Prima partidă decisă la Campionatul Mondial de Șah FIDE 2021

În data de 3 decembrie (runda a șasea), în urma unei partide-maraton de 136 de mutări, GM Magnus Carlsen a reușit să-l învingă pe challengerul GM Ian Nepomniachtchi.

S-a stabilit astfel și un nou record mondial pentru cea mai lungă partidă jucată la un Campionat Mondial.

Partida a debutat destul de liniștit cu Deschiderea Pionului Damei: 1.d4 Cf6 2.Cf3 d5 3.g3 e6 4.Ng2 Ne7 și negrul părea să nu aibe prea multe probleme.

Însă la mutarea 26 albul a decis să renunțe la damă pentru două turnuri și astfel să încerce să complice lucrurile. Am asistat și la prima criză mai serioasă de timp (pentru că nu există increment până după mutarea 60).

Pana la urmă s-a ajuns într-un final de Turn+Cal+2 pioni contra dama (la mutarea 115!) în care, după multe calcule și manevre, albul a reușit victoria!

Șapte ore și 50 de minute de șah, urmărit cu sufletul la gură de foarte multă lume, care acum se întreabă: va reuși Nepomniachtchi să revină în meci, sau acest mic +1 va decide definitiv soarta meciului?

Deoarece runda 4 și runda 5 s-au terminat remize (s-a jucat o Apărare Rusă și încă o Partidă Spaniolă), în clipa de față scorul este:

Magnus Carlsen 3.5 – 2.5 Ian Nepomniachtchi

Mai multe informații puteți găsi pe site-ul Federației Internaționale de Șah: https://www.fide.com/
De asemenea transmisiunea FIDE poate fi urmărită pe youtube: https://www.youtube.com/c/fidechannel

Alte site-uri care transmit în direct:
https://chess24.com/worldchesschampionship/
https://www.chess.com/events/2021-fide-world-chess-championship

 

 

29 noiembrie – Prima zi liberă la Campionatul Mondial de Șah FIDE

Până acum s-au desfășurat 3 runde din acest campionat iar scorul este egal (1,5 – 1,5) dar toate cele trei partide au fost interesante.

Din marea varietate de deschideri pe care le are șahul, până acum au fost jucate două.
În Runda 1 și Runda 3 (GM Ian Nepomniachtchi cu albul) s-a jucat Partida Spaniolă (Ruy Lopez): 1.e4 e5 2.Cf3 Cc6 3.Nb5

În Runda 2 (GM Magnus Carlsen cu albul) a fost aleasă Deschiderea Catalană, care are la origine o combinație a altor două deschideri și anume Gambitul Damei (1.d4 d5 2.c4) și Deschiderea Reti (1.Cf3 d5 2.g3) iar ordinea de mutări din care apare poate fi diferită: 1.d4 Cf6 2.c4 e6 3.Cf3 d5 4.g3

Din punctul de vedere al finalurilor, până acum jucătorii au preferat să păstreze turnurile pe tablă cât mai mult timp.
În runda 1 s-a jucat un final de turnuri cu câte un cal pentru fiecare jucător, în care albul a găsit o variantă de a forța remiza prin repetare de mutări.
În runda 2 s-a ajuns intr-un final cu cate un turn și dama pentru fiecare jucătorul, dar albul avea un pion în avantaj. După schimbarea damelor, finalul de turnuri rezultat a fost tot remiză.
În runda 3 au rămas spre final turnurile și câte un nebun pentru fiecare jucător. Apoi turnurile s-au schimbat iar finalul de nebuni (de aceași culoare) și pioni s-a terminat remiză prin repetarea poziției.

Jocul de mijloc a fost interesant în toate cele trei partide, fiecare dintre jucători încercând să găsească poziții în care balanța să încline spre el.

Aceasta ar fi o prezentare scurtă a partidelor de până acum.
Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce va urma!

Următoarea zi liberă: 2 decembrie.

Mai multe informații despre acest concurs puteți găsi pe site-ul oficial al Federației Internaționale de Șah (în engleză): https://www.fide.com/

Transmiterea în direct a partidelor o puteți urmări și pe următoarele site-uri:
Link: https://chess24.com/worldchesschampionship/
Link: https://www.chess.com/events/2021-fide-world-chess-championship

 

Campionatul Mondial de Șah 2021… începe astăzi!

Timpul zboară și ceea ce părea la un moment dat foarte departe, adică meciul pentru titlul mondial la șah… va începe azi!
În 24 noiembrie s-a desfășurat conferința de presă și apoi festivitatea de deschidere, în cadrul căreia s-a stabilit și că în prima rundă actualul campion GM Magnus Carlsen va avea culoarea neagră, împotriva challengerului GM Ian Nepomniachtchi.
Se vor juca 14 partide de șah iar în caz de egalitate se va trece la reducerea timpului de gândire, adică se vor juca mai multe partide de sah rapid. Daca este în continuare egalitate se vor juca partide de blitz. Dacă este tot scor egal, totul se va decide printr-o partidă de Armageddon.

Rundele se vor desfășura în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie, cu excepția următoarelor zile libere:
29 noiembrie
2 decembrie
6 decembrie
9 decembrie
13 decembrie.
În caz de egalitate, partidele de Tiebreak se vor desfășura în data de 15 decembrie.

Puteti afla mai multe despre acest eveniment de pe site-ul oficial al Federației Internaționale de Șah (în limba engleză):
http://www.fide.com

Alte site-uri care vor transmite meciul în direct:
https://chess24.com/worldchesschampionship/
https://www.chess.com/events/2021-fide-world-chess-championship

Sperăm să ne bucurăm împreună de partide cât mai frumoase!

Finala Meltwater Champions Tour s-a încheiat cu victoria lui GM Magnus Carlsen!

S-a încheiat cel mai mare tour online de șah.

Clasamentul:

1. Magnus Carlsen (NOR)

2. Radjabov Teimour (AZE)

3. Levon Aronian(ARM)

4. Wesley So (SUA)
5. Hikaru Nakamura (SUA)
6. Vladislav Artemiev (RUS)
7. Anish Giri (NED)
8. Maxime Vachier-Lagrave (FRA)
9. Jan-Krzysztof Duda (POL)
10. Shakhriyar Mamedyarov (AZE)

Felicitări Campionului Mondial de Șah GM Magnus Carlsen, care a confirmat și anul acesta că este un foarte bun jucător și la șahul online!

Așteptăm cu nerăbdare meciul pentru titlul de Campion Mondial din noiembrie anul acesta, la care îi dorim mult succes!

Se apropie FINALA Meltwater Champions Tour 2020/2021

Meltwater Champions Tour cuprinde 9 concursuri de șah desfășurate online și o FINALĂ.

Concursurile de calificare (dar premiate și fiecare separat) s-au jucat în perioada 14 noiembrie 2020 – 5 septembrie 2021.
Acestea au fost:
1. Skilling Open (14-21 noiembrie 2020) – Câștigător: Wesley So (SUA)
2. Airthing Masters (26 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021) – Câștigător: Teimour Radjabov (AZE)
3. Opera Euro Rapid (6-14 februarie 2021) – Câștigător: Wesley So (SUA)
4. Magnus Carlsen Invitational (13-21 martie 2021) – Câștigător: Anish Giri (NED)
5. New in Chess Classic (24 aprilie – 2 mai 2021) – Câștigător: Magnus Carlsen (NOR)
6. FTX Crypto Cup (23-31 mai 2021) – Câștigător: Magnus Carlsen (NOR)
7. Goldmoney Asian Rapid (26 iunie – 4 iulie 2021) – Câștigător: Levon Aronian (ARM)
8. Chessable Masters (31 iulie – 8 august 2021) – Câștigător: Wesley So (SUA)
9. Aimchess US Rapid (28 august – 5 septembrie 2021) – Câștigător: Magnus Carlsen (NOR)

În urma acestor concursuri primii 8 clasați sunt:
1. Magnus Carlsen (NOR) 339 puncte
2. Wesley So (SUA) 261 puncte
3. Levon Aronian (ARM) 170 puncte
4.Teimour Radjabov (AZE) 133 puncte
5. Anish Giri (NED) 123 puncte
6. Ian Nepomniachtchi (RUS) 115 puncte
7. Hikaru Nakamura (SUA) 90 puncte
8. Vladislav Artemiev (RUS) 87 puncte

Cel de-al zecelea concurs – FINALA – va avea loc în perioada 25 septembrie – 4 octombrie 2021.

Felicităm câștigătorii!
Succes finaliștilor!

Sursa: https://championschesstour.com/

GM Magnus Carlsen (Norvegia) a câștigat concursul de șah online ”New in Chess Classic” (24 aprilie – 2 mai)

”New in Chess Classic” este cel de-al cincilea concurs din cadrul competiției de șah online Meltwater Champions Chess Tour, care a început în noiembrie 2020 și se va termina cu o Finală în 25 septembrie – 3 octombrie 2021.

Până acum s-au desfășurat următoarele 4 concursuri:
Skilling Open (22 -30 noiembrie 2020) – câștigat de GM Wesley So (SUA)
Airthing Masters (26 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021) – câștigat de GM Teimour Radjabov (AZE)
Opera Euro Rapid (6-14 februarie) – câștigat de GM Wesley So (SUA)
Magnus Carlsen Invitational (13-21 martie) – câștigat de GM Anish Giri (Olanda)

În acest al cincilea concurs în faza preliminariilor au participat 16 jucători, care au jucat 15 runde, astfel încât fiecare să joace o partida cu toți participanții.
GM Magnus Carlsen a câștigat faza preliminară cu 10,5 puncte,
învingând următorii jucători: GM Alireza Firouzja (FID), GM Quang Liem Le (VIE), GM Leinier Dominguez Perez (SUA), GM Aryan Tari (NOR), GM Jan-Krzysztof Duda (POL), GM Gawain C B Jones (ENG)
și remizând cu jucătorii: GM Hikaru Nakamura(SUA), GM Shakhryar Mamedyarov (AZE), GM Wesley So (SUA), GM Levon Aronian (ARM), GM Teimour Radjabov (AZE), GM Santosh Gujrathi Vidit (IND), GM Praggnanandhaa R (IND), GM Sergey Karjakin (RUS), GM Johan-Sebastian Christiansen (NOR).
Remarcăm că niciunul dintre participanți nu a reușit să îl învingă pe Campionul Mondial.

În Knockout a învins în sferturi pe GM Teimour Radjabov cu primul meci egal 2-2 și al doilea meci câștigat 2,5-1,5.
În semifinale l-a întâlnit pe GM Levon Aronian și l-a învins tot cu primul meci egal 2-2 dar a câștigat cel de-al doilea meci cu 3-1.
Finala a jucat-o contra lui GM Hikaru Nakamura (și el neînvins în preliminariile acestui concurs și care a trecut în sferturi de GM Liem Quang Le și în semifinale de GM Shakhryar Mamedyarov).
Primul meci a fost câștigat de Magnus Carlsen cu 3-1 ceea ce s-a dovedit decisiv, pentru că al doilea meci s-a terminat la egalitate 2-2.

Felicitări Magnus Carlsen!
Mult succes în continuarea Tour-ului!  (se vor mai juca încă 4 concursuri în cursul acestui an, urmate de Finală la toamnă).