Importanţa schimburilor

de | iul. 9, 2020 | Sa jucam sah mai bine!, Sfaturi, Strategie | 0 comentarii

În lecția trecută am discutat despre îmbunătățirea pieselor utilizând regula lui Makagonov. Astăzi vom aborda o altă temă foarte importantă: schimburile pieselor.

Schimbul pieselor reprezintă procesul prin care capturăm una sau mai multe piese adverse, iar adversarul la rândul său capturează una sau mai multe piese de-ale noastre, păstrându-se echivalența materială inițială.

Scopurile schimburilor pot fi:

pentru a scăpa de o piesă proprie slabă (aplicarea regulii lui Makagonov);
pentru a scăpa de o piesă adversă bună;
atunci când avem avantaj schimbăm piese pentru a intra în final și a fructifica avantajul;
pentru a intra într-un final mai bun;
pentru a elimina o piesă apărătoare adversă etc.

Pentru a face schimburi bune este bine să cunoaștem câteva reguli generale:

În general o piesă este considerată bună atunci când atacă slăbiciunea adversarului.
În general în poziții deschise sau semi-deschise nebunul este mai bun decât calul.
În general în poziții închise sau semi-închise calul este mai bun decât nebunul.
În general în poziții cu pioni dubli calul este mai bun decât nebunul.
În general perechea de nebuni este mai bună decât perechea de cai sau decât un cal și un nebun.
Nebunii, turele și dama sunt piese lungi, în timp ce calul și regele sunt piese scurte.
Turele stau cel mai bine pe liniile 4 și 5, deoarece controlează atât centrul cât și ambele flancuri.
În general schimburile avantajează partea apărătoare.
Piesa bună/rea este definită la sfârșitul calculului.

Pentru a putea vedea exemplele propuse , vă rog să accesați următorul link:

Importanţa schimburilor

Citatul zilei & Luni, 10.08.2020

Credinţa noastră este o credinţă despovărătoare,

deci o credinţă mântuitoare, şi este izvor de bucurie şi de nădejde.

Cine are credinţă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos,

cine crede în Evanghelie,

acela are roadele credinţei,

adică nădejde, iubire, bucurie, pace, linişte sufletească;

acela merge pe calea fericirii.

în Bucuriile credinţei, Prefaţă (2006)

Sursa:http://www.citatepedia.ro/index.php?q=liniste+sufleteasca&r=-

DASCĂLUL NU PIERE

Oricât s-ar dezvolta tehnologia,
Prietenă cu omul juvenil,
Un dascăl va rămâne alifia
Ce vindecă un suflet de copil.

Oricât de mult ar scrie-acum tiparul,
Iar litera de mână stă la colț,
Tot dascălul dezleagă-abecedarul
Și nu pot sta, în locul lui, roboți.

Bijutier, el scrijelește-n inimi,
Podoabe strălucind cu nestemate
Și construiește-ncet, încet, istorii
Ce niciodată nu pot fi uitate.

El zi de zi împarte avuție,
Cunoaștere și câte n-ai gândit…
De unde are-atâta bogăție?
De la copii primește înzecit!

Oricât ar avansa tehnologia
Și-ar sta în bancă-alături de copil,
Un dascăl va rămâne doctoria
Ce modelează sufletul fragil.

Un dascăl bun nu piere niciodată!
Icoana lui străluce tot mai viu!
El intră-acolo, în inima curată
Și face roditor orice pustiu.                 ( Ana Vecerdea Ardelean)

SURSA: INTERNET

Regulile șahului – Remiza / patul

Posted by | Mar 9, 2016 | | 1 |

Regulile șahului – Remiza / patul

Remiza este doar unul dintre rezultatele posibile ale jocului de șah. Jucătorii pot declara remiză doar atunci când:

  • unul din jucători propune remiza iar celălalt o acceptă;
  • o anumită poziție a pieselor se repetă de trei ori.
  • remiza are valoare unui rezultat la egalitate sau nedecis.

Jocul se poate finaliza cu remiză dacă se constată oricare din următoarele condiții:

  • regele nu este în șah, dar nici nu poate face vreo mutare legală. Această situație de imposibilitate a efectuării de mutări se numește pat.
  • jucătorii nu dețin suficiente piese pentru a face mat, de exemplu dacă pe tablă au rămas doar un nebun și un rege de o culoare contra unui rege și a unui cal de cealaltă culoare sau dacă pe tablă au rămas doar regii.
  • în cazul în care unul dintre participanții la joc face propunere de remiză și ambii jucători sunt de acord cu soluția.
  • dacă după 50 de mutări nu s-a capturat nicio piesă și nu s-a mutat niciun pion.
  • la repetarea unei poziții de trei ori.
  • în cazul în care regele primește șah în continuu, fără a se putea opune, dar și fără i se putea da mat. Această situație se numește șah perpetuu.
    În turnee, conform regulamentului obișnuit, fiecare jucător primește câte jumatate de punct pentru remiză, iar pentru victorie se acordă un punct învingătorului și niciun punct celui care a pierdut partida.

Regulile șahului – Promovarea pionului

Regulile șahului – Promovarea pionului

Promovarea este un termen din șah ce descrie mutarea prin care un pion ajunge să fie „transformat” sau schimbat cu o altă piesă de valoare superioară.

Astfel, pionul care atinge ultima linie a tablei de joc, linia a opta, poate fi preschimbat la alegerea jucătorului cu o altă piesă, cum ar fi regina, calul, turnul sau nebunul cu condiția menținerii culorii inițiale.

Noua piesă înlocuiește pionul pe același pătrățel, aceasta acțiune fiind o parte a mutării. O altă caracterisitică importantă este că promovarea nu poate fi limitată de valoarea pieselor care au fost deja capturate, cu alte cuvinte putem avea două regine pe tabla de joc. Teoretic, un jucător poate avea maxim nouă regine sau zece turnuri, nebuni sau cai. Dacă piesa dorită nu e la îndemână, jucătorul ar trebui să cheme arbitrul să-i dea piesa.

Promovarea pionului decide adesea rezultatul jocului de șah.

Deoarece regina este cea mai puternică piesă, la majoritatea vastă a promovărilor sunt alese reginele. Alegerea altei piese în afară de regină pentru această mutare, se numește subpromovare.

Promovările pot fi folosite și cu alte piese la unele variante de șah, cum ar fi antișahul. În perioada inițială a testării acestei noi reguli în șah, promovarea nu era forțată, iar un jucător putea alege ca un pion care ajungea în linia a opta să își păstreze valoarea de pion. În unele variante de șah fairy, sunt de asemenea acceptate și promovările în piese de culoarea celor aparținând adversarului.