Imposibilitate

miercuri, 16, ianuarie 2013

Legați prin fire nevăzute
de un destin necruțător
suntem imagini prea tăcute
torturate de al iubirii dor.

Magneți separați de o lume
frunze ce din aceeași salcie cădem
același val ne transformă în spume
și doar în vise un țărm al fericirii noi vedem…

Lacrimi îmi picură pe filă
tu ai plecat și Universul e pustiu
mă simt încarcerată într-o bilă
iar sufletul parcă nu îl mai simt viu.

Ce rost mai e în astă viață?
copii ce pleacă, mame ce tot mor,
nimeni nu ne trimite vreo povață
cum să eliminăm cuvântul dor?

Versuri: Cristina Bădulescu- Foișor

Castel în curcubeu

duminică, 30 decembrie 2012

Castel din lacrimi construiesc
pentru eternitate
încerc cu amintiri să îl zidesc
să pot ieși apoi din el… cu demnitate!

În loc de geamuri pun oglinzi din curcubeu
să reflectez… o viață
iar ușa-i o cascadă din sufletul meu
și sper să închidă trecutul în petale de gheață.

Să pot ieși fac repede un pod
din gânduri de iubire
și nu privesc în jos dacă în năvod
rămân prinse toate ale mele suspine…

Versuri: Cristina Bădulescu – Foișor

Inima mea

joi, 27 decembrie 2012

Am doar o inimă să ofer
e mult… e puțin cine să știe?
doar un zâmbet în schimb îți cer
ce însă poate fi adresat oricui nu doar mie…

am doar vise pentru noi
între stele și cu Soare
speranțe făr* de trifoi
simt cum sufletul mă doare.

am o zi făr* de sfârșit
și o noapte făr* de Lună
iubirea este doar un mit
viața-ți ia mereu arvună.

am nimic și nicăieri
sunt o umbră în Lumină
ani lungi făr* de primăveri
și mă tot întreb: din a cui vină?

Versuri: Cristina Bădulescu – Foișor

Șoaptele îngerilor (2)

În ateu de-ți pui nădejdea, faci păcatul cel mai greu;
Cum poți tu să crezi în omul ce nu crede-n Dumnezeu?

***

Viteaz e cel ce-nvinge leii; viteaz e cel ce-nvinge-o țară;
Acela care-nvinge lumea, e un viteaz din cale-afară,
Și-acestora, ca la minune, stă lumea-ntruna să se-ncline,
Dar mai viteaz e-acela care mereu se biruie pe sine!

***

Spicul plin își pleacă fruntea, – cu cât el e mai voinic,
Dar, cu fruntea sus de-a pururi, stă, alături, un alt spic,
Și acesta este spicul care n-are-n el nimic!

***

Nu te lăuda cu aur într-ai lumii muritori,
Ci comoara ta să fie a smereniei comori,
Că e singura comoară ce n-o fură – pleavă – vântul,
Și prin care poți să cumperi Cerul tot și tot pământul!

Barba fratelui vreodată de se-aprinde, sări și-l scapă,
Însă, mai întâi de toate, barba ta s-o uzi cu apă!

***

Toate pot dormi pe lume, pân-și apa cea mai lată,
Numai ura dintre oameni, nu adoarme niciodată …

***

Când te-ajunge piatra urii, veselă să-ți fie vatra …
Numa-n pomul plin de roade, azvârl oamenii cu piatra.

***

Binele pe care-l facem când și când pe fața humii …
Nu-i decât o rugăciune pentru mântuirea lumii …
Deci, a face mereu bine, e: a te ruga mereu, –
Rugi prin care după moarte, te unești cu Dumnezeu!

***

Binele e-n sine turn de aur greu,
Pe a cărui scară urci la Dumnezeu …
„Mâine” poate-ncheie zilele-ți puține:
Deci te-ntreabă: astăzi ai făcut vre-un bine?

***

Aurul de prin palate totdeauna vă orbește.
Voi vedeți ce au bogații, însă nu ce le lipsește!

***

Ai căzut? Alungă-ți jalea, căci un înțelept a spus:
Cine cade, se ridică uneori cu mult mai sus!

***

Nu e om fără durere, – fără frunză cum nu-i pom;
Dacă e vreun om asemeni, – omu-acela nu e om!

***

Viața? Mare-nvolburată … Cine vrea plutind, s-o treacă,
Trebuie să știe-ntâi o lege: de nu dă din mâini se-nneacă!

AUTOR: Vasile Militaru

Sursa: