Era o vreme ploioasă și rece. La colțul unei străzi, în mulțimea grăbită, un domn bine îmbrăcat urmărea din ochi un copil sărman, care, și el, la rându-i, privea cu milă la un cerșetor orb cu mâna întinsă la trecători.
Copilul scotoci prin buzunare și scoase repede un ban, pe care îl dădu în ascuns cerșetorului. Domnul bine îmbrăcat se opri. Copilul făcu doi pași și se opri din nou. Scotoci iarăși săracul său buzunar și, furișându-se printre trecători, mai dădu un ban cerșetorului.
Pe urmă făcu o mișcare din mâini și din umeri, ca și cum ar fi vrut să zică:”De-acuș nu mai am nici un ban”. Și vru să plece. Dar domnul care îl urmărea, îl opri și-i spuse:
-
- De ce ți-ai dat amândoi gologanii?
- Copilul, naiv îi răspunse:
- Pentru hainele mele.
- Cum așa? îl întrebă domnul mirat.
- Copilul zise:
- Sora mea, Ileana, mi-a spus că ”Cei săraci sunt servitorii lui Dumnezeu și dacă le dăm cu dragoste bani, ei se duc la Dumnezeu și îi spun de ce avem nevoie.Și eu am nevoie de un rând de haine. De aceea i-am dat bani.”
- Cu ochii înrourați de lacrimi, domnul acela a zis copilului:
- Este foarte adevărat ce ți-a spus Ileana, și luându-l, îl duse într-un magazin de haine și-l îmbrăcă de sus pînă până jos.
SURSA: Viața creștină în pilde, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014
Autor:Alexandru Lascarov-Moldovan
Tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei