Maratonul de sâmbătă, 12 oct. 2019 Clasament general CUMULAT, ed. a II-a

În acest concurs sportivii participanți sunt numai de la C.S. Mediator care este și organizatorul. Specificăm că el există chiar de la începutul înființării clubului și și-a atins de fiecare dată scopul, acela al progresului în joc și aplicarea conștientă și plăcută a teoriei învățate prin rezolvarea de diagrame din timpul săptămânii.

 Desfășurarea lui are loc pe tot parcursul anului și în cadrul lui se cumulează punctele de la toate concursurile ( chiar și din Finala Campionatelor Naționale ) unde participă sportivii noștri, inclusiv acest Maraton de sâmbătă.

La fiecare ediție, se vor juca 7 runde și vor fii partide de șah rapid combinate cu partide de șah clasic, pentru a putea fii analizate.

 În luna MAI 2020, vor fii  premiate primele 3 locuri cu medalii și cupe iar ocupantul Locului I va fii desemnat Campionul Școlii de șah ”Visul unui pion”, din cadrul Clubului Sportiv Mediator, indiferent de vîrstă sau categorie sportivă și va avea parte și de alte beneficii.

TOP  10  CLASAMENT  GENERAL  CUMULAT

 

  1. Hoancă Alexia                                      11 puncte Campioană
  2. Mitar Octavian                                   10,5 p.
  3. Eva Luiza                                             10,0 p.
  4. Anchidin Alexandru                            9,0 p.
  5. Anchidin Ioan                                       8,0 p.  
  6. Enescu Vlad                                          7,0 p.  
  7. Agafiței Răzvan                                    5,5 p.   
  8. Enescu Nadia                                        5,5 p.
  9. Mitar Cosmin                                       5,0 p.   
  10. 10.Voicu Mihai                                     4,0 p.

 Pagină realizată de Mihai Eleonora Antonia, maestră internațională ICCF

 

 

Visits:208
Today: 1

Lasă un răspuns