De ce?

Frunze se leagănă în vânt
ca umbra mea pe ăst” Pământ.
Ploaia ce cade le tocește ușor,
ca larima mea aducătoare de dor.

Păsări ciripesc pe un ram,
Ca sunet de ploaie ce bate la geam.
Curcubeu ce aștept rămâne ascuns,
Poate raza de Soare îmi aduce răspuns.

De ce ne întristăm cât încă trăim,
de ce stăm încruntați în loc să zâmbim.
De ce ne ferim a scrie poezii,
de ce refuzăm să păstrăm sufletele de copii?

Trăiesc deci exist a spus cineva,
visez deci trăiesc spune inima mea.
Aștept deci mai sper de aceea exist,
exist deci iubesc și asta este absolutist.

Dar totuși DE CE? și pentru cât Timp?
Aș vrea ca viața să fie doar anotimp
Colorat zgomotos și extrem de agil,
să nu fiu doar o frunză pe un ram fragil.

Versuri, Cristina Bădulescu –Foișor

Lasă un răspuns