Fabula din trifoi

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Era odată un broscoi
în lanul de trifoi
și se întrebă filozofal
de ce nu sunt un falnic cal?

de ce nu-s alb și înaripat?
de ce nu zbor spre stele?
de ce nu-s neînfricat?
de ce tremur de umbrele mele?

și tot gândind și cugetând
văzu în zare o broască
ce îi plăcu văzând-o alergând
și tare își dori să o cunoască.

Morala:
Nu cere ce nu poți avea
așteaptă căci fără să-ți dai seama
dintr-un trifoi apare … ea
și îți va alunga teama.

Versuri, Cristina Bădulescu- Foișor

Aș vrea

vineri, 4 noiembrie 2011

E întuneric în camera de umbre
Și-aș vrea o lumânare să aprind
Să pot s-alung cele fantome sumbre
Și-n colț să te zăresc șezând zâmbind.

Și-aș mai vrea să pot să te ating
Și să îți simt suflarea caldă în ureche
Să-ți aud vocea blândă-atunci când plâng
Și mâna ta cu tandre mângâieri să mă desfete.

Aș vrea acea secundă – a Timpului să stea
Să-și uite drumul său spre Vremea de uitare
Și-aș vrea de mână amândoi pe-un colț de stea
Să ne plimbăm într-o sublimă stare de visare…

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

Nu mă uita …

miecuri,26 octombrie 2011

Nu mă uita! chiar de lumea e în Soare.
nu mă uita! chiar dacă eu nu sunt o floare
păstrează amintirea dansului unei seri din viitor
și imaginează călătoria … până acolo purtați de alb nor…

nu mă uita! chiar dacă un ocean ne desparte
nu mă uita! chiar dacă suntem file de debut și sfârșit dintr-o carte
e suficient să închizi ochii și mă vei putea … vedea
sunt mereu acolo … în buzunarul ascuns de lângă inima ta.

nu mă uita! e rugămintea ecoului sufletului tău.
Nu mă uita! e Speranța ce zâmbește sub valurile unui ciclon rău
prin amintirea oglindită în lacrimi de fericire mă ai
te rog ia-mă de mână și pentru eternitate  alături să-mi stai!

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

Umbra inimii

joi, 22 septembrie 2011
Mă ascund în umbra inimii mele,
sunt la adăpost de orice taifun,
evit astfel vise, evit chiar și stele
dar uneori încă.. îmi vine să te sun.

Cuvinte nu am… e întuneric!
Câteodată însă ți-aș scrie un vers
dar mi-e imposibil! nu sunt puternic,
iar de la o vreme Curcubeul îmi e advers.

Sufletul nu lasă simfonii să răsune,
se simte ciudat de stingher uneori,
deși ca un vulcan… e plin de pasiune,
erupția a fost ratată încă… de ieri.

Aș vrea să mă pun în lumina de Lună,
dar inima îmi interzice tacit,
așa că las pe altul să-ți spună,
la trecut, viitor sau prezent… cât de mult te-am iubit!

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

Arcada peste timp

duminică, 11 septembrie 2011

Sunt eu cu mine în voiaj de seară,
în zborul meu spre Orizontul infinit
și chiar de sufletul este din ceară,
voința mi-e de neclintit.

Voi trece peste creste neînfricată,
voi trece peste mări în al meu zbor,
voi trece bariera munților ce nu e ridicată
și toate astea pentru a vedea al meu odor.

Sunt eu cu mine în eternitate
și de vei vrea poți a veni și tu,
căci  greu e zborul în singurătate,
ia-mi mâna și din Speranță să ne facem un atu!

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

EU

vineri, 9 septembrie 2011

O frunză de aș fi…pe un ram,
în toamna vieții aș cădea la prima brumă,
un trandafir de aș fi… ce crește la un geam
taifunul dintr-un  asfințit m-ar transforma în spumă.

Un zâmbet de aș fi pe fața unui zmeu,
m-aș înălța sub vântul cald în zare,
ecoul unui gând poznaș m-ar face zeu,
în visul ce-mi apare… la întâmplare.

Speranța de aș fi… de o zi
aș face Soarele să nu apună,
o lacrimă ce stă să cadă… de aș fi
m-aș transforma în diamant pentru a da morții arvună…

Dar sunt doar eu și asta fără scuză,
nu pot schimba nici lacrimă, nici zâmbet,
aud și-n vis vocea ce mă acuză:
te-ai aruncat ca trandafir din propriul tău buchet!

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

Dans pe jar

duminică, 4 septembrie 2011

Polei pe focul inimii mele
mă face să patinez pe jar,
uit să mai caut rimele,
fiorul atingerii tale îl simt iar.

Cuvinte ce rostesc în tăcere,
când poate tu dormi sau nu ești,
zâmbesc și pot uita de durere.

Dacă o stea de pe cer îmi dăruiești,
flori de cenușă plutesc în aer,
din ele îmi brodezi în suflet giuvaer,
continui în dans să vin aproape,

ia-mă de mână și scoate-mă din apăsătoarea noapte!

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

Nimeni și nimic

vineri, 26 august 2011

NIMIC nu mișcă în zare
Soarele e absurd de tăcut
valuri au înghețat pe mare
Speranța încă nu s-a născut.

Lumina nu este în noapte,
stelele sclipiri au pierdut.
Imposibil să depistez urme de șoapte,
deși clipă de clipă le-am tot cerut.

Mirare că e încă AER
Credința că pot zbura,
cadou nu am ce să-ți ofer,
ca preț am doar Viața mea.

Nu-s nimeni în ăst” Nimic mare
și totuși pot câteodată visa,
că nu există abandonare,
ci doar neputința de a lupta.

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

Catedrală

Vineri, 8 iulie 2011

În mâini țin Catedrala unui suflet pur,
ce l-am primit în dar acum… mult timp
și chiar de uraganul Vieții a trebuit să-ndur,
îl voi returna… ca pe un fulg de nea acolo pe Olimp.

În suflet e altarul meu de vise,
acolo îngenunchez în nopți târzii
și încerc să completez cu roz file nescrise,
în Biblia unei existențe mult prea cenușii…

Icoana prețioasă-i…, doar o clipă,
aceea ce cu siguranță nu o pot capta,
clepsidra-i plină de momente de risipă.
TE ROG permite-mi s-ating cu o privire Liniștea.

Versuri,  Cristina Bădulescu – Foișor

Între 2 clipe

Marți, 5 iulie 2011

Moment sau clipă sau scânteie,
idei ce încerc a transpune în crâmpeie,
speranțe, vise, întrebări
împrăștiate-n cele patru zări…

Prezent, trecut sau cin” să știe
Să fi fost eu sau poate tu în astă erezie,
Zâmbesc deci sunt și ești tu,
Poate acesta-i al vieții atu?!

Apa Vieții trece peste noi,
spălând al sentimentelor noroi,
rămânem puri chiar de-n adânc
clipă ne-a fost ”împrumutată” de un prunc…

Între clipe și Stări trecură veacuri,
aceeași noi tot căutând ale durerii leacuri
și cred că doar rostind un simplu : te iubesc!
puteam clipa pentru eternitate să opresc…

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor