Visul ca o săgeată

Nimeni nu-mi poate lua visele!
E prima descoperire
a arcaşului din mine.
Şi totuşi,
o săgeată nu-mi iese la socoteală!

Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 23 aprilie 2017.

poezie de din Secvenţe în alb şi negru (14 februarie 2011) SURSA: http://poezii.citatepedia.ro/

Visits:577
Today: 3

Concursul de șah rapid ”Visul unui pion!”, ediția a IV-a, Timișoara, 8 iunie 2019

Clubul Sportiv Studențesc Medicina Timișoara și Clubul Sportiv Mediator Giarmata Vii au organizat Concursul de șah rapid ”Visul unui pion” în sala Hyperion a Universității de Medicină și Farmacie Timișoara.

S-au jucat 7 runde cu timpul de gândire de 15 minute și 3 sec/mutare pentru fiecare jucător. Ca de fiecare dată, la prânz organizatorii au oferit pizza tuturor celor prezenți la această competiție precum și însoțitorilor (antrenori și părinți).

La masa de joc s-au așezat 120 de sportivi din 15 localități și anume: Petroșani,  Vulcan, Deva, Băilești, Arad, Pecica, Sânnicolau Mare, Lipova, Recaș, Timișoara, Jimbolia, Sânandrei și Giroc-Chișoda, Șag, Dudeștii Noi.

Clasament general:

Turneul  A – copii între 6 – 12 ani  – Campion: Onică Dominic

B12 – 1.Turcu Anton  2.Duma Daniel  3.Mitar Octavian

F12 – 1.Mașcaș Teodora   2.Puiuleț Mihaela   3.Milea Clara

B10 – 1.Pop Alexandru   2.Lupșe Ioan   3.Cândea Victor
F10 – 1.Nedelcu Andreea   2.Bădeață Ana Maria   3.Cotoară Laura  
B08 – 1.Sântimbrean Bogdan   2.Radac Patrick   3.Enescu Vlad
F08 – 1.Vițelar Bianca   2.Popa Elisa   3.Moraru Denis

B06 – 1.Dumitru Vlad   2.Trif Filip   3.Moraru Vlad

F06 – 1.Costinaș Maya   2.Enescu Nadia

Cel mai tânăr participant: Apostu  Rareș

Turneul  B – juniori  până la 20 ani – Campion: Panc Samuel

B14 – 1.Sântimbrean Mihnea   2.Iucu Mihai   3.Grosu Tudor

F14 – 1.Ștefan Iulia-Cristiana   2.Hoancă Alexia   3.Albescu Andreea

B16 – 1.Antal Andrei

F16 –1.Talpalaru Andrada

B18 – 1.Homone Daniel
F18 – 1.Cristocea Gabriela   2.Minnich Cristina
Studenți – 1.Motofelea Alexandru-Cătălin

Premiile oferite clasaților pe locul 1 au fost cupe, medalii, și caiete de partidă; cei care au fost pe locurile 2 și 3 au primit medalii și câte un bloc notes personalizat. Revista C.S. Mediator, nr.11 – ”Visul unui pion!” precum și diplomele de participare au fost distribuite tuturor celor 120 de șahiști prezenți la acest concurs.

Din nou vă ofer o scurtă și convingătoare pledoarie pentru șah:

”Will Smith, este chiar o surpriză în rândul vedetelor care au mare considerație pentru jocul de șah. E drept, nu ne-am fi așteptat ca „omul în negru” să fie vreun mare strateg; dar, așa cum nu e bine să judeci oamenii după haine, la fel nu ar trebui, poate, să judecăm actorii după roluri :���

„Îmi place jocul de șah. Tatăl meu a fost cel care m-a învățat primele noțiuni de șah, iar eu – la rândul meu – am făcut același lucru cu copiii mei. Multe din elementele și conceptele din viață sunt strălucit ilustrate pe tabla de șah. Capacitatea de a evalua cu exactitate poziția în care te afli este esențială în șah, ca și în viață. Apoi, fiecare lucru pe care îl faci în viață este ca o mutare din șah. Te trezești dimineață, îți cureți arma și ieși pe stradă – ai făcut o mutare. A trecut rândul tău, acum Universul urmează la mutare. Dacă vrei să faci o mutare de succes trebuie să ai capacitatea de vedea dincolo de mutarea imediată, să anticipezi și mutările următoare – ce o să se întâmple dacă acum iau această decizie? Pentru că o dată făcută mutarea, nu mai poți da înapoi. Universul îți va răspunde.”  SURSA: https://www.masterchess.ro/blog-sah/educatie/celebrități-și-jocul-de-șah

Articolul este publicat în Vatră Nouă, periodic al comunității din Giarmata Vii, pentru lunile iulie-august cu evenimente din luna iunie 2019. Redactor șef este preotul paroh al Bisericii ortodoxe di Giarmata Vii

Pagina este realizată de
Eleonora și Partenie MIHAI, antrenori la Clubul Sportiv Mediator.

Visits:651
Today: 0