TRECE TIMPUL…

Odată cu trecerea timpului,

părul albește, tenul îmbătrânește, trupul nu mai are frumusețea tinereții,

ne umplem de riduri…și tot ce ne rămâne este doar
Trăiri și Sclipiri, frumusețea sufletului.
Aveți grijă de el!

Nimic în viață nu se oprește, totul merge înainte ca ceasul,
părul alb apare de multe ori înainte de bătrânețe,
singurul care nu se schimbă e sufletul dacă îl păstrezi în bunătate
nu are timp să facă riduri și împrăștie bunătate.

Elena Grigorean

SURSA: internet

Viața – Maica Teresa din Calcuta

Viața este o șansă – profită de ea!
Viața este frumusețe – admir-o!
Viața este o binecuvântare – bucură-te de ea!

Viața este un vis – fă-l realitate!
Viața este o provocare – înfrunt-o!
Viața este un joc – joacă-l!

Viața este ceva prețios – ai grijă de ea!
Viața este ceva valoros – păstreaz-o!
Viața este un mister – descoperă-l!

Viața este o promisiune – ține-te de ea!
Viața este o durere – depășește-o!
Viața este un imn – cântă-l!

Viața este o luptă – accept-o!
Viața este o aventură – provoac-o!
Viața este o tragedie – înfrunt-o!
Viața este viață – apăr-o!

https://sontagbeatrixedith.wordpress.com/de-suflet/

Mulți ani, iubită mamă

Mamă,

Noi astăzi nu suntem cu tine,
Ne-am fi dorit să-ți dăm o floare
Nu știm acum ce-ar fi mai bine,
Când vârsta ta un pic te doare.

Îți sunt copil cu drag de-o viață,
La indigo-s parte din tine,
Noi am cusut cu-aceeași ață
Speranțe multe în destine.

Cu bune, rele câte-au fost,
Ne-am respectat mereu familia,
Nimic nu-i trudă fără rost,
Iar cât trăiesc îmi știu menirea.

Te ținem rar, dar strâns de mână,
Ne este dor să îți zâmbim,
Să-ți alungăm privind la lună,
Din fricile ce noi le știm.

Ești mama ce ne poartă-n gânduri,
Ne-ai da și sufletul din tine,
Ne-ngrijorăm în dese rânduri,
Dar ne rugăm să-ți fie bine.

De la distanță să ciocnim,
Pahare pline cu săruturi,
Mereu, ca azi noi îți dorim,
Mulți ani și liniște în gânduri!  

Autor: Gabriel Stănciulescu

Sursă: http://confluente.org/gabriel_stanciulescu_1520460661.html

 

 

Bunicii

Albiți de vreme și necazuri,
La gura sobei, povestesc.
– Știi tu când pentru prima oară
Ți-am spus atunci că te iubesc?

-O, da, zâmbește blând bătrâna,
Și eu ți-am dat, spre amintire,
Din părul meu, o buclă de-aur,
Ca semn de vecinică iubire.

– O țiu, moșneagul îi răspunde.
Și printre foile-nvechite,
Șuvița de-aur i-o arată,
Simbol de zile fericite.

Plângând ca doi copii, alături,
S-au sărutat pe frunte, dulce.
Târziu de tot, în acea seară,
S-au dus bătrânii să se culce.

Sursa:http://poetii-nostri.ro/radu-d.-rosetti-bunicii-poezie-id-29849/
Adăugat de: Adina Speranța

 

Teatru

Așa e, lumea e un teatru
Și noi suntem actorii ei.
Da, dar în celelalte teatre
Când ești pe scenă știi ce vrei.

Pe câtă vreme, teatrul lumii
Îl joci cu rolul ne-nvățat
Și nu e nici măcar suflerul,
Să-ți sufle când te-ai încurcat.

Versuri – Radu D. Rosetti
Adăugat de: Adina Speranța

DASCĂLUL NU PIERE

Oricât s-ar dezvolta tehnologia,
Prietenă cu omul juvenil,
Un dascăl va rămâne alifia
Ce vindecă un suflet de copil.

Oricât de mult ar scrie-acum tiparul,
Iar litera de mână stă la colț,
Tot dascălul dezleagă-abecedarul
Și nu pot sta, în locul lui, roboți.

Bijutier, el scrijelește-n inimi,
Podoabe strălucind cu nestemate
Și construiește-ncet, încet, istorii
Ce niciodată nu pot fi uitate.

El, zi de zi, împarte avuție,
Cunoaștere și câte n-ai gândit…
De unde are-atâta bogăție?
De la copii primește înzecit!

Oricât ar avansa tehnologia
Și-ar sta în bancă-alături de copil,
Un dascăl va rămâne doctoria
Ce modelează sufletul fragil.

Un dascăl bun nu piere niciodată!
Icoana lui străluce tot mai viu!
El intră-acolo, în inima curată
Și face roditor orice pustiu.

( Ana Vecerdea Ardelean)