marți, 9 septembrie 2014
Sunt stele ce ard și stele ce mor
sunt zile ce râd și zile ce dor
sunt eu și ești tu în imaginea mea
doresc mereu ce nu pot avea.
Culorile nopții mă prind într-o plasă
și luna-i absentă din cercul polar
exist cu Speranța că disipă ceața deasă
ce mi-a cuprins al iubirii tău dar.
Versuri: Cristina Bădulescu – Foișor
vineri, 18 ianuarie 2013
Fulgi cad… în ceas de noapte
aștept… dar nu aud nici azi a tale șoapte!
un Orizont de fericire și-a lăsat cortina
și trebuie să-ntreb: a cui fu vina?
Din depărtări zăresc o stea
cum lumineaz-o lume
în vreme ce inima mea
strigă-n pustiu al tău dispărut nume!
Nu vreau să plîng nu vreau să spun…
oricum nu întorci privirea
nu pot ca soarelui să impun
să îmi vegheze fericirea…
Versuri: Cristina Bădulescu – Foișor
marți, 20 noiembrie 2012
Sunt în ziua de început a unui Univers
exist doar eu într-un abis întunecat
nu știu care-i primul pas din viitorul mers
iar în oglinda apei totul îmi pare fad și mat…
Nu există culori nici sentimente
nu e durere nu sunt plăceri
gândurile sunt și ele absente
nu există iarnă nici primăveri.
fixez un Orizont inexistent
și parcă o umbră apare din nori
aud ca prin vis – sunt cu tine! PREZENT
sper (cu mâna întinsă) că nu vei alege cu mine să zbori.
Oare exist sau sunt în poveste?
poate e iar o nălucire de-a mea
căci nimeni alături de mine nu este
doar vântul ce simt cum aduce furtuna cea rea…
Versuri: Cristina Bădulescu – Foișor
sâmbătă, 14 aprilie 2012
Tu… nu exiști decât în inima mea
tu… ești un vis aievea ce aș tot visa
tu… dispari când mâna întind
tu… ești raza de Soare ce mereu o simt zâmbind.
Tu… de ai putea din depărtări să apari
tu… să mă iei de aripi în zbor de icari
tu… de ai putea să mă duci pe o stea
tu… și cu mine pentru eternitate de mână am sta…
Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor
luni, 13 iunie 2011
De la o vreme am vise de granit,
ce dintr-un labirint de neîmpliniri s-au ivit,
de la o vreme am valiză de Stări
ce am strâns prin ale vieții gări.
Din vise construiesc temelii,
pentru palatul ce mîine mă așteaptă,
iar Stările ce pentru voi sunt jucării,
simt că vor reuși în casa Timpului să încapă.
Iar temeliile mă vor înrădăcina
în ale Universului spații de iubire,
iar florile pe drumul meu vor aclama
Stările mele de extremă fericire.
Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor
Joi, 9 iunie 2011
Cobor încet, încet spre o mică stea,
o zăresc clar deși e adânc în inima mea,
mână întind și încerc să o ating,
dar e ca un foc ce nu pot să-l sting.
Ochii închid și refuz să gândesc,
pacea steluței vreau să pot să iubesc.
Viziuni boreale-mi cântă în șoapte
și încet, încet cobor spre labirintul din noapte.
E liniștea dinainte de furtună,
sau poate doar partea întunecată de Lună.
E singurătatea unui pui de cuc
și simt dorul și vreau să mă duc…
Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor
