Vara Șahistă a Sportivilor de la Clubul Sportiv Mediator

Clubul Sportiv Mediator a avut mai mulți reprezentanți în concursurile de șah din timpul verii. Dorim să îi felicităm pe toți cei care au participat!

De asemenea, dorim să îi încurajăm să continue să joace în concursuri, chiar dacă sunt mai ocupați acum (căci a început anul școlar). O variantă ar putea fi și concursurile online (dacă se vor organiza).

Medaliații acestei veri sunt:

Filip-Antony Trif, care a avut următoarele rezultate:
– a câștigat ”Turneul Piticot (U06)” de la Festivalul International de Șah Cap Aurora, cu punctaj maxim;
– Locul 1 (U06) la ”Cupa Orașului Pecica”;
– Locul 3 (U06) la ”Cupa Orașului Tășnad – Open ELO<1600”.

Victor Deac, cu următoarele rezultate:
– locul 2 (la general) la ”Cupa Parângul Mic” (la egalitate de puncte cu locul 1, dar au fost departajați la cel de-al treilea criteriu);
– locul 2 (U10) la ”Cupa Orașului Pecica”;
– Locul 3 la ”14th Arad International Chess Open – U10” (unde a fost egalitate de puncte între primii patru clasați, dar s-a facut departajarea la cel de-al doilea criteriu);
– Locul 5 (la egalitate cu locul 3, departajare la al treilea criteriu) la Festivalul International de Șah Cap Aurora – Turneul B (U10).

Aliyah-Antonia Trif a avut următoarele rezultate:
– locul 1 (F10) ”Cupa Orașului Pecica”;
– Locul 3 (F10) și premiul pentru ”Cea mai bună performanță la categoria ELO sub 1150”, la ”Cupa Orașului Tășnad – Open ELO<1600″

Maria-Luiza Eva
Locul 3 (la general) la ”Cupa Parângul Mic”.

Îi felicităm pentru aceste rezultate și ne bucurăm împreună cu ei!

 

Poza zilei 15 septembrie 2021 (miercuri)

    Trandafirul japonez

Înflorește chiar dacă știe că vara se duce… că vine toamna… că vine iarna… Floarea lui (chiar dacă ține cam o zi) aduce bucurie indiferent de anotimp. Atâta timp cât avem grijă de el și el ne înveselește cu florile lui.

M-am gândit să inaugurez astfel o nouă categorie de postări: poza zilei. Mi-am dorit să fac acest lucru de mai mult timp, cam de când mi-am luat aparatul de fotografiat. Nu voi posta zillnic. Voi posta atunci când atenția îmi este atrasă de câte ceva frumos și/sau despre care am câte ceva frumos de spus.

Sper ca aceste postări să vă placă, să vă însenineze și poate să vă aducă un zâmbet!

 

Se apropie FINALA Meltwater Champions Tour 2020/2021

Meltwater Champions Tour cuprinde 9 concursuri de șah desfășurate online și o FINALĂ.

Concursurile de calificare (dar premiate și fiecare separat) s-au jucat în perioada 14 noiembrie 2020 – 5 septembrie 2021.
Acestea au fost:
1. Skilling Open (14-21 noiembrie 2020) – Câștigător: Wesley So (SUA)
2. Airthing Masters (26 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021) – Câștigător: Teimour Radjabov (AZE)
3. Opera Euro Rapid (6-14 februarie 2021) – Câștigător: Wesley So (SUA)
4. Magnus Carlsen Invitational (13-21 martie 2021) – Câștigător: Anish Giri (NED)
5. New in Chess Classic (24 aprilie – 2 mai 2021) – Câștigător: Magnus Carlsen (NOR)
6. FTX Crypto Cup (23-31 mai 2021) – Câștigător: Magnus Carlsen (NOR)
7. Goldmoney Asian Rapid (26 iunie – 4 iulie 2021) – Câștigător: Levon Aronian (ARM)
8. Chessable Masters (31 iulie – 8 august 2021) – Câștigător: Wesley So (SUA)
9. Aimchess US Rapid (28 august – 5 septembrie 2021) – Câștigător: Magnus Carlsen (NOR)

În urma acestor concursuri primii 8 clasați sunt:
1. Magnus Carlsen (NOR) 339 puncte
2. Wesley So (SUA) 261 puncte
3. Levon Aronian (ARM) 170 puncte
4.Teimour Radjabov (AZE) 133 puncte
5. Anish Giri (NED) 123 puncte
6. Ian Nepomniachtchi (RUS) 115 puncte
7. Hikaru Nakamura (SUA) 90 puncte
8. Vladislav Artemiev (RUS) 87 puncte

Cel de-al zecelea concurs – FINALA – va avea loc în perioada 25 septembrie – 4 octombrie 2021.

Felicităm câștigătorii!
Succes finaliștilor!

Sursa: https://championschesstour.com/

Citatul zilei 29.08.2021 (duminică)

Thomas Carlyle (1795-1881) despre cărți:

”Cel mai bun efect al unei cărți este că incită cititorul să devină autodidact.”

”Întregul suflet al timpurilor care au trecut, sălășluiește în cărți.”

”În ziua de azi o universitate adevărată înseamnă o colecție de cărți.”

 

Sursa: http://www.citatepedia.ro/index.php?id=73462
adăugate de:
Zenovia Popa
Cornelia Georgescu
Zenovia Popa

Grand Chess Tour 2021 la Final

Odată cu încheierea concursului Sinquefield Cup s-a încheiat și Grand Chess Tour 2021.

Acest eveniment a fost format din 5 concursuri:
1. Superbet Chess Classic Romania (3-15 mai, București, Romania) – Câștigător: Shakhriyar Mamedyarov (AZE)
2. Paris Rapid & Blitz (16-23 iunie, Paris, Franța) – Câștigător: Wesley So (SUA)
3. Croația Rapid & Blitz (5-12 iulie, Zagreb, Croația) – Câștigător: Maxime Vachier-Lagrave (FRA)
4. St Louis Rapid & Blitz (9-16 august, Saint Louis, Missouri SUA – Câștigător: Hikaru Nakamura (SUA)
5. Sinquefield Cup (16-28 august, Saint Louis, Missouri SUA) – Câștigător: Maxime Vachier-Lagrave (FRA)

Câștigătorul Grand Chess Tour este Wesley So (SUA).

Clasamentul final:
1. Wesley So (SUA) – 36,6 puncte
2. Maxime Vachier-Lagrave (FRA) – 35 puncte
3. Shakhriyar Mamedyarov (AZE) – 26,5 puncte
4. Fabiano Caruana (SUA) – 24.8 puncte
5. Richard Rapport (HUN) – 19,5 puncte
6. Levon Aronian (ARM) – 13,8 puncte
7. Anish Giri (Olanda)) – 13,5 puncte
8. Alexander Grischuk (RUS) – 12,3 puncte
9. Teimour Radjabov (AZE) – 6,5 puncte

În această ediție a GCT au mai participat:
Ian Nepomniachtchi (RUS)
Hikaru Nakamura (SUA)
Leinier Dominguez Perez (SUA)
Viswanathan Anand (IND)
Peter Svidler (RUS)
Alireza Firouzja (FIDE)
Jan-Krzysztof Duda (POL)
Le Quang Liem (Vietnam)
Jeffery Xiong (SUA)
Sam Shankland (SUA)
Bogdan-Daniel Deac (ROU)
Anton Korobov (UKR)
Etienne Bacrot (FRA) & Vladimir Kramnik (RUS) – au jucat ca o echipă: Bacrot la rapid și Kramnik la blitz
Ivan Saric (CRO) & Garry Kasparov (RUS/CRO) – au jucat ca o echipă: Saric la rapid și Kasparov la blitz
Constantin Lupulescu (ROU)
Jorden van Foreest (Olanda)
Dariusz Swiercz (SUA)

Mai multe informații despre acest eveniment puteți găsi pe pagina oficială a Grand Chess Tour: https://grandchesstour.org/
De asemenea mai multe informații pe pagina concursului din Wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/Grand_Chess_Tour

Felicităm participanții!