29 noiembrie – Prima zi liberă la Campionatul Mondial de Șah FIDE

Până acum s-au desfășurat 3 runde din acest campionat iar scorul este egal (1,5 – 1,5) dar toate cele trei partide au fost interesante.

Din marea varietate de deschideri pe care le are șahul, până acum au fost jucate două.
În Runda 1 și Runda 3 (GM Ian Nepomniachtchi cu albul) s-a jucat Partida Spaniolă (Ruy Lopez): 1.e4 e5 2.Cf3 Cc6 3.Nb5
[fen]r1bqkbnr/pppp1ppp/2n5/1B2p3/4P3/5N2/PPPP1PPP/RNBQK2R b KQkq – 0 1[/fen]

În Runda 2 (GM Magnus Carlsen cu albul) a fost aleasă Deschiderea Catalană, care are la origine o combinație a altor două deschideri și anume Gambitul Damei (1.d4 d5 2.c4) și Deschiderea Reti (1.Cf3 d5 2.g3) iar ordinea de mutări din care apare poate fi diferită: 1.d4 Cf6 2.c4 e6 3.Cf3 d5 4.g3
[fen]rnbqkb1r/ppp2ppp/4pn2/3p4/2PP4/5NP1/PP2PP1P/RNBQKB1R b KQkq – 0 1[/fen]

Din punctul de vedere al finalurilor, până acum jucătorii au preferat să păstreze turnurile pe tablă cât mai mult timp.
În runda 1 s-a jucat un final de turnuri cu câte un cal pentru fiecare jucător, în care albul a găsit o variantă de a forța remiza prin repetare de mutări.
În runda 2 s-a ajuns intr-un final cu cate un turn și dama pentru fiecare jucătorul, dar albul avea un pion în avantaj. După schimbarea damelor, finalul de turnuri rezultat a fost tot remiză.
În runda 3 au rămas spre final turnurile și câte un nebun pentru fiecare jucător. Apoi turnurile s-au schimbat iar finalul de nebuni (de aceași culoare) și pioni s-a terminat remiză prin repetarea poziției.

Jocul de mijloc a fost interesant în toate cele trei partide, fiecare dintre jucători încercând să găsească poziții în care balanța să încline spre el.

Aceasta ar fi o prezentare scurtă a partidelor de până acum.
Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce va urma!

Următoarea zi liberă: 2 decembrie.

Mai multe informații despre acest concurs puteți găsi pe site-ul oficial al Federației Internaționale de Șah (în engleză): https://www.fide.com/

Transmiterea în direct a partidelor o puteți urmări și pe următoarele site-uri:
Link: https://chess24.com/worldchesschampionship/
Link: https://www.chess.com/events/2021-fide-world-chess-championship

 

Finala Meltwater Champions Tour s-a încheiat cu victoria lui GM Magnus Carlsen!

S-a încheiat cel mai mare tour online de șah.

Clasamentul:

1. Magnus Carlsen (NOR)

2. Radjabov Teimour (AZE)

3. Levon Aronian(ARM)

4. Wesley So (SUA)
5. Hikaru Nakamura (SUA)
6. Vladislav Artemiev (RUS)
7. Anish Giri (NED)
8. Maxime Vachier-Lagrave (FRA)
9. Jan-Krzysztof Duda (POL)
10. Shakhriyar Mamedyarov (AZE)

Felicitări Campionului Mondial de Șah GM Magnus Carlsen, care a confirmat și anul acesta că este un foarte bun jucător și la șahul online!

Așteptăm cu nerăbdare meciul pentru titlul de Campion Mondial din noiembrie anul acesta, la care îi dorim mult succes!

Vara Șahistă a Sportivilor de la Clubul Sportiv Mediator

Clubul Sportiv Mediator a avut mai mulți reprezentanți în concursurile de șah din timpul verii. Dorim să îi felicităm pe toți cei care au participat!

De asemenea, dorim să îi încurajăm să continue să joace în concursuri, chiar dacă sunt mai ocupați acum (căci a început anul școlar). O variantă ar putea fi și concursurile online (dacă se vor organiza).

Medaliații acestei veri sunt:

Filip-Antony Trif, care a avut următoarele rezultate:
– a câștigat ”Turneul Piticot (U06)” de la Festivalul International de Șah Cap Aurora, cu punctaj maxim;
– Locul 1 (U06) la ”Cupa Orașului Pecica”;
– Locul 3 (U06) la ”Cupa Orașului Tășnad – Open ELO<1600”.

Victor Deac, cu următoarele rezultate:
– locul 2 (la general) la ”Cupa Parângul Mic” (la egalitate de puncte cu locul 1, dar au fost departajați la cel de-al treilea criteriu);
– locul 2 (U10) la ”Cupa Orașului Pecica”;
– Locul 3 la ”14th Arad International Chess Open – U10” (unde a fost egalitate de puncte între primii patru clasați, dar s-a facut departajarea la cel de-al doilea criteriu);
– Locul 5 (la egalitate cu locul 3, departajare la al treilea criteriu) la Festivalul International de Șah Cap Aurora – Turneul B (U10).

Aliyah-Antonia Trif a avut următoarele rezultate:
– locul 1 (F10) ”Cupa Orașului Pecica”;
– Locul 3 (F10) și premiul pentru ”Cea mai bună performanță la categoria ELO sub 1150”, la ”Cupa Orașului Tășnad – Open ELO<1600″

Maria-Luiza Eva
Locul 3 (la general) la ”Cupa Parângul Mic”.

Îi felicităm pentru aceste rezultate și ne bucurăm împreună cu ei!

 

WFM Ciolacu Alessia-Mihaela și GM Deac Bogdan-Daniel sunt Campionii României la Șah în 2021

Între 19-25 aprilie, la Iași, s-au desfășurat Campionatele Naționale de Șah pentru seniori și senioare.

La seniori:
Medalia de aur a fost câștigată de către GM Deac Bogdan-Daniel de la CS Politehnica Iași,
care a câștigat 7 partide
(cu jucătorii: CM Illes Sandor-Ferenc,
NM Paval George,
CM Isfan Ioan-Marius,
CM Nastore Pavel-Alexandru,
FM Stoleriu George,
GM Jianu Vlad-Cristian
și IM Gavrilescu David)
a făcut o remiză
(cu FM Ghimpu Samuel-Timotei)
și a fost învins doar o dată
(de către GM Nanu Costica-Ciprian).

Medalia de argint a fost câștigată de către GM Nanu Costica-Ciprian de la CS Dinamo București iar medalia de bronz de către FM Stoleriu George de la CS Politehnica Iași.

La senioare:
Medalia de aur a fost câștigată de către WFM Ciolacu Alessia-Mihaela de la Clubul Central de Șah București,
care a câștigat 7 partide
(cu jucătoarele: II Marcu Daria-Ana
WGM Sandu Mihaela
IM Peptan Corina-Izabela
WFM Lehaci Miruna-Daria
I Andrieș Alexia
WFM Cosman Andreea-Marioara
WCM Anghel Maria)
a făcut o remiză
(cu WCM Pancu Aureliana-Eugenia)
și a fost învinsă doar o dată
(de către WCM Obada Ema).

IM Peptan Corina-Izabela de la CSM București și WGM Sandu Mihaela de la CS Studențesc Medicina Timișoara au fost la egalitate de puncte și egalitate la primul criteriu de departajare, așa că au primit amândouă medalii de argint în urma hotărârii Consiliului Director al F.R.Șah.

Felicitări campionilor și medaliaților!

S-a încheiat Turneul Candidaților 2020-2021

GM Ian Nepomniachtchi (Rusia) este câștigătorul acestui concurs important și, prin urmare, este cel care va încerca să câștige titlul de Campion Mondial la Sah, printr-un meci contra actualului campion mondial GM Magnus Carlsen (Norvegia).
Acest meci se va desfășura anul acesta, în noiembrie, în Dubai.

Vă propun să revedem puțin drumul parcurs de Ian Nepomniachtchi până la obținerea victoriei.
Concursul a început în aprilie 2020 și a fost întrerupt la jumătate.
Acestea au fost rezultatele lui Ian Nepomniachtchi în prima jumătate a concursului:
Runda 1 Giri, Anish – Nepomniachtchi, Ian                        0-1
Runda 2 Nepomniachtchi, Ian – Grischuk, Alexander         1/2
Runda 3 Alekseenko, Kirill – Nepomniachtchi, Ian             1/2
Runda 4 Caruana, Fabiano – Nepomniachtchi, Ian              1/2
Runda 5 Nepomniachtchi, Ian – Wang, Hao                         1-0
Runda 6 Nepomniachtchi, Ian – Ding, Liren                        1-0
Runda 7 Vachier-Lagrave, Maxime – Nepomniachtchi, Ian 1-0
În acest moment s-a hotărât întreruperea concursului.
Concursul s-a reluat în aprilie 2021.
Rezultatele obținute de Ian Nepomniachtchi în continuare au fost:
Runda 8 Nepomniachtchi, Ian – Giri, Anish                          1/2
Runda 9 Grischuk, Alexander – Nepomniachtchi, Ian           1/2
Runda 10 Nepomniachtchi, Ian – Alekseenko, Kirill            1-0
Runda 11 Nepomniachtchi, Ian – Caruana, Fabiano              1/2
Runda 12 Wang, Hao – Nepomniachtchi, Ian                        0-1
Runda 13 Nepomniachtchi, Ian – Vachier-Lagrave, Maxime 1/2
Runda 14 Ding, Liren – Nepomniachtchi, Ian                        1-0
Astfel Ian Nepomniachtchi s-a situat pe primul loc cu un total de 8,5 puncte.

Clasamentul final:
1. Nepomniachtchi, Ian          (Rusia) 2789     8,5 puncte
2. Vachier-Lagrave, Maxime (Franța) 2758       8 puncte
3. Caruana, Fabiano                (SUA) 2820      7,5 puncte
4. Giri, Anish                           (Olanda) 2776   7,5 puncte
5. Grischuk, Alexander           (Rusia) 2777        7 puncte
6. Ding, Liren                           (China) 2791       7 puncte
7. Alekseenko, Kirill                (Rusia) 2696     5,5 puncte
8. Wang, Hao                           (China) 2763        5 puncte

Felicitări participanților!
Felicitări învingătorului!

Victor Deac s-a clasat pe locul 3 în Finala Concursului Național de selecție pentru juniori!

La sfârșitul săptămânii trecute (în 30 și 31 ianuarie) s-au desfășurat Finalele Concursului Național de selecție pentru juniori în vederea participării la evenimente online în anul 2021. Clubul nostru a avut ca reprezentant la categoria de vârstă U10 pe Victor Deac.

Victor a început concursul cu o înfrangere, dar nu s-a lăsat descurajat de asta și s-a mobilizat și a luptat, astfel încât nu a mai pierdut nici o partidă până la sfârșitul concursului. El a reușit și două remize importante în fața a doi jucători mai bine cotați, astfel încât până la finalul concursului s-a clasat la egalitate de puncte cu ei pe locurile 1-3.

Departajarea a fost și ea stransă, ei fiind la egalitate la primele două criterii, dar la cel de al treilea criteriu s-a stabilit ordinea finală:
1. Negrean Andrei,      categoria  I, ELO 1544, 5 puncte  1,0  4  17,00
2. Leu Dragoș-Ștefan, categoria II, ELO 1286, 5 puncte  1,0  4  15,50
3. Deac Victor,             categoria II, ELO 1154, 5 puncte  1,0  4  13,50

Acest rezultat ne-a bucurat mult și dorim să spunem și pe această cale:  Felicitări, Victor!

Citatul zilei 16.11.2020 (luni)

Citatul zilei de astăzi vine din partea jucătorului de șah, matematician și filozof
Emanuel Lasker (1868-1941).
El a deținut titlul de campion mondial la șah timp de 27 de ani, între anii 1894 și 1921.

”La şah, când vezi o mutare bună, caută alta şi mai bună.”

Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Emanuel+Lasker
citat din Emanuel Lasker, adăugat de Cornelia Georgescu

Legile lui Murphy și în șah

LEGEA LUI MURPHY: Daca ai devenit cel mai bun in sah, atunci retrage-te!
POSTULATUL LUI FISCHER: Daca ai devenit cel mai bun in sah, cedeaza titlul fara joc, emite pretentii imposibil de indeplinit, si abia atunci lasa-te!
COROLARUL LUI KARPOV: Daca ai devenit cel mai bun in sah, si incepi sa pierzi, cere un timeout.
AXIOMA LUI KASPAROV: Daca ai devenit cel mai bun in sah, infiinteaza o organizatie noua si evita-l pe cel mai periculos challanger.

 

 

  • Fiecare ceas de sah ticaie mai repede decat crezi;
  • Ceasul adversarului ticaie mai lent decat ceasul tau;
  • Cand ai mat fortat in 3 mutari, tocmai atunci ti-a ‘scapat’ ca esti mat fortat in 2 mutari!;
  • Nu spera ca adversarul va face greseli, BAZEAZA-TE PE ASTA!;
  • Piesa care se sparge sau se pierde e piesa cel mai dificil de inlocuit;
  • Mutarile proaste vin in valuri!;
  • Intotdeauna vezi o mutare mai buna imediat dupa ce ai facut o mutare proasta;
  • Daca un arbitru de sah nu cunoaste indeajuns de bine o prevedere regulamentara, intotdeauna va ajunge in situatia in care e nevoit sa o aplice!;

murphys_logo

 

  • O persoana care cedeaza elegant se cheama ca oricum nu a dorit sa castige;
  • Daca nu poti sa faci o mutare buna, fa o mutare confuza;
  • Cei care nu joaca bine pretind ca pentru ei sahul e doar un hobby;
  • Nu exista mutari inferioare cand ai jucat cu un adversar inferior;
  • Singura mutare lipsa pe o fisa de joc e o mutare pe care nu poti sa o reconstitui;
  • Cel mai greu e sa castigi o pozitie de pat;
  • Daca impingi un pion departe, va cadea de pe tabla;
  • Cand nimic altceva nu mai merge, rastoarna toate piesele;
  • Programele de sah functioneaza mai bine si sunt mai bune daca va bagati PC-ul in priza

 

Legile lui Murphy si in sah

 

 

SOMN

În timpul meciului pentru  titlul mondial dintre Capablanca și Alehin, Buenos Aires 1927, cubanezul, deținător al cununii de lauri, a început la un moment dat să… doarmă.

El a lăsat să se înțeleagă că, tot așteptând să mute adversarul, l-a cuprins somnul.

Arbitrul care l-a scuturat nițel pentru a-l trezi a primit reproșuri că… nu a procedat conform regulamentului!

Sursa: Planeta ȘAH, Almanah estival1985