Odinioară, un împărat credincios cercetă o mănăstire în care trăiau niște călugări mult îmbunătățiți. Văzându-li viața cea bine petrecută, împăratul își arătă curtenilor săi gândul de a părăsi domnia și a veni să-și petreacă rămășița zilelor în acea mănăstire.
Curtenii, dându-și seama că în felul acesta, împărăția și-ar pierde pe bunul ei îndrumător, merseră în ascuns la starețul mănăstirii și-l rugară, să nu lase pe împăratul a-și înfăptui acest gând. Starețul le făgădui.
Când împăratul veni la stareț și-i ceru să fie primit în mănăstire, – starețul îi răspunse:
– ”Te primesc, împărate cu dragă inimă…”.
Împăratul îi mulțumi, – iar curtenii rămaseră în uimire de întâmplarea aceasta, crezând că starețul i-a înșelat. Dar tot atunci, starețul grăi:
– ”Dar, mărite împărate, cum viața monahicească mai ales ascultare înseamnă, iată după ce te-am primit printre monahii acestei mănăstiri, îți poruncesc în numele Domnului, și acolo, călăuzit mereu de Dumnezeu,să duci mai departe împărăția, pe căile cele plăcute Lui…”.
Împăratul a înțeles gândul cel bun al starețului – și a mers din nou la conducerea împărăției, pe care a îndeplinit-o cu încă și mai mare credință.
Sursa: Cartea cu pilde, autor Al. Lascarov-Moldovanu (Această ediție este o reproducere în facsimil a lucrării Cartea cu pilde – apărută în anul 1940 în această formă la Editura * Cugetarea *, București)