de Vasile Militaru

Pe-un răzor de luncă verde, sub căldurile de vară,
Se treziseră vecine două spice de secară:
Unul, cu grăunțe grele, aplecându-şi a lui frunte,
Celălalt, cu fruntea-n slavă, ne având nici un grăunte…

– Vai de tine, măi vecine, zise, mândru, spicul sec,
Eu, pământului, ca tine, nu pot fruntea să mi-o plec,
Când ştiu bine cine sunt între cer şi-ntre pământ!…
Spicul plin, la toate-acestea, n-a răspuns nici un cuvânt…

Dar o vrabie bătrână, auzind pe-acel nerod
Îngâmfat peste măsură, deşi n-avea pic de rod,

Zise puiului ei mic, arătându-i secul spic:
– Puiul mamii, ține minte, să nu zici că nu ți-am spus:
Nici un spic cu rod nu ține îngâmfată fruntea-i sus,
Decât spicul ce pe lume n-a adus cu el nimic.

SURSA: Vatră nouă, Nr.202, revistă a comunității locale din Giarmata Vii  – septembrie 2017

Din crîngul înflorit
Eu am cules o floare,
Cînd soarele a asfințit
În zi de sărbătoare.
 
Privind la stele-am înțeles
Al lumii grai ascuns în datini,
Că oriunde-ai fi, la munte sau la șes,
Ochii vor fi la fel de plini de lacrimi.
……………………………………………………..
Înțelegând zădărnicia zilei ce-a trecut,
Întins-am mâna, Doamne către Tine,
Căci timp a fost, dar timp a și trecut
Cam mult, de când n-am spus o rugăciune.
 
Cu ochii umezi, triști și goi,
Înalț o rugă-a mea, fierbinte,
Dă Doamne, pentru-o clipă timpul înapoi,
Ca să m-ating din nou de-a tale lucruri sfinte.
 
Să-mi cer iertare, acum cât nu-i târziu,
Binecuvântează-mă, când fruntea mea o plec,
S-alung din sufletu-mi pustiu,
Tot ce e rău; senin prin viață eu să trec!
…………………………………………………………..

Îngălbenit al vieții calendar
Întoarce filele grăbit,
Să nu ne pierdem vremea în zadar
Cât încă soarele n-a asfințit!

                                    Scris de Eleonora Antonia-Mihai & Floare de colț
                                     
                                                           

O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
căci am făcut adesea din Tine robul meu,
nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai…

Gândindu-mă că dacă Îţi cânt şi Te slăvesc
am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc…
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!…

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
e să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

rugăciune de Traian Dorz

Eu știu s-ascult un murmur de izvor,
Când stelele pe cer răsar
Și noaptea gândurile dor
De-atâta frământare în zadar.

Eu pot să port în palma mea, iubirea
Ce-așteaptă să fie dată tuturor,
Dar cum să treci la braț cu fericirea,
Când ura stă în prag provocator.

Atunci, eu am primit un sfat:
Fă primul pas… apoi mai fă unul, încă.
Să știi că Dumnezeu pe tine te-a creat
Să fii puternică la fel ca și o stâncă!

  Versuri – Eleonora-Antonia Mihai & Floare de colț

Această poezie stă scrisă la intrarea în biserica de la Sădinca , jud. Sibiu , loc unde s-au pus bazele unei mici mănăstiri condusă de părintele-călugăr David.
Atît de frumoasă pe cât de adevărată.

Un lung tren ne pare viața.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit și când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt stații!
Lungi, de nu se mai sfârșesc
Și în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe și dureri,
Noi trăim hrăniți de visuri
Și-nsetați după plăceri!

Mulți copii voioși se urcă.
Câți în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist și frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm și noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEȘNICIEI:
Am trăit și n-am știut.

Știți autorul !
Rabindranath Tagore

Şahul dacă ştii să-l iubeşti…

el te lasă să-l descoperi în toată splendoarea lui.

El nu face deosebire între clase sociale,

la fel de bine îl joacă şi săracii şi bogaţii.

El poate fi jucat pe marginea şanţului,

la sat cu prietenii,

sau în palate strălucitoare.

El poate fi jucat de la cea mai fragedă vârstă a unui copil,

până la adânci bătrâneţe.

El  aduce cea mai scumpă comoară în sufletul omului,

euforie şi încântare fără de preţ…

nu-l poţi răsplăti…

nu ai cum…

şi cu ce…

doar să ştii să iubeşti  ş a h u l !!!

                                                                                    Eleonora Mihai