Clubul Sportiv Studențesc Medicina Timișoara și Clubul Sportiv Mediator Giarmata Vii au organizat Concursul de șah rapid ”Visul unui pion” în sala Hyperion a Universității de Medicină și Farmacie Timișoara.
S-au jucat 7 runde cu timpul de gândire de 15 minute și 3 sec/mutare pentru fiecare jucător. Ca de fiecare dată, la prânz organizatorii au oferit pizza tuturor celor prezenți la această competiție precum și însoțitorilor (antrenori și părinți).
La masa de joc s-au așezat 120 de sportivi din 15 localități și anume: Petroșani, Vulcan, Deva, Băilești, Arad, Pecica, Sânnicolau Mare, Lipova, Recaș, Timișoara, Jimbolia, Sânandrei și Giroc-Chișoda, Șag, Dudeștii Noi.
Clasament general:
Turneul A – copii între 6 – 12 ani – Campion: Onică Dominic
B12 – 1.Turcu Anton 2.Duma Daniel 3.Mitar Octavian
F12 – 1.Mașcaș Teodora 2.Puiuleț Mihaela 3.Milea Clara
B10 – 1.Pop Alexandru 2.Lupșe Ioan 3.Cândea Victor
F10 – 1.Nedelcu Andreea 2.Bădeață Ana Maria 3.Cotoară Laura
B08 – 1.Sântimbrean Bogdan 2.Radac Patrick 3.Enescu Vlad
F08 – 1.Vițelar Bianca 2.Popa Elisa 3.Moraru Denis
B06 – 1.Dumitru Vlad 2.Trif Filip 3.Moraru Vlad
F06 – 1.Costinaș Maya 2.Enescu Nadia
Cel mai tânăr participant: Apostu Rareș
Turneul B – juniori până la 20 ani – Campion: Panc Samuel
B14 – 1.Sântimbrean Mihnea 2.Iucu Mihai 3.Grosu Tudor
F14 – 1.Ștefan Iulia-Cristiana 2.Hoancă Alexia 3.Albescu Andreea
B16 – 1.Antal Andrei
F16 –1.Talpalaru Andrada
B18 – 1.Homone Daniel
F18 – 1.Cristocea Gabriela 2.Minnich Cristina
Studenți – 1.Motofelea Alexandru-Cătălin
Premiile oferite clasaților pe locul 1 au fost cupe, medalii, și caiete de partidă; cei care au fost pe locurile 2 și 3 au primit medalii și câte un bloc notes personalizat. Revista C.S. Mediator, nr.11 – ”Visul unui pion!” precum și diplomele de participare au fost distribuite tuturor celor 120 de șahiști prezenți la acest concurs.
Din nou vă ofer o scurtă și convingătoare pledoarie pentru șah:
”Will Smith, este chiar o surpriză în rândul vedetelor care au mare considerație pentru jocul de șah. E drept, nu ne-am fi așteptat ca „omul în negru” să fie vreun mare strateg; dar, așa cum nu e bine să judeci oamenii după haine, la fel nu ar trebui, poate, să judecăm actorii după roluri :���
„Îmi place jocul de șah. Tatăl meu a fost cel care m-a învățat primele noțiuni de șah, iar eu – la rândul meu – am făcut același lucru cu copiii mei. Multe din elementele și conceptele din viață sunt strălucit ilustrate pe tabla de șah. Capacitatea de a evalua cu exactitate poziția în care te afli este esențială în șah, ca și în viață. Apoi, fiecare lucru pe care îl faci în viață este ca o mutare din șah. Te trezești dimineață, îți cureți arma și ieși pe stradă – ai făcut o mutare. A trecut rândul tău, acum Universul urmează la mutare. Dacă vrei să faci o mutare de succes trebuie să ai capacitatea de vedea dincolo de mutarea imediată, să anticipezi și mutările următoare – ce o să se întâmple dacă acum iau această decizie? Pentru că o dată făcută mutarea, nu mai poți da înapoi. Universul îți va răspunde.” SURSA: https://www.masterchess.ro/blog-sah/educatie/celebrități-și-jocul-de-șah
Articolul este publicat în Vatră Nouă, periodic al comunității din Giarmata Vii, pentru lunile iulie-august cu evenimente din luna iunie 2019. Redactor șef este preotul paroh al Bisericii ortodoxe di Giarmata Vii
Pagina este realizată de
Eleonora și Partenie MIHAI, antrenori la Clubul Sportiv Mediator.