Regele – piesa care dă sens lumii fascinante a jocului de șah

Regele pe tabla de șah este o piesă aparte din două motive: nu poate fi capturat niciodată și toată strategia jocului gravitează în jurul lui. Finalitatea ultimă a unei partide de șah este încolțirea regelui adevers, prin protejarea regelui propriu. Paradoxal, deși regele are o putere scăzută de atac, este cea mai apărată piesă de pe tablă, stând încă de la începutul jocului în centrul redutei militare, flancat puternic din toate părțile.

Fără rege jocul de șah nu ar avea sens și nici finalitate. Toate piesele de pe tablă se raportează în acțiunile lor, direct sau indirect către regele propriu sau advers. Atacul direct al unei piese la regele advers poartă denumirea de șah. Astfel, denumirea acestui joc, șahul, poartă în sine o relaționare directă cu regele, sau altfel spus: șahul implică chiar în denumirea lui apelul la rege. Regele e singura piesă care are deasupra capului crucea, ca semn al autorității omenești, care-și are izvorul în autoritatea dumnezeiască, căci Crucea este asociată mereu cu Hristos, Dumnezeul și Creatorul lumii, Cel ce de bunăvoie S-a răstignit pe ea. Regele este centrul psihologic al jocului de șah, atât prin autoritatea pe care o impune cât și prin prisma faptului că toate strategiile îl privesc în mod direct.

Prin analogie, lumea în care trăim nu ar avea sens fără Dumnezeu. Așa cum piesele de șah își justifică existența doar raportându-se la rege, la fel noi oamenii avem sens pe pământ doar raportându-ne la Cel ne-a creat.

 Blaise Pascal spunea: „Dacă omul nu este făcut pentru Dumnezeu, de ce nu este fericit decât întru Dumnezeu?  Dacă omul este făcut pentru Dumnezeu, de ce îi este el atât de potrivnic lui Dumnezeu? ” iar Sfântul Tihon spunea: „Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu. ”

Așa cum regele este centrul psihologic al jocului de șah la fel Dumnezeu stă în mijlocul creației Sale, fiind rațiunea de a exista a fiecărui lucru și a fiecărei persoane. Totul e creat, și fiecare lucru creat a primit un scop pentru a exista, din partea Creatorului. Totul are sens doar pentru că Dumnezeu le-a dat un sens.

Așa cum toată strategia jocului de șah se precipită spre final în jurul regelui, la fel viața oamenilor, buni sau răi, spre bătrânețe se apropie de Dumnezeu, temători fiind în pragul morții.

Regele pe tabla de șah este singura piesa ce nu poate fi capturată niciodată. Regele este nemuritor, deși poate cunoaște înfrângerea. Hristos este regele lumii, care deși învins pe tabla vieții, capturat, încolțit din toate părțile de dușmani, evadează din moarte, prin cruce, înviind ca un Dumnezeu. Regele încolțit pe tabla de șah este firea umană încolțită de propriile ei păcate care nu mai găsește niciun ajutor în puterea celor din jur, pe orizontală toate șansele sunt epuizate… doar ridicarea privirii spre cer mai poate salva situația. Crucea de pe capul regelui simbolizează în ultimă instanță că soluția pentru om poate veni paradoxal, pe verticală, pe o altă axă a jocului, de sus, din cer, de la Dumnezeu. Când omul e prins în capcana proprie a egoismului și a răutății, doar crucea îl mai poate salva… și asta pentru că ea e semnul biruinței lui Hristos asupra răului. Crucea e izvorul vieții, altar pe care S-a răstignit Dumnezeu, căci prin ea a venit bucurie la toată lumea.

Finalurile de partidă surprind adesea pe tabla de șah regele conducându-și grijuliu pionii spre final, spre punctul maxim al vieții lor, spre moarte (ieșirea de pe tabla) și înviere (transformarea în altă piesă) la fel cum Dumnezeu ne însoțește pe fiecare din noi de la zămislirea în pântecele mamei până la moarte, făcând tot posibilul să ne mântuim. Regele încoronat cu cruce care poartă pionul spre final este Hristos care-și poartă frații spre viața veșnică prin Crucea patimilor Sale.

Regele este singura piesă care poate face rocada, și asta pentru că această mutare să-i grăbească așezarea pe o poziție comodă, bine apărată, și restul armatei să se concentreze spre atac. Prin rocadă regele dă un impuls ofensivei zicând practic: „Mergeți fraților la luptă, eu m-am așezat bine!” Prin rocadă regele deblochează o teamă latentă a celorlalte piese că regele poate fi atacat, și le încredințează că totul e bine și pot uita de grija aceasta. Această retragere subtilă a regelui în spatele apărării este un gest de încurajare pentru armata sa de a-și îndeplini menirea, de a ataca regele advers și a câștiga…

Regele, dama și mintea jucătorului de șah sunt principalele instrumente psihologice prin care se poate obține victoria. Regele apărat cât mai bine, dama ieșind la atac cât mai eficient, iar mintea șahistului menținând totul într-un perfect echilibru, până la victoria finală.

În lumea reală, regele este Tatăl care este mereu discret și lucrează (atacă) doar prin Fiul (dama) pe care-l trimite în lume pentru a ne mântui pe toți. La lucrarea celor doi se adaugă mereu Duhul Sfânt (mintea nevăzută a șahistului), Cel ce pe toate le împlinește, și prin care Fiul lucrează în inimile oamenilor.

Sursa: teologiasahului.wordpress.com

 

 

Lasă un răspuns