Efectele practicării jocului de şah asupra activităţii intelectuale

Fostul mare campion mondial, Garry Kasparov, afirma recent, într-un interviu, că în New York se alocă 3-4 milioane de dolari anual pentru dezvoltarea şahului în şcolile de cultură generală şi s-a constatat că sportul minţii îmbunătăţeşte mult procesul învăţământului.

Marele maestru basarabean Viorel Bologan aprecia, într-un interviu din 2007, că „experienţa pozitivă a programului general-obligatoriu de predare a şahului în şcoli, în ţări ca Franţa, SUA, Rusia, Spania, Islanda, China avansează spre extinderea acestui fenomen în lumea întreagă. S-a constatat ştiinţific că, acei copii care practică şahul, au succese mari la învăţătură şi manifestă un interes sporit faţă de procesul cognitiv.

Şahul cultivă iniţiativa, gândirea logică şi analitică, dezvăluie forţa imaginaţiei.“

(Sursa: Sport Plus, Timpul)

Se poate juca şah în „pridvorul“ Bisericii?

Calităţile de bun jucător de şah se dobândesc prin antrenament şi dăruire.

Un mare jucător de şah nu foloseşte niciodată mutări spontane şi poate anticipa următoarele 3-5 mutări ale adversarului. Minţile sclipitoare au putut găsi însă soluţii de excepţie, care au uimit până la aplauze elita şahului mondial. Un astfel de episod s-a întâmplat în meciul Fischer-Spasski, amintit mai sus, când, la finalul partidei a 6-a, Spasski şi-a aplaudat adversarul pentru maniera genială în care a câştigat-o.

Intelectul este un dar al lui Dumnezeu, care trebuie cultivat pentru mântuirea personală şi a semenilor. Îmbunătăţirea considerabilă a memoriei, creşterea forţei de calcul şi sinteză, ca efecte pe care practicarea şahului le are asupra cortexului uman, ne fac să credem că orice creştin ortodox convins poate practica sportul minţii, cu dreaptă socoteală, pentru uimitoarea lui frumuseţe şi pentru ridicarea performanţei intelectuale.

Legenda spune că sfârşitul partidei, reintroducerea figurilor în tabla de şah şi închiderea acesteia vrea să ne amintească faptul că toate au un sfârşit în această lume. Rămâne să contemplăm frumuseţea din toate, despre care Dostoievski spunea că va salva lumea şi care este o oglindă a Împărăţiei lui Dumnezeu.

(Sursa: www. adriangeorgescu.ro)

 

 

Ovidiuraul Vasiliu, 06 Martie 2008

Sursa: http://ziarullumina.ro/jocul-de-sah-si-puterea-de-calcul-a-creierului-uman-60687.html

O, iartă-mi, Te rog, Doamne

O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
căci am făcut adesea din Tine robul meu,
nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai…

Gândindu-mă că dacă Îţi cânt şi Te slăvesc
am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc…
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!…

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
e să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

rugăciune de Traian Dorz

O viață închinată șahului de performanță, de la 13 ani și până, în prezent, la vârsta de 87 de ani

TATULICI T. ARISTIDE,

născut în 13.05.1931 în comuna Banila/Siret – jud. Storojineț – Bucovina de Nord – fosta Românie Mare acum Ukraina. Am prins tainele șahului la 13 ani – când am observat partidele Tatălui meu. Am terminat Liceul ”Coriolan Brediceanu” din Lugoj în anul 1951 și Facultatea Matematică – Fizică din Timișoara în anul 1954.

În acest răstimp am avut o mare atracție spre acest minunat joc de șah. În cariera mea profesională, am participat la campionate de Șah în Lugoj și Timișoara, îndrumat de C. Raina și Picler Adolf. Am participat la multe semifinale de șah ale Campionatului național și am câștigat, în anul 1996, concursul de dezlegări de Șah al ziarului  ”Renașterea Bănățeană – Timișoara”.

Actualmente particip la concursul de dezlegări al TV Realitatea – fiind cotat în topul celor mai buni dezlegători.

Am mare plăcere de a colabora la Clubul Sportiv Mediator sub conducerea distinsului prof. Partenie Mihai și a doamnei prof. Eleonora Antonia Mihai, unde mi-am perfecționat tactica și strategia. Le mulțumesc și le doresc mult succes în promovarea elevilor talentați.

Dragi cititori, ai revistei ”Visul unui pion”, tocmai ați citit viața domnului profesor Tatulici Aristide, relatată de dânsul și, concentrată în 15 rânduri. Suntem onorați să găzduim în paginile revistei noastre o asemenea personalitate, de o modestie rară și un talent șahist renumit. Toate diagramele de la dezlegări, (multe sunt complicate), sunt rezolvate de dânsul și expediate pe adresa mai sus amintită: TV Realitatea – Emisiunea de șah ”Strategie ÎN ALB & NEGRU”. Nu locuiește în Timișoara, dar găsește modalitatea de a ne găsi pentru primirea diagramelor și apoi le aduce rezolvate pentru a fi verificate. Nu dispune de calculator, totul trece prin filtrul gândirii raționale. Noi îl felicităm și îi dorim multă sănătate și bucurii însoțit mereu de șah și familie.

FINALA 2018, CĂLIMĂNEȘTI

Campionatele Naţionale Individuale pentru copii, juniori şi tineret (grupele de vârstă 8-20 ani) la şah clasic, șah rapid, blitz şi dezlegări,

au avut loc la Călimăneşti-Căciulata între 26 martie – 6 aprilie 2018 în organizarea competentă a doamnei Elena Cristian – Organizator Internaţional, cu bogată experienţă în organizarea turneelor pentru juniori. S-au jucat 9 runde.

Clubul Sportiv Mediator a fost reprezentat de un lot de 10 sportivi cu următoarele   rezultate:

         Gr. B10 – 118 participanți la șah rapid, 99 la șah clasic și 92 la dezlegări.

 Onică Victor Dominic – Locul 12 -13, cu 22 de puncte/30 posibile, la dezlegări. La șah  clasic, cu 5 puncte, a ocupat locul 38.

 Chiu Vlad – la șah rapid, cu 5,5 puncte, a ocupat locul 27; la șah clasic, cu 5,5 puncte, a ocupat locul 27.

 Stângă Daniel – Locul 16, cu 20 puncte/30 posibile, la dezlegări.

 Mocan Dragoș – Locul 36, cu 15 puncte/30 posibile, dezlegări.

Gr. B12 – 100 participanți

Mocan Radu la șah clasic cu 5 puncte, a ocupat locul 41.

Grosu Tudor la șah clasic cu 3 puncte, a ocupat locul 83.

Gr. F12 – (42 participante), Mașcaș  Teodora – la șah clasic cu 4 puncte, a ocupat locul 28.

Gr. B14 – (62 participanți), Anton Claudiu – la șah clasic cu 5,5 puncte,

a ocupat locul 20.

Gr. F14 – (32 participante), Iarca Irina – la șah clasic cu 4 puncte, a ocupat locul 19.

Gr. B18 – (29 participanți), Carașca Bogdan și Carașca Andrei.

Domnul Ioan Mărășescu, maestru internațional și directorul Clubului Sportiv Medicina Timișoara, a făcut pregătirea la adversar la grupele de vârstă 10-14 ani. Sportivii au beneficiat la momentul potrivit de sfaturi utile despre aplicarea cunoștințelor teoretice în desfășurarea partidei de șah și au fost încurajați în momentele critice. Cu această ocazie îi mulțumim.

Desigur că analiza partidelor fiecărui sportiv era făcută imediat după terminarea lor, de către prof. Narcisa Mihai, având la dispoziție calculatorul și videoproiectorul.

Cu mici excepții, noi suntem foarte mulțumiți de rezultatele obținute în această finală de sportivii noștri, care au avut partide mult mai bine jucate calitativ față de anul trecut. Obiectivul a fost atins conform antrenamentelor, care datorită domnului maestru internațional, Ioan Mărășescu au crescut în intensitate și mai ales sportivii noștri iubesc clipa când le este înmânată tema pentru acasă.

Mulțumim sincer părinților pentru simpatia care ne-o arată. Îi rugăm să aibă încredere că succesul se află pe drumul parcurs de noi în echipă *antrenori & copii & părinți, un drum pe care îl urcăm împreună încet și sigur, călăuziți de  cele două proverbe spaniole:

Mama succesului e hărnicia.
Lenea este calea spre sărăcia.                   

Sursa: http://proverbe.citatepedia.ro

 

               Pagină  realizată de Eleonora și Partenie Mihai, antrenori la C.S. Mediator

Rugăciuni scurte împotriva fricii

Ca să ne rugăm nu este obligatoriu să ne aşezăm în genunchi, cu candela aprinsă. Dacă ne rugăm doar aşa, înseamnă că nu ne rugăm niciodată cu adevărat. Rugăciunea adevărată este de toată vremea, ne însoţeşte mereu, chiar în timp ce ne îndeplinim treburile zilnice. Ea se realizează prin rugăciunea inimii, dar şi prin cuvinte scurte de rugăciune. Atunci când suntem cuprinşi de frică, pe lângă rugăciunea inimii putem striga la Domnul şi cu alte mici rugăciuni, care devin puternice prin repetare:

* Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Ps. 26, 1-2)

* De voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti. (Ps. 22, 4)

* Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. (Ps. 117, 6)

* Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte; Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!
SURSA: http://ramurainflorita.blogspot.com
Preluat de aici:
Frica, între virtute şi patimă (2) Vindecarea fricii. Redarea rostului ei adevărat
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 42 – iulie 2010
Va recomand sa cititi intregul articol dar si partea 1:
Frica, între virtute şi patimă (1)

 

DIVERTISMENT

Un copil îşi întreabă tatăl:
– Tăticule, ziua de ce nu apar stele pe cer?
Tatăl răspunde:
– Nu ştiu.
– Păi de ce nu ai întrebat şi tu când erai copil?

Străinul şi câinele
Pe o bancă în parc stătea un domn, iar lângă el era un câine . Un străin a trecut pe acolo şi îl întreabă: Câinele dumneavoastră mușcă?
Nu, răspunde domnul. Aşa că străinul s-a aplecat spre câine să îl mângâie, şi câinele l-a muşcat.
Parcă ai spus că nu mușcă?, a spus acesta nervos. Celălalt îi răspunde calm:
Păi acela nu este câinele meu!

Sursa: „http://www.anidescoala.ro/divertisment/”>http://www.anidescoala.ro/divertisment

COMPUNERE
S-a dat o compunere în clasă pe tema:”Mama e numai una”.
– Georgescu spune că a fost bolnav, a fost bine îngrijit pentru că… ”mama e numai una!”
– Popescu spune că nimeni nu-l iubește mai mult ca mama, fiindcă… ”mama e numai una!”

– Bulă spune: Într-o zi am venit acasă înfometat și am zis: ”Mamă dă-mi ceva să mănânc”, și mama mi-a zis: ”deschide frigiderul că sunt trei chifteluțe pe o farfurioară”.
Eu am deschis frigiderul și am zis:”mama e numai una!”.

DEPINDE
– Bulă, cât trăiește un câine?
– 15 ani, domn profesor.
– Dar un șoarece?
– Depinde de pisică!

LA BIBLIOTECĂ
Bulă se duce la bibliotecă cu o carte groasă:
-Doamnă bibliotecară, am găsit 10 000 de lei în această carte. Nu mai aveți ceva de acelaș autor?

Sursa: Viața preafericitului Bulă de la grădiniță și până a devenit ministru în 1000 de bancuri.


 

PRIMUL PAS!

Eu știu s-ascult un murmur de izvor,
Când stelele pe cer răsar
Și noaptea gândurile dor
De-atâta frământare în zadar.

Eu pot să port în palma mea, iubirea
Ce-așteaptă să fie dată tuturor,
Dar cum să treci la braț cu fericirea,
Când ura stă în prag provocator.

Atunci, eu am primit un sfat:
Fă primul pas… apoi mai fă unul, încă.
Să știi că Dumnezeu pe tine te-a creat
Să fii puternică la fel ca și o stâncă!

  Versuri – Eleonora-Antonia Mihai & Floare de colț

„Efectul Mozart”: muzica pe care o poți asculta când înveți la matematică

 Sursa: http://www.anidescoala.ro Scris de Anca pe 25 ianuarie 2016

Muzica stimulează diferite părţi ale creierului şi s-a dovedit prin studii şi cercetări că îmbunătăţeşte performanţele intelectuale în multe aspecte – vorbire, memorie, procesul de învăţare, viteza de gândire şi aşa mai departe. Care este însă cea mai potrivită muzică pe care să o asculţi atunci când înveţi?

Cercetătorii fenomenului ar recomanda diferite stiluri muzicale în funcţie de efectele pe care îţi doreşti să le obţii în timp ce studiezi, însă muzica lui Mozart este una dintre cele mai potrivite. Aşa a apărut, în 1993, efectul Mozart.

Atunci, doi cercetători, Gordon Shaw şi Frances Rauscher, au făcut publice rezultatele unui studiu pe care l-au făcut care arată care este legătura dintre muzică şi performanţă. De atunci, efectul Mozart a devenit tot mai popular.

Care este de fapt relaţia dintre creier şi Mozart? Shaw are o teorie prin care susţine că neuronii funcţionează pe anumite modele. Atunci, cineva a implementat modelul matematic al cercetătorului pe un program de calculator. Rezultatul a fost o continuă schimbare a modelului, care generează sunete asemănătoare muzicii lui Mozart. Shaw a ajuns la concluzia că muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart stimulează raţionamentul spaţio-temporal. Drept urmare, aceasta este cea mai potrivită muzică pe care o poţi asculta atunci când înveţi pentru geometrie, matematică şi fizică.

Eficiența muzicii lui Mozart asupra rezultatele şcolare a fost dovedită şi printr-un experiment. Gordon Shaw şi Frances Rauscher au format trei grupuri de elevi şi au studiat apoi rezultatele demersului lor. Una dintre grupe a ascultat Mozart, alt grup a ascultat muzica de relaxare și cel de-al treilea nu a ascultat numic. Cele mai bune rezultate le-au obţinut elevii care au ascultat Mozart.

 

Campionatul Familiilor șahiste

Concurs de șah rapid, în sistem elvețian pe echipe,

Timişoara, 19 mai 2018

Clubul Sportiv Studențesc Timișoara și Clubul Sportiv Mediator Giarmata Vii au organizat ediția a XIII-a a Campionatului Familiilor Șahiste, în sala Hyperion a Universității de Medicină Timișoara.
Arbitrajul a fost asigurat de prof. Mihai Partenie, arbitru international și ing. Mihai Laura. S-au jucat 7 runde cu timpul de gândire de 15 minute și 3 sec/mutare pentru fiecare jucător. La prânz organizatorii au oferit pizza.

Au participat 33 de familii din Jimbolia, Sânnicolau Mare, Recaș, Deva și Timișoara.

Clasament general:

Campioană: Familia COMAN Andrei şi Alexandru (fraţi)
Locul II : Familia ŞTEFAN Iulia şi Romulus (fiica şi tatăl)
Locul III : Familia STÂNGĂ Daniel şi Adrian (fiul şi tatăl)

Locul I la echipe de fraţi:Familia DUMA Ioan şi Daniel

MASA 1:
1.Balla Tamaş
2.Caraşca Bogdan
3.Chiu Vlad

MASA 2:
1.Cornea Remus
2.Florea Radu
3.Grădinaru Mihai
Cel mai mic participant: Cornea Mihai
Cea mai mică participantă: Velciov Tereza

În urma acestui concurs rămânem cu amintiri frumoase ale atmosferei de joc, a relației și atitudinii în cadrul echipei. Părinții au înțeles profund desfășurarea unei partide de șah în competiția dintre familii și ”au promis” că vor fi mai îngăduitori cu copiii lor, atunci când nu obțin reușita dorită.

Desigur este important să punem accentul pe dorința copiilor de a fi jucători de  performanță. În cartea lui Pius Brînzeu, Șahul – ”Magie” în alb și negru, este demonstrat că ”un jucător de performanță, pe lângă pregătirea de ordin tehnic bazată pe documentare teoretică, experiență practică și gândire logică are nevoie și de o bună pregătire psihică și fizică. Pentru că șahul de concurs este unul din cele mai obositoare sporturi.

Ca dovadă, redăm câteva date din cunoscuta experiență medicală practicată de marele maestru Helmut Pfleger, medic, la turneul internațional de la Munchen-Grunwald din 1982. În urma testelor medicale la care au fost supuși participanții, fără ca aceasta să fi influențat desfășurarea normală a partidelor, au fost făcute numeroase constatări dintre care redăm: Când a ajuns în criză de timp – patru minute pentru 15 mutări – un jucător care la începutul partidei avea tensiunea arterială de 13-7,5 cm Hg a ajuns la nu mai puțin de 20-8!  În ce privește pulsul de la 80 bătăi pe minut a ajuns la 130 bătăi în același interval de timp.

Pulsul unui alt jucător a crescut brusc de la 80 la 140 când și-a dat seama că mutarea tocmai făcută era o gafă.

Un jucător a observat că pulsul său a crescut de la 85 la 128 când adversarul a făcut o greșeală după care pulsul a revenit la 92 când a câștigat partida.

Dacă la toate acestea adăugăm și celelalte modificări de ordin biologic…,putem accepta fără rezerve concluziile lui Pfleger, care conchide că în cursul unei partide de concurs jucătorul este supus unui ”superstres”, atât fizic cât psihic.

În încheierea acestui capitol referitor la pregătirea psihologică a șahistului de performanță o remarcă făcută de Lasker merită a fi citată. Ea reprezintă, figurativ, un mare adevăr, spus în puține cuvinte” Nu sunt piesele de lemn care se războiesc pe eșichier ci două ființe umane!”

Pagină realizată de Eleonora și Partenie MIHAI, antrenori la C.S.Mediator Giarmata Vii
Articol publicat în Vatră nouă, periodicul comunității din Giarmata Vii, acad. Ion Păun OTIMAN (director onorific), preotul Vasile SUCIU (redactor-șef).

DE CE ADUCEM COPIII LA ȘAH

PLEDOARIE  PENTRU  ȘAH …

”Niciodată n-am jucat șah pentru bani. Întodeauna șahul a reprezentat pentru mine un divertisment plăcut.
Și nu numai pentru mine. Să-i recunoaștem meritele și să-i exprimăm mulțumirile noastre acestui rege al jocurilor.
Lupta în șah nu vizează câștigul material, ci este o chestiune de onoare.

Șahul rămâne jocul filosofilor.
Învățați-i să joace șah pe potentații acestei lumi și vă veți convinge că răul va pierde teren în favoarea moralității și frumosului”

Paul Morphy

De ce aducem copiii la șah?
Răspunsul la întrebarea aceasta este unul destul de simplu: copiii sunt aduși la șah în primul rând pentru că părinții doresc ca aceștia să își dezvolte anumite abilități. Nu toți vin direct cu gândul că vor scoate campioni la șah din ei, chiar destul de puțini părinți se așteaptă la asta în momentul în care se prezintă la primele ședințe de șah. Cu toții doresc să învețe copiii lor să joace șah, pentru dezvoltarea gândirii, a memoriei, a puterii de concentrare, pentru a deveni mai disciplinați.

Ceea ce nu știu foarte mulți părinți este că aceste abilități nu vin o dată cu învățarea deplasării pieselor pe tabla de șah. Mulți cred că gata, a învățat să mute piesele, a făcut șah o lună – două, am bifat această activitate de pe listă, acum copilul meu este dezvoltat armonios și îl pot duce să practice și sporturi adevărate, să facă pian sau alte activități.

Din păcate nu este așa, șahul nu este ca o baghetă magică, care în scurt timp transformă copiii în niște copii disciplinați și cu o gândire strategică, analitică, cu putere de concentrare și o memorie excelentă. Șahul face aceste minuni dar în timp. Sunt procese de durată, practicând șahul ajung să aibă astfel de abilități.

Mulți părinți zic păi bine, a învățat să mute piesele, e ok, jucăm acasă. Da, este bine să se joace acasă. Dar pentru dezvoltarea acestei gândiri strategice, analitice, este nevoie de antrenamente, antrenamentele nu sunt compuse doar din joc. Acolo se fac exerciții, lecții de strategie, deschideri, finaluri. Copilul este învățat cum să gândească, este ghidat ca mintea lui să dezvolte aceste abilități. Ajută și jocul acasă, dar dublat de eforturile de la antrenamente.

Până când trebuie practicat șahul? Până când se poate. Cu cât este practicat un timp mai îndelungat, de ordinul anilor, cu atât este mai bine pentru copil.

Nu trebuie neapărat să facă performanță la acest sport. Nu toți copiii inteligenți fac performanță. De multe ori oamenii asociază inteligența cu performanța în șah. Da, este necesar ca un copil să aibă o inteligență peste medie ca să facă performanță în șah, dar asta nu înseamnă că toți copiii cu inteligența peste medie pot face performanță în șah.

Pentru asta este nevoie de talent, de anumite calități pe care le poate avea copilul. Sunt foarte mulți copii foarte inteligenți care nu sunt și talentați la șah. Au alte talente, alte vocații. Prin intermediul șahului ei își pot dezvolta însă gândirea, lucru care îi poate ajuta la toate activitățile pe care le întreprind, la școală și în celelalte pasiuni pe care le au.

Sursa: http://www.csudesahbucuresti.ro/de-ce-ne-aducem-copiii-la-sah/  Published by

Pagină realizată de Eleonora și Partenie MIHAI, antrenori la C.S. Mediator,
publicată în periodicul Vatră Nouă al comunității din Giarmata Vii.
Redactor șef, preotul paroh Vasile Suciu.