Categorie: Articole

TATULICI T. ARISTIDE,

născut în 13.05.1931 în comuna Banila/Siret – jud. Storojineț – Bucovina de Nord – fosta Românie Mare acum Ukraina. Am prins tainele șahului la 13 ani – când am observat partidele Tatălui meu. Am terminat Liceul ”Coriolan Brediceanu” din Lugoj în anul 1951 și Facultatea Matematică – Fizică din Timișoara în anul 1954.

În acest răstimp am avut o mare atracție spre acest minunat joc de șah. În cariera mea profesională, am participat la campionate de Șah în Lugoj și Timișoara, îndrumat de C. Raina și Picler Adolf. Am participat la multe semifinale de șah ale Campionatului național și am câștigat, în anul 1996, concursul de dezlegări de Șah al ziarului  ”Renașterea Bănățeană – Timișoara”.

Actualmente particip la concursul de dezlegări al TV Realitatea – fiind cotat în topul celor mai buni dezlegători.

Am mare plăcere de a colabora la Clubul Sportiv Mediator sub conducerea distinsului prof. Partenie Mihai și a doamnei prof. Eleonora Antonia Mihai, unde mi-am perfecționat tactica și strategia. Le mulțumesc și le doresc mult succes în promovarea elevilor talentați.

Dragi cititori, ai revistei ”Visul unui pion”, tocmai ați citit viața domnului profesor Tatulici Aristide, relatată de dânsul și, concentrată în 15 rânduri. Suntem onorați să găzduim în paginile revistei noastre o asemenea personalitate, de o modestie rară și un talent șahist renumit. Toate diagramele de la dezlegări, (multe sunt complicate), sunt rezolvate de dânsul și expediate pe adresa mai sus amintită: TV Realitatea – Emisiunea de șah ”Strategie ÎN ALB & NEGRU”. Nu locuiește în Timișoara, dar găsește modalitatea de a ne găsi pentru primirea diagramelor și apoi le aduce rezolvate pentru a fi verificate. Nu dispune de calculator, totul trece prin filtrul gândirii raționale. Noi îl felicităm și îi dorim multă sănătate și bucurii însoțit mereu de șah și familie.

Un copil îşi întreabă tatăl:
– Tăticule, ziua de ce nu apar stele pe cer?
Tatăl răspunde:
– Nu ştiu.
– Păi de ce nu ai întrebat şi tu când erai copil?

Străinul şi câinele
Pe o bancă în parc stătea un domn, iar lângă el era un câine . Un străin a trecut pe acolo şi îl întreabă: Câinele dumneavoastră mușcă?
Nu, răspunde domnul. Aşa că străinul s-a aplecat spre câine să îl mângâie, şi câinele l-a muşcat.
Parcă ai spus că nu mușcă?, a spus acesta nervos. Celălalt îi răspunde calm:
Păi acela nu este câinele meu!

Sursa: „http://www.anidescoala.ro/divertisment/”>http://www.anidescoala.ro/divertisment

COMPUNERE
S-a dat o compunere în clasă pe tema:”Mama e numai una”.
– Georgescu spune că a fost bolnav, a fost bine îngrijit pentru că… ”mama e numai una!”
– Popescu spune că nimeni nu-l iubește mai mult ca mama, fiindcă… ”mama e numai una!”

– Bulă spune: Într-o zi am venit acasă înfometat și am zis: ”Mamă dă-mi ceva să mănânc”, și mama mi-a zis: ”deschide frigiderul că sunt trei chifteluțe pe o farfurioară”.
Eu am deschis frigiderul și am zis:”mama e numai una!”.

DEPINDE
– Bulă, cât trăiește un câine?
– 15 ani, domn profesor.
– Dar un șoarece?
– Depinde de pisică!

LA BIBLIOTECĂ
Bulă se duce la bibliotecă cu o carte groasă:
-Doamnă bibliotecară, am găsit 10 000 de lei în această carte. Nu mai aveți ceva de acelaș autor?

Sursa: Viața preafericitului Bulă de la grădiniță și până a devenit ministru în 1000 de bancuri.

 

Concurs de șah rapid, în sistem elvețian pe echipe,

Timişoara, 19 mai 2018

Clubul Sportiv Studențesc Timișoara și Clubul Sportiv Mediator Giarmata Vii au organizat ediția a XIII-a a Campionatului Familiilor Șahiste, în sala Hyperion a Universității de Medicină Timișoara.
Arbitrajul a fost asigurat de prof. Mihai Partenie, arbitru international și ing. Mihai Laura. S-au jucat 7 runde cu timpul de gândire de 15 minute și 3 sec/mutare pentru fiecare jucător. La prânz organizatorii au oferit pizza.

Au participat 33 de familii din Jimbolia, Sânnicolau Mare, Recaș, Deva și Timișoara.

Clasament general:

Campioană: Familia COMAN Andrei şi Alexandru (fraţi)
Locul II : Familia ŞTEFAN Iulia şi Romulus (fiica şi tatăl)
Locul III : Familia STÂNGĂ Daniel şi Adrian (fiul şi tatăl)

Locul I la echipe de fraţi:Familia DUMA Ioan şi Daniel

MASA 1:
1.Balla Tamaş
2.Caraşca Bogdan
3.Chiu Vlad

MASA 2:
1.Cornea Remus
2.Florea Radu
3.Grădinaru Mihai
Cel mai mic participant: Cornea Mihai
Cea mai mică participantă: Velciov Tereza

În urma acestui concurs rămânem cu amintiri frumoase ale atmosferei de joc, a relației și atitudinii în cadrul echipei. Părinții au înțeles profund desfășurarea unei partide de șah în competiția dintre familii și ”au promis” că vor fi mai îngăduitori cu copiii lor, atunci când nu obțin reușita dorită.

Desigur este important să punem accentul pe dorința copiilor de a fi jucători de  performanță. În cartea lui Pius Brînzeu, Șahul – ”Magie” în alb și negru, este demonstrat că ”un jucător de performanță, pe lângă pregătirea de ordin tehnic bazată pe documentare teoretică, experiență practică și gândire logică are nevoie și de o bună pregătire psihică și fizică. Pentru că șahul de concurs este unul din cele mai obositoare sporturi.

Ca dovadă, redăm câteva date din cunoscuta experiență medicală practicată de marele maestru Helmut Pfleger, medic, la turneul internațional de la Munchen-Grunwald din 1982. În urma testelor medicale la care au fost supuși participanții, fără ca aceasta să fi influențat desfășurarea normală a partidelor, au fost făcute numeroase constatări dintre care redăm: Când a ajuns în criză de timp – patru minute pentru 15 mutări – un jucător care la începutul partidei avea tensiunea arterială de 13-7,5 cm Hg a ajuns la nu mai puțin de 20-8!  În ce privește pulsul de la 80 bătăi pe minut a ajuns la 130 bătăi în același interval de timp.

Pulsul unui alt jucător a crescut brusc de la 80 la 140 când și-a dat seama că mutarea tocmai făcută era o gafă.

Un jucător a observat că pulsul său a crescut de la 85 la 128 când adversarul a făcut o greșeală după care pulsul a revenit la 92 când a câștigat partida.

Dacă la toate acestea adăugăm și celelalte modificări de ordin biologic…,putem accepta fără rezerve concluziile lui Pfleger, care conchide că în cursul unei partide de concurs jucătorul este supus unui ”superstres”, atât fizic cât psihic.

În încheierea acestui capitol referitor la pregătirea psihologică a șahistului de performanță o remarcă făcută de Lasker merită a fi citată. Ea reprezintă, figurativ, un mare adevăr, spus în puține cuvinte” Nu sunt piesele de lemn care se războiesc pe eșichier ci două ființe umane!”

Pagină realizată de Eleonora și Partenie MIHAI, antrenori la C.S.Mediator Giarmata Vii
Articol publicat în Vatră nouă, periodicul comunității din Giarmata Vii, acad. Ion Păun OTIMAN (director onorific), preotul Vasile SUCIU (redactor-șef).

Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura.

Roagă-te oricum, oricât de neputincios, numai roagă-te mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.

(Ieromonah Arsenie Boca, Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Editura Agaton, Făgăraş, 2014, p. 205)

Pot să mă rog toată ziua, toată noaptea, dacă mă culc şi adorm din împrăştiere, mă asemăn cu un păstor care are oi şi n-a închis uşa. Şi a intrat lupul şi le-a sfâşiat.

Dacă noi căutăm să ne fure somnul din „Doamne Iisuse…”, pe acea măsură, Bunul Dumnezeu ne ajută a birui patimile.

Gândurile sunt săgeţi diavoleşti şi, dacă noi NU stăm de vorbă cu ele, atunci Duhul Sfânt ne dă puteri tari.

În timpul zilei adunăm ori lumină ori întuneric. În timpul zilei sunt unele goluri, şi în golurile acelea dacă zic „Doamne Iisuse…”, mă ajută Duhul Sfânt în timpul nopţii.

(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010, p. 34)

Cu gândul la Dumnezeu  google

 

În anul 1947 împlinisem 7 ani. Iar în luna iunie s-a născut surioara mea, Ecaterina. De foame, mamei i-a dispărut laptele. Dar oamenii de bună credință nu ne-au lăsat fără ajutor. Mama a reușit să găsească niște de griș, lapte și praf de zaharină din care a făcut un terci foarte diluat. L-a turnat în sticluță și l-a pus pe pervaz să se răcească. După ce mama a ieșit din odaie, m-am repezit la ea și, deși limba mi se frigea, am început să sug din sticluță cele 200 de grame de lichid dulciu.

Cu fiecare înghițitură foamea nu dispărea, ci în suflet îmi apărea un sentiment, la început foarte fin, care treptat s-a transformat într-o durere insuportabilă. Îmi dădeam seama foarte bine că făceam ceva rău, că mă port ca un nesimțit, că sunt un trădător și ticălos, pentru că mi-am jefuit mama mea slăbită de foame, am lăsat un om neajutorat fără hrană, am lăsat-o pe surioara mea, dar cu toate acestea continuam să sug cu frenezie din sticluță, deși terciul din ea se terminase.

După ce am mâncat tot terciul din sticluță, am pus-o la locul unde era și atunci am înțeles că s-a întâmplat ceva ireparabil, s-a întâmplat ceva foarte rău. Am trecut pragul psihologic și nimeni niciodată nu mă va putea ajuta. M-a cuprins un sentiment adânc de rușine. „Ce-am făcut?! O, dacă aș putea să întorc timpul înapoi! Ce să fac? Unde să fug?” – mă întrebam în sinea mea. Mă dureau arsurile din gură, dar mai mult mă durea faptul că nu vedeam ieșirea din situație. Și iată că a scârțâit ușa. „Fie ce-o fi” – m-am gândit. M-am ghemuit și am lăsat capul în jos în semn de vină.

A intrat mama și îndată m-a văzut foarte deznădăjduit și necăjit. Când a văzut sticluța goală, mama a înțeles totul. S-a apropiat încetișor de mine și și-a pus mâna sa slăbuță pe creștetul meu. M-a mângâiat. M-am uitat uimit la ea. Am văzut cercurile vinete de sub ochii mamei. M-am uitat în acești ochi, care erau plini de tristețe, de dragoste nesfârșită și de nădejde. Am văzut în ei mai mult decât iertare. Din ochii mamei curgeau lacrimi. În acest moment timpul s-a oprit și am simțit că m-am adâncit într-o altă lume, că mă înecasem în veșnicie. Simțeam că mă maturizam. Ochii noștri purtau o discuție tainică:

– Mamă, chiar de loc nu te superi pe mine că am mâncat terciul? M-ai iertat? Eu niciodată, niciodată nu voi mai proceda așa!

Iar ochii mamei îmi răspundeau:

– Iartă-mă, fiule, că nu pot să te îndestulez cu hrană. Dar voi face tot ce stă în puterile mele ca tu să nu duci lipsă de nimic.

Iar pe urmă a spus cu glas:

– Mama nu te va lăsa în ziua necazului. Se coace grâul. Mă voi duce și voi strânge câte puțin ca să-ți dau să mănânci. Nu-mi pasă dacă lanul este păzit. Paznicii nu vor îndrăzni să mă împiedice să strâng câteva spice, pentru că eu fac aceasta pentru băiatul meu. Noi vom supraviețui, fiule. Și vei avea parte în viață de multe, multe lucruri bune. Vei avea și pâine și chiar mult mai mult.

Mămica mea a trecut demult la cele veșnice. Într-adevăr am avut parte în viață de multe lucruri bune. Am avut și pâine, dar și multe alte produse alimentare. Mult păcătuiam și puțin mă pocăiam. Poate că voi ajunge să-mi sărbătoresc aniversarea de 70 de ani. Iată că a venit și apusul vieții mele. Mintea mea n-a fost în stare să rețină multe din evenimentele și faptele care au avut loc în viața mea, dar pe mama și pe terciul ei mereu îi port în inimă.

Milostivul Dumnezeu m-a învrednicit să vizitez numeroase locuri sfinte – mănăstiri și lavre. Dar și Biserica noastră cu hramul Acoperământul Maicii Domnului mi-a devenit demult casă duhovnicească. Când stau în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului, cerându-i ajutor și apărare, privesc la ochii ei adânci, pe care îi recunosc. I-am văzut în copilărie. În ei se ascunde aceeași veșnicie.

Ei îmi vorbesc, ei mă iartă, ei îmi inspiră liniște și nădejde, iar când îmi plec capul meu cărunt, simt cum mâna slăbuță a mamei mă atinge blând, ca în copilărie. Lacrimile unei bucurii liniștite și luminoase curg din ochii mei bătrâni. Mă simt ocrotit. Simt că o am pe Mama. În astfel de momente simt că totul se oprește în loc. Sunt fericit! Iară și iară îmi plec genunchii înaintea mamei mele, care demult nu mai este cu mine, și înaintea Mamei tuturor.

Sursa: perfectmedia.info  (http://marturieathonita.ro/terciul-mamei/)

Scris de Anca pe 28 mai 2016

Îți place sau nu matematica, glumele care au legătură cu această materie te vor amuza de fiecare dată.

1. 1. Învăţătoarea: Îţi pun doar o singură întrebare: Câte păsărele sunt în copac?
      Elevul: Cinci.
      Învăţătoarea: Dar de unde ştii?
      Elevul: Ei, asta  este a doua întrebare, dumneavoastră aţi spus că-mi puneţi doar o singură întrebare.
   2. – Tată, astăzi am luat nota patru la matematică, pentru că profesoara m-a pus să găsesc cel mai mic numitor comun.
      – Nu l-au găsit nici acum? Îl căutau de când eram şi eu elev, a spus tatăl.
   3. – Copii, puteţi să-mi spuneţi cinci animale sălbatice care trăiesc în Africa?
      – Da, patru elefanţi şi o girafă!, răspunde un elev.
   4. – Ce fierbe la 100 de grade?, întreabă profesorul.
      – Apa, răspunde Gigel.
      – Dar la 90 de grade?
      – Unghiul drept.
   5. Diriginta : Ionuţ, trebuie neapărat să-ţi îndrepţi notele la matematică!
      Ionuţ: Am încercat, doamnă dirigintă! Din trei, am făcut opt. Dar din doi…?!

SURSA: „http://www.anidescoala.ro/divertisment/distractie/glume/glume-despre-matematica/”>http://www.anidescoala.ro/divertisment/distractie/glume/glume-despre-matematica/

Doi bărbați, foarte bolnavi , ocupau același salon într-un spital.
Unuia îi era permis în fiecare după-masă , timp de o oră, să stea șezând în pat. Patul său era lângă fereastră. Celălalt trebuia să stea mereu întins. După ce au făcut cunoștință au început să vorbeasca ore în șir.

Vorbeau despre soțiile lor și despre familie, despre case, despre ocupațiile lor, despre servicul militar și despre călătoriile ce le făcuseră.
În fiecare după-masă, bărbatul de lângă geam îi povestea colegului său de salon tot ce putea vedea dincolo de fereastră.

Bărbatul din celălalt pat începuse să trăiasca pentru acele câteva ore în care lumea sa devenea mai frumoasă și vie datorită lucrurilor și culorilor din lumea exterioară.

Fereastra dădea într-un parc cu o fântână grandioasă. Rațele și lebedele se jucau în apă, în timp ce copiii își lăsau bărcile de jucărie să plutească pe apă.
Tinerii îndragostiți se plimbau îmbrățișați printre flori de toate culorile și se putea vedea și o panoramă frumoasă a orașului.

În timp ce bărbatul de la fereastră descria totul cu abundență de detalii, bărbatul din celălalt pat închidea ochii și își imagina scena. Într-o după-masă caldă, cel de la fereastră descria o paradă ce trecea prin parc. Chiar dacă nu o putea vedea, bărbatul ce stătea întins și-o imagina cu ochii minții.
Treceau zilele și săptămânile.

Într-o dimineață infirmiera intrase să le aducă apă când a găsit corpul neînsuflețit al bărbatului de la fereastră. Acesta murise tăcut, în somn.

Celălalt a rugat-o să îl lase să se mute în patul prietenului său. Ajutată de alte asistente, l-au mutat și după ce s-au asigurat că totul este în regulă, au plecat.
Încet, deși îl durea, s-a ridicat sprijinit pe un umăr pentru a vedea pentru prima oară lumea de afară. Cu puțin efort a reușit să vadă afară.

Fereastra dădea într-un perete alb.
A întrebat-o atunci pe asistentă ce-l putea determina pe prietenul său să descrie lucruri atât de frumoase.
Asistenta i-a spus că era orb, deci nu putea vedea nici peretele.

“Poate a încercat să vă încurajeze..” spuse ea.

Epilog:
Găsești o bucurie imensă când faci pe ceilalți fericiți, indiferent în ce situație te afli tu.
O durere împărtășită e înjumătățită, dar bucuria împărtășită este dublată.

Dacă vrei să te simți bogat, numără lucrurile ce le ai , pe care banii nu le pot cumpăra.
Ziua de astăzi este un dar, de aceea se numește prezent.

——
Povestea nu îmi aparține, dar am găsit-o în italiană și m-am gândit să o traduc J

https://sontagbeatrixedith.wordpress.com/de-suflet/

–Domnule doctor, sunteţi sigur că operaţia o să reuşească?
–Nu vă faceţi griji… în caz că nu reuşeşte, nici n-o să vă daţi seama.
http://forum.citatepedia.ro/index.php/topic,124.0.html

După o noapte de insomnie, iese leul dimineaţa nervos din casă şi dă cu ochii de vulpe:
– Ascultă  şireato, cine e regele animalelor?
– Tu, tu, tu eşti, măria ta, zice vulpea tremurând de frică.
Mai merge şi dă peste lup:
– Ia zi mă,cine e regele animalelor, că-ţi mănânc ficaţii acu’!
– Măria ta, zice lupul galben de frică.
Mai merge el şi dă într-o poiană peste elefant, care mânca liniştit:
– Ia zi mă, umflatule, cine e regele animalelor, că-ţi scot inima şi-o frig!
Elefantul îl prinde cu trompa de după ceafă, îl izbeşte de vreo trei copaci şi-l lasă lat în mijlocul drumului, întorcându-se apoi netulburat la masă. Leul zace inconştient vreo juma’ de oră, după care se ridică greoi şchiopătând şi mormăind:
– Ei, dacă nu ştii, nu ştii şi gata, nu trebuie să devii violent.

Leul cheamă toate animalele și le spune: – Cei frumoși – în stânga, cei deștepți – în dreapta. Toate animalele s-au despărțit, numai maimuța a rămas pe loc. – Dar, tu ce faci? întreabă leul. – Ce vrei, să mă rup în două?

 „Pe o șosea din USA , în mijlocul deșertului, trece un motociclist cu
un motor super-dooper, 300 km/h …
Când ajunge în dreptul unui bar,dintr-un orășel mic, strigă:
„Cine mai are motocicletă ca a meaaaaaaaaaaaaaaaa?”
Peste 1 oră, iar trece și strigă:
„Cine mai are motocicleta ca a meaaaaaaaaaaaaaaaaaaa?”
După altă oră …. :
„Cine mai are motocicletă ca a meaaaaaaaaaaaaaaa?”.
Un tip din bar, enervat, iese afară și strigă:
„Eu!”.
Ora urmatoare, iar trece tipul și strigă:
„Și cum se opreșteeeeeeeeeeeeeeeee ???!!!”

  http://forum.citatepedia.ro/index.php/topic,279.msg1016/topicseen.html#new

 

 

 

E știut că începătorii fac mutări „la prima mână”, cum s-ar spune, adică nu au un plan de joc pe termen lung, ci se uită ce piese să mai atace și în funcție de asta decid ce mutare să facă.

Nu trebuie să facem așa, ci să ne stabilim întotdeauna un plan de joc și asta încă de la începutul partidei. În debutul partidei, planul constă în tipul de control al centrului pe care vrem să-l aplicăm, în alegerea rocadei pe care dorim să o facem, în stabilirea de pioni pivoți și modalitatea în care vrem să ne dezvoltăm piesele.

Planul de joc nu este unitar pe toată durata partidei din cauză că avem în fața noastră un adversar care dorește și el să-și impună propriul plan de joc. Planul de joc se poate schimba pe parcursul partidei și chiar este necesar să se modifice atunci când vedem că suntem împiedicați să-l realizăm.

El trebuie fie reactualizat, funcție de poziție, fie schimbat complet și înlocuit cu altul, dar în nici un caz nu ar trebui să jucăm la întâmplare, fără un plan de joc. Jocul la întâmplare duce sigur la eșec. 

Acum, în urmărirea planului de joc e foarte important tempo-ul, adică să nu pierdem vremea făcând mutări inutile, de ex. să plimbăm calul de colo, colo sau nebunul sau mai știu eu ce altă piesă.

În general, nu e bine să facem mutări consecutive cu aceeași piesă decât în cazuri forțate, de amenințare sau altfel. Aceste mutări consecutive cu aceeași piesă se numesc pierderi de tempo pentru că ele întârzie aplicarea planului gândit.

Orice întârziere în plan poate duce la zădărnicirea lui. Inversul tempo-ului pierdut este cel câștigat. Un tempo câștigat este atunci când facem o mutare și îl obligăm pe adversar la o mutare forțată, prevăzută de noi, și nu la una normală care ar putea periclita punerea în practică a planului nostru.

Exemplu de astfel de câștig de tempo sunt acele mutări din plan care sunt și amenințări directe sau indirecte la piese ale adversarului. Câștigul de tempo face ca planul de joc sa fie promovat cu ușurință, fără ca adversarul să se poată împotrivi suficient.

Sigur, la început vom elabora planuri de joc mai slabe sau nerealiste dar, încet, încet, vom învăța să elaborăm planuri tot mai realiste și complete pe măsură ce înaintăm în experiență, jucând cât mai multe partide.

Foarte important! Revedeți partidele jucate, în special cele pierdute și analizați planul sau planurile de joc utilizate și găsiți-le toate defectele. Dacă nu faceți asta veți progresa mult mai încet. Din partidele pierdute se învață cel mai mult.

Publicat de Constantin Clement Velier la 12:03

Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest