Fii om bun

fii om bun de teodora dumitru

Autor: Teodora Dumitru 

Dacă ai inima bună,
Și ți-e sufletul curat ,
Sigur ,în această lume,
Ești omul cel mai bogat !

Fii om bun cu suflet mare,
Dăruiește din cât ai
Și acelui care n-are …
Și îți faci averi în Rai !

Fii om bun , nu costă bani ,
Să privești în jurul tau ,
Spre acei care de ani,
Se zbat în necaz și greu !

Dacă dăruiești din suflet,
Pentru tine dăruiești ,
Viața e ca un descântec ,
Din ce dai mai mult primești !

Dacă-n suflet ai credință,
Și ți-e inima blajină ,
Urci atunci ,cu biruință,
Multe trepte spre lumină!

N-am averi în astă lume ,
Sincer, nici nu mi-am dorit !
Sunt bogată-n fapte bune ,
Mi-a păsat și-am dăruit !

Când voi trece mai departe ,
Granițele acestei lumi ,
Voi răspunde doar cu fapte ,
Care-n suflet fac minuni!

Las averile în grija ,
Celor care le iubesc ,
Eu am învățat deja ,
Din puțin să dăruiesc !

Simt atunci o bucurie,
Și-o lumină-mi scaldă fața ,
Dăruind, îmi place mie ,
Să mă răsplătească viața !

SURSA: https://poeziipentrusufletulmeu.com/2019/02/04/fii-om-bun/

Visits:161
Today: 1

Lasă un răspuns