe la echinocţiul de primăvară, se poate spune că anul ritual creştin începe în Duminica Învierii socotită în popor ca sfârşit şi început de ciclu calendaristic, urmând arhaicul model al morţii şi reînvierii naturii, prin sacrificiul divinităţii. Acest an nou creştin, numit în popor şi „Anul Mic”, este alcătuită de fapt din Săptămâna Întunecată (Săptămâna Patimilor) şi Săptămâna Luminată (cea de după Înviere).

Aceste două săptămâni cu centrul la Paşti sunt încadrate între: Florii şi Duminica Tomii. Anul Mic cuprinde 12 zile, model în mic al celor douăsprezece luni. Perioada cuprinde o serie de evenimente pornind de după Florii, care este momentul de maxim triumf al intrării Domnului în Ierusalim pentru sărbătorirea Paştilor, însoţit de mii de oameni şi întâmpinat cu osanale şi cu ramuri de finic, simbolizând „regenerarea şi nemurirea”, dar făcându-şi mulţi duşmani din cei alungaţi din templu care „vindeau şi cumpărau”, din arhierei şi cărturari invidioşi, care au hotărât pierderea lui Iisus.

Urmează: Ultima Cină cu Apostolii – Cina cea de Taină când anunţă că unul din cei de faţă îl va vinde.

„Sărutul lui Iuda”, perfidul semn al recunoaşterii lui Iisus arestat în grădina Ghetsimani; ducerea Lui în timpul nopţii înaintea arhiereilor Anna şi Caiafa; aducerea lui în faţa sinedriului care căuta mărturii mincinoase pentru a-L condamna, acuzându-L că se declara Fiul lui Dumnezeu.

Vineri este ziua în care este adus în faţa lui Pilat (care avea puterea de a ierta un condamnat înaintea Paştilor), când, cu toate încercările acestuia de a-L salva, poporul instigat de arhierei a cerut răstignirea lui şi eliberarea tâlharului Baraba; urmează celebra spălare a mâinilor, Pilat spunând: „Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia!”, poporul răspunzând: „Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”

(legenda spune că în momentul acela toate lucrurile din casele prigonitorilor Fiului Domnului s-au înroşit ca sângele – printre ele şi ouăle); urmează întrevederea cu Irod, întoarcerea în pretoriu, unde, condamnat la răstignire a început şirul umilinţelor, batjocurilor: îmbrăcatul în hlamida roşie, cununa de spini, biciuirea, drumul crucii. I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, scriind pe cruce iniţialele I.N.R.I. (Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor).

După răstignire, de la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric până la ceasul al nouălea, când Iisus a strigat cu glas mare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Sâmbătă, de sărbătoarea Azimelor, este pus în mormânt. Duminică, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au găsit mormântul gol,

iar Îngerul Domnului le-a dezvăluit taina Învierii, Însuşi Iisus arătându-li-se pe drum. Celor 11 ucenici li s-a înfăţişat pe muntele din Galileea, spunându-le: „Învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, să păzească toate câte v-am poruncit. Şi, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”

Va urma înălţarea la cer, după 40 de zile de la data învierii.

Postul Paştelui sau Păresimile Edit

Este cel mai vechi, cel mai lung şi cel mai important şi este aşezat în cinstea Patimilor Domnului, amintindu-ne de postul de 40 de zile al Mântuitorului Pustiu, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei: „Atunci Iisus a fost dus de duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către Diavolul. Şi după ce a poposit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit.” (Matei 4:2). Acest post începe de la Duminica Vameşului şi a Fariseului şi se termină în Sâmbăta din Săptămâna Mare.

De ce nu corespunde data serbării Paştelui în Răsărit cu cea din Apus?Edit

Calendarul Iulian (stil vechi) avea o eroare de calcul ce ducea la diferenţe dintre anul solar (astronomic) şi cel civil. Pentru prima data această diferenţă a fost observată în secolul IV şi discutată la Sinodul I Ecumenic de la Niceea care s-a ţinut în anul 325.

Atunci s-a hotărât ca Paştile să fie serbat la fel în toată lumea creştină, în prima Duminică după lună plină, ce urmează după echinocţiul de primăvară. Sinodul a hotărât ca în cazul în care data serbării ar coincide cu Paştile evreiesc, să se amâne cu o săptămână Paştile creştin. După hotărârile de la Niceea, Paştile trebuiau să cadă între 22 martie şi 25 aprilie. Acest lucru nu s-a putut păstra datorită erorii calendarului Iulian.

Biserica Catolică a corectat această greşeală prin reforma Papei Grigore al XIII-lea (5 octombrie 1582), pe când Biserica Ortodoxă, deşi a acceptat şi ea reforma, continuă să serbeze Paştile pe stil vechi. De aici necorelarea datelor între Apus şi Răsărit.

După calendarul pe care-l întrebuinţează, lumea creştină se află astăzi împărţită în trei grupe:

1. Bisericile ortodoxe care întrebuinţează încă stilul vechi
2. Bisericile ortodoxe care au adoptat calendarul îndreptat dar care ţin Pascalia pe stil vechi, ca o concesie făcută Bisericilor ortodoxe rămase pe stilul vechi( nu e o concesie e un adevar ce nu poate fi schimbat !)
3. Bisericile apusene (catolice şi protestante), care întrebuinţează stilul nou.

SURSA: https://crestinortodox.fandom.com/wiki/Floriile_%C5%9Fi_Pa%C5%9Ftile