Somnoroase păsărele…
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte buna!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm și florile-n grădină –
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape,
Printre trestii să se culce –
Fie-ți îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a nopții feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis și armonie –
Noapte bună!
Sursa:
http://www.citatepedia.ro/index.php?q=somnoroase+pasarele…
adăugat de Lucian Velea
Sursa: http://www.citatepedia.ro/index.php?id=23848
adăugat de Ion Bogdan
Sursa: http://www.citatepedia.ro/index.php?q=Intr-un+tarziu+vine+si+poezia
adăugat de Veronica Șerbănoiu
De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un ”nu știu cum” ș-un ”nu știu ce”.
M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deși nu e decât femeie,
E totuși altfel, ”nu știu cum”,
De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăce;
Dac-al ei glas e armonie,
E și-n tăcere-i ”nu știu ce”.
Astfel robit de-aceeași jale
Petrec mereu același drum…
În taina farmecelor sale
E-un ”nu știu ce” ș-un ”nu știu cum”.
Autor: Mihai Eminescu
”Când ți se pare atât de greu,
S-asculți cum lumea te bârfește,
Atunci, ascultă sfatul meu… Zâmbește!
Și când cel ce-l iubești curat
Nepăsător te părăsește,
Nu te uita că e-ngânfat… Zâmbește!
Păstrează-mă în ochii tăi
Să fiu mereu cu tine.
Azi te iubesc mai mult ca ieri
Și mai puțin ca mâine.
Și dacă totuși mă iubești
Păstrează-mi amintirea.
Și nu uita că într-o zi
Ți-am dăruit IUBIREA.”
Ion Minulescu
Sursa:https://femeia25plus.com/2016/03/21/ziua-internationala-a-poeziei/
De-atatea ori in gand m-am intrebat
Oare de ce suntem asa inconstienti
Puternic ne luptam ca-ntr-un combat
De parc-am fi in viata asta permanenti
Ca suntem doar niste bieti calatori
Ce grabiti trecem prin a timpului tunel
Si orisicat am vrea sa fim staruitori
Spre capat ne-ndreptam, incetinel
Dar nu ne pasa, si-alergam mereu
Ne zbatem s-avem bunuri si palate
Insa cand se sfarseste al vietii traseu
Nimic nu luam cu noi ,aici raman toate
Dar vine-o vreme cand ne desteptam
Credinta -n constiinta ne face lumina
Ca inspre alta viata noi ne indreptam
La capatul tunelului e viata celestina!
SURSA:https://www.poeziipentrusufletulmeu.com
Dacă ai inima bună,
Și ți-e sufletul curat ,
Sigur ,în această lume,
Ești omul cel mai bogat !
Fii om bun cu suflet mare,
Dăruiește din cât ai
Și acelui care n-are …
Și îți faci averi în Rai !
Fii om bun , nu costă bani ,
Să privești în jurul tau ,
Spre acei care de ani,
Se zbat în necaz și greu !
Dacă dăruiești din suflet,
Pentru tine dăruiești ,
Viața e ca un descântec ,
Din ce dai mai mult primești !
Dacă-n suflet ai credință,
Și ți-e inima blajină ,
Urci atunci ,cu biruință,
Multe trepte spre lumină!
N-am averi în astă lume ,
Sincer, nici nu mi-am dorit !
Sunt bogată-n fapte bune ,
Mi-a păsat și-am dăruit !
Când voi trece mai departe ,
Granițele acestei lumi ,
Voi răspunde doar cu fapte ,
Care-n suflet fac minuni!
Las averile în grija ,
Celor care le iubesc ,
Eu am învățat deja ,
Din puțin să dăruiesc !
Simt atunci o bucurie,
Și-o lumină-mi scaldă fața ,
Dăruind, îmi place mie ,
Să mă răsplătească viața !
SURSA: https://poeziipentrusufletulmeu.com/2019/02/04/fii-om-bun/
Jocul, îmi place, firește.
Mă mut în zig-zag înspre tron,
Nebunu-i acolo, pândește…
Mă apără un ultim pion.
Nebunul mă vrea, se-nțelege!
Nu vreau să-i cedez și mă tem,
M-apropii mai tare de rege,
Pionul, la dreapta, mi-l chem.
Doar pat, cu nebunul, nu vreau!?
În astă partida-i o miză..
Deși mușc din mine, nu-l iau…
Aștept să-mi cerșească remiză.
Atunci, mă sacrific-nadins…
Pionul, sperând că ajunge,
La timp să transforme un VIS,
Când ultima linie-atinge.
Stau și aștept.. o minune,
Și totul devine un troc,
El vrea să se joace cu mine,
Iar eu, să renunțe la joc!
http://www.citatepedia.ro/index.php?id=121810
Vineri, 29 aprilie 2011
Trei, doi, unu apoi NIMIC
nici durere nici extaz… doar Eu
viață sau vid? Contează cine a fost amic?
mai contează oare ceva pentru Dumnezeu?
Glonț din cuvânt ce a fost rostit
de mine de tine sau poate de noi
apoi mă simt ca un val ce a fost liniștit
de spuma tăcerii ce cade în noroi.
Trei, doi, unu… ciudat de banal
anii trec cu nepăsare
suntem nisip din al vieții arsenal
ce vântul ne aruncă într-un Univers de uitare.
Cine mai poate rosti un cuvânt?
Vorbele sunt strânse-n bagajul durerii
de ce să mai rămân pe acest Pământ
unde domnește ca împărat un ego al nepăsării?
Trei, doi, unu… mă duc
în zarea albastră de iubire,
aleg să fiu acel pui de cuc
ce un înger milos îmi va da aripi pentru izbăvire.
Versuri – Cristina Bădulescu Foișor
De-a lungul carierei sale îndelungate, ca orice mare campion, a cunoscut și eșecul. Căderile erau dureroase, uneori abrupte și când mulți o considerau deja ”istorie”, Cristina reușea să se ridice iar printr-un efort extraordinar, cu o ambiție și voință enorme, ea găsea mereu forța unei reveniri spectaculoase.
Cheia acestei dârzenii ”legendare” ar putea fi, în oarecare măsură, următoarea poezie aflată pe blogul ei, printre creațiile proprii. În momentele de cumpănă cititorul poate găsi aici crâmpeie de înțelepciune și poate de inspirație.
Madre Teresa de Calcutta
