Imposibilitate

miercuri, 16, ianuarie 2013

Legați prin fire nevăzute
de un destin necruțător
suntem imagini prea tăcute
torturate de al iubirii dor.

Magneți separați de o lume
frunze ce din aceeași salcie cădem
același val ne transformă în spume
și doar în vise un țărm al fericirii noi vedem…

Lacrimi îmi picură pe filă
tu ai plecat și Universul e pustiu
mă simt încarcerată într-o bilă
iar sufletul parcă nu îl mai simt viu.

Ce rost mai e în astă viață?
copii ce pleacă, mame ce tot mor,
nimeni nu ne trimite vreo povață
cum să eliminăm cuvântul dor?

Versuri: Cristina Bădulescu- Foișor

Lasă un răspuns