N O S T A L G I E

 De un an de zile bunicul Florin locuiește în oraș și totuși nu se poate obișnui cu viața de aici. Uneori îl cuprinde o nostalgie atât de puternică, încât, dacă ar putea, s-ar întoarce pe jos în satul său natal pierdut printre păduri, la casa lui veche pe pământ, la vecini, la tot ce i-a fost apropiat și drag.

Dar nu mai are unde să se întoarcă. După moartea soției, casa și tot avutul au fost vândute, iar el la bătrânețe, a fost nevoit să învețe să trăiască într-un bloc de beton, printre oameni străini.

Acum locuiește cu familia fiului său. Oferindu-i o cămăruță, nora i-a spus că după atâția ani de muncă grea are și el dreptul la îngrijire și odihnă. Sigur că merită, numai că nu este în stare să se odinească stând degeaba. Ar fi vrut să ajute la făcut curățenie, la cumpărături, la gătit, dar nora nu are nevoie de ajutorul lui, fiindcă nu crede că el ar putea face ceva cum trebuie.

El trebuie să stea în camera lui și să nu deranjeze. Uneori bunicul Florin ar vrea să vorbească cu cei ai casei, însă fiul său, om de știință, îngropat în cărți și hârtii, nu are nici timp nici chef de discuții.Și nici nora, pentru că dacă nu gătește, atunci face curat sau corectează caietele elevilor săi, iar nepotul, student, mai tot timpul lipsește de acasă, și dacă este, atunci stă închis în camera lui. Fiul, nora și nepotul nu discută nici între ei, da-ră-mi-te cu bunicul.

La început, îi era greu bunicului Florin să se obișnuiască cu obiceiurile din casa fiului său. Speriat, stătea zile întregi în cămăruța destinată lui, își depăna amintirile legate de atmosfera propriei case țărănești, se gândea la oamenii lângă care i-a fost dat să-și petreacă restul vieții. Ar trebui să-i fie apropiați și totuși sunt atât de străini.

Cel mai greu i-a fost în ajun de Crăciun, primul după mutarea în oraș. Nu i s-a permis să participe la pregătirile de sărbători, la împodobirea bradului. Stătea deci în cămăruța lui și aștepta să fie invitat la cină.

După lungi așteptări a fost invitat în sufragerie. Recunoaște că masa era splendid aranjată. Bunătățile așezate misterios pe platouri înveseleau ochiul, stimulau pofta de mâncare. Cei ai casei, flămânziți după o zi de post, și-au făcut în grabă urările de Crăciun, după care au început să mănânce. Mâncau mai încet decât de obicei, dar și așa mâncărurile dispăreau repede de pe masă.

Bunicului Florin îi plăcea totul foarte mult și chiar ar fi vrut să-și mai pună în farfurie, dar nu voia să-și supere nora care i-ar fi putut aduce aminte cât de nesănătoasă e supraalimentarea la vârsta lui.

După masă, fiecare s-a apropiat de bradul sintetic sub care se aflau cadourile. Era un pachet și pentru bunic, iar în el o pereche de ciorapi, o apă de colonie și un volum de versuri. A mulțumit pentru cadou, cu toate că în sufletul lui considera cartea de poezii și apa de colonie mai potrivite pentru o domnișoară decât pentru un om vârstă care până acum citise numai articole de specialitate din presa agrară, iar ca apă nu folosise decât apa de fântână.

S-au așezat în fața televizorului (despre cântarea în comun a colindelor niciunul nu a pomenit, iar de discuții nici nu putea fi vorba), bunicul florin s-a retras pe vârful picioarelor în camera sa.

Noaptea aceea multă vreme nu a putut să adoarmă, așa că a luat în mână volumul de versuri ce se afla pe măsuță. Întorcea filele cărții fără convingere, când, deodată, privirea i s-a oprit asupra strofei ”...Și aproape nimeni nu știe că adeseori e mult mai bine să discuți cu Liniștea decât cu un om”.

I-au căzut la inimă aceste cuvinte, a mai citit o strofă și apoi altele. În cele din urmă, lectura l-a absorbit într-atât, încât a uitat nu numai de ora târzie, dar și de lumea care îl înconjoară.

Din noaptea aceea, poetul cu versurile lui i-a devenit apropiat. Revine adeseori la el, citește însă și alte cărți, care nu lipsesc din casa fiului său. L-au fascinat, în special, romanele istorice și cele de aventuri.

Datorită lor, a descoperit un alt univers, necunoscut până acum. Cărțile au devenit noua lui pasiune. Datorită lor a îndrăgit discuțiile cu LINIȘTEA, suportă mai bine singurătatea și tot mai rar îi revine acea istovitoare. nostalgie

SURSA:  Revista Familia mea 1996 anul IV

In ceasul când ispita-i grea

In ceasul când ispita-i grea, iar eu nu pot vedea pe cale,
Fă-mi limpede-naintea mea, Isuse calea voii Tale.
Iisus, Iisus, să nu mă lași! să nu mă lași! să nu mă lași!
Ci-ndreaptă-mi slabii vieții pași, pe calea voii Tale.

In ceasul când vrășmași-s tari, iar eu sunt slab și stau cu frică,
Puternic Doamne să-mi apari, și să-i învingi ca pe-o nimică.
Iisus, Iisus, să nu mă lași! să nu mă lași! să nu mă lași!
Ci-nvinge-mi Doamne orice vrășmaș și fă-i ca pe-o nimică.

In ceasul când eu nu-nțeleg, ce vrei și ce-aștepți de la mine,
Arată-mi planul Tău întreg și limpezește-mi-l mai bine.
Iisus, Iisus, să nu mă lași! să nu mă lași! să nu mă lași!
Ci fă-mi Isuse sfânt părtaș, să știu că fac ce-i bine! 

Autor: Traian Dorz  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RubenLazar in 26/12/2017