Zi de sărbătoare la Clubul Sportiv Mediator

22 de ani de activitate șahistă

În data de 28 mai 2022, în sala Hyperion a Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, s-a desfășurat a XVI-a ediție a Campionatului Familiilor Șahiste, organizat de Clubul Sportiv Mediator.

La concurs au participat 47 de familii (94 participanți) de la cluburi din mai multe localități din zonă: Timișoara, Sânnicolau Mare, Giroc, Ghiroda, Dumbrăvița, Săcălaz, Giarmata-Vii, precum și din București.

Concursul a fost organizat în sistem de șah rapid: 7 runde, 15 minute + 3 secunde / jucător. Echipa a fost compusă din doi jucători, membrii ai aceleiași familii.

 La ora prânzului, participanților li s-a servit pizza din partea organizatorilor și le-a fost prezentată o scurtă cronologie a principalelor evenimente șahiste, organizate de-a lungul timpului de C.S. Mediator.

Prezentarea a fost însoțită de scurte filmulețe din arhiva C.S. Mediator și a fost prilejuită de împlinirea a 22 de ani de activitate șahistă a C.S. Mediator.

Clubul Sportiv Mediator a fost înființat de familia Mihai: Partenie, Eleonora, Laura și Narcisa și a fost inaugurat în 28 mai 2000 în satul Giarmata-Vii.

Participanții au cântat, în cor, un foarte frumos La mulți ani! și au felicitat organizatorii pentru întreaga activitate desfășurată de-a lungul acestor frumoși ani.

Concursul s-a încheiat cu festivitatea de premiere a câștigătorilor ediției a XVI-a:

Familia Paraschiv – Campioana anului 2022

Locul I a fost ocupat de Familia Paraschiv (Paul și Petronela), urmați pe locul II de Familia Dima (Radu și Paul) și pe locul III de Familia Coman (Andrei și Gabriel).

Au mai fost acordate și premii speciale astfel:

Echipe de frați: Locul I – Familia Voicu (Mihai și Ștefan), Locul II – Familia Sântimbrean (Mihnea și Bogdan), Locul III – Familia Trif (Aliyah și Filip).

Premii pe mese: Masa 1: Locul I – Eva Luiza, Locul II – Panc Samuel, Locul III – Barșa Petru; Masa 2: Locul I – Ștefan Cristian, Locul II – Stanciu Silviu, Locul III – Iliescu Dan.

Cea mai tânără familie: Familia Barșa (Pavel și Ștefan).

         Felicităm Clubul Sportiv Mediator pentru bogata activitate în organizarea de turnee și pentru dăruirea și implicarea în formarea tinerelor generații de șahiști.

         Dorim Clubului Sportiv Mediator activitate îndelungată și roditoare de concursuri frumoase și pe mai departe.

         LA MULTI ANI, C.S. MEDIATOR !!!

Meltwater Champions Chess Tour 2022

În data de 19 februarie s-a dat startul competiției Meltwater Champions Chess Tour, care cuprinde 9 concursuri de șah online ce se vor desfășura pe parcursul acestui an.

Datele de start ale concursurilor sunt următoarele:
Din 19.02 – Airthing Masters – concurs câștigat de GM Magnus Carlsen
Din 19.03 – Regular 2
Din 20.04 – Major 1
Din 19-05 – Regular 3
Din 10.07 – Regular 4
Din 12.08 – Major 2
Din 18.09 – Regular 5
Din 14.10 – Regular 6
Din 11.11 – Major 3

Acest Tour ne oferă din nou ocazia de a îi vedea pe marii maeștrii din diverse țări și de pe diverse continente cum se întrec online.

După cum se poate observa, vom avea câte un astfel de eveniment șahist aproape în fiecare lună (cu excepția lunii iunie). Ceea ce înseamnă că ne vom putea bucura să vedem iar șah de înaltă calitate chiar la noi acasă.

Pentru mai multe informații și pentru a urmări live concursurile puteți accesa următorul link: https://chess24.com/tour/