Arcada peste timp

duminică, 11 septembrie 2011

Sunt eu cu mine în voiaj de seară,
în zborul meu spre Orizontul infinit
și chiar de sufletul este din ceară,
voința mi-e de neclintit.

Voi trece peste creste neînfricată,
voi trece peste mări în al meu zbor,
voi trece bariera munților ce nu e ridicată
și toate astea pentru a vedea al meu odor.

Sunt eu cu mine în eternitate
și de vei vrea poți a veni și tu,
căci  greu e zborul în singurătate,
ia-mi mâna și din Speranță să ne facem un atu!

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

EU

vineri, 9 septembrie 2011

O frunză de aș fi…pe un ram,
în toamna vieții aș cădea la prima brumă,
un trandafir de aș fi… ce crește la un geam
taifunul dintr-un  asfințit m-ar transforma în spumă.

Un zâmbet de aș fi pe fața unui zmeu,
m-aș înălța sub vântul cald în zare,
ecoul unui gând poznaș m-ar face zeu,
în visul ce-mi apare… la întâmplare.

Speranța de aș fi… de o zi
aș face Soarele să nu apună,
o lacrimă ce stă să cadă… de aș fi
m-aș transforma în diamant pentru a da morții arvună…

Dar sunt doar eu și asta fără scuză,
nu pot schimba nici lacrimă, nici zâmbet,
aud și-n vis vocea ce mă acuză:
te-ai aruncat ca trandafir din propriul tău buchet!

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

Nimeni și nimic

vineri, 26 august 2011

NIMIC nu mișcă în zare
Soarele e absurd de tăcut
valuri au înghețat pe mare
Speranța încă nu s-a născut.

Lumina nu este în noapte,
stelele sclipiri au pierdut.
Imposibil să depistez urme de șoapte,
deși clipă de clipă le-am tot cerut.

Mirare că e încă AER
Credința că pot zbura,
cadou nu am ce să-ți ofer,
ca preț am doar Viața mea.

Nu-s nimeni în ăst” Nimic mare
și totuși pot câteodată visa,
că nu există abandonare,
ci doar neputința de a lupta.

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

Catedrală

Vineri, 8 iulie 2011

În mâini țin Catedrala unui suflet pur,
ce l-am primit în dar acum… mult timp
și chiar de uraganul Vieții a trebuit să-ndur,
îl voi returna… ca pe un fulg de nea acolo pe Olimp.

În suflet e altarul meu de vise,
acolo îngenunchez în nopți târzii
și încerc să completez cu roz file nescrise,
în Biblia unei existențe mult prea cenușii…

Icoana prețioasă-i…, doar o clipă,
aceea ce cu siguranță nu o pot capta,
clepsidra-i plină de momente de risipă.
TE ROG permite-mi s-ating cu o privire Liniștea.

Versuri,  Cristina Bădulescu – Foișor

Între 2 clipe

Marți, 5 iulie 2011

Moment sau clipă sau scânteie,
idei ce încerc a transpune în crâmpeie,
speranțe, vise, întrebări
împrăștiate-n cele patru zări…

Prezent, trecut sau cin” să știe
Să fi fost eu sau poate tu în astă erezie,
Zâmbesc deci sunt și ești tu,
Poate acesta-i al vieții atu?!

Apa Vieții trece peste noi,
spălând al sentimentelor noroi,
rămânem puri chiar de-n adânc
clipă ne-a fost ”împrumutată” de un prunc…

Între clipe și Stări trecură veacuri,
aceeași noi tot căutând ale durerii leacuri
și cred că doar rostind un simplu : te iubesc!
puteam clipa pentru eternitate să opresc…

Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor

De ce?

Frunze se leagănă în vânt
ca umbra mea pe ăst” Pământ.
Ploaia ce cade le tocește ușor,
ca larima mea aducătoare de dor.

Păsări ciripesc pe un ram,
Ca sunet de ploaie ce bate la geam.
Curcubeu ce aștept rămâne ascuns,
Poate raza de Soare îmi aduce răspuns.

De ce ne întristăm cât încă trăim,
de ce stăm încruntați în loc să zâmbim.
De ce ne ferim a scrie poezii,
de ce refuzăm să păstrăm sufletele de copii?

Trăiesc deci exist a spus cineva,
visez deci trăiesc spune inima mea.
Aștept deci mai sper de aceea exist,
exist deci iubesc și asta este absolutist.

Dar totuși DE CE? și pentru cât Timp?
Aș vrea ca viața să fie doar anotimp
Colorat zgomotos și extrem de agil,
să nu fiu doar o frunză pe un ram fragil.

Versuri, Cristina Bădulescu –Foișor

O gară …

Luni, 6 iunie 2011

O gară e ziua de azi
și trebuie să hotărăsc: este a mea?
Lumea de pe peron se așteaptă să cazi
și auzi cum pe stâlpul de telegraf cântă o cucuvea…

O gară a fost și ziua de ieri
în care ai coborât din greșeală
și fără de veste ai pierdut zeci de primăveri
iar biletului expirat nu-i poți adăuga clipe de cerneală…

O gară va fi și ziua ce vine
și te întrebi: de ce o aștept?
E din vanitate sau doar Speranță de Bine
Oricum contează al meu accept?

O gară e ziua ce-n noapte o las
să fie ostatecă pentru veșnicie
sfioasă nu va avea cu cine a sta la taifas
când voi părăsi trenul pentru a împlini a Vieții profeție.

Versuri – Cristina Bădulescu – Foișor

Cântec de leagăn

marți, 24 mai 2011

Dormi și visează că te-am trezit în zori,
în zgomotul lin al adierii din zborul de cocori.
Dormi și visează că mâine împreună vom fi,
iar norii de Speranță ne vor zîmbi.

Dormi în mireasma liliacului cel alb,
iar susurul apei de munte să-ți fie leagăn.
Dormi și-n vise primește-mi gândul de mângâiere cald,
urmează-l și vei ajunge la mine pe valul unui uragan…

Dormi cu mine în gândul luminat de stele,
căci va veni ziua în care vom putea păși împreună pe ele.
Dormi în siguranța Soarelui ștrengar,
ce prin zâmbetele sale alungă orice nepoftit hoinar.

Versuri – Cristina Bădulescu Foișor

Despre iubire

Marți, 3 mai 2011

Sunt cuvinte simple ce le uităm
Timpul să fie doar de vină?
… iubire, zâmbet, Speranță le îngropăm
și doar în amintiri, fiorul lor le face să revină…

Suntem prea mici sau poate nici nu existăm,
iar visele sunt doar trăiri uitate,
suntem prea ocupați sau poate doar mimăm
extazuri între sentimente expirate.

Suntem pân-la final tot noi,
Cu mici sau mari păcate demodate,
dar doar Iubirea ne poate transforma-n eroi
Păstrând Speranța-n zâmbet în Eternitate.

Versuri – Cristina Bădulescu Foișor

Pentru mine

marți, 3 mai 2011

Poți fi orice doar dacă crezi
și nu trebuie să îți tot repet asta
când ai îndoieli pune-te să colorezi
în cea mai distinsă culoare… creastă…

Acolo ți-e țelul… acolo ești TU
Încearcă să nu uiți: TU ești al tău Atu!
Zâmbește spre stele răspuns vei primi
Un curcubeu din zare Ție îți va zâmbi!

Iar dacă vreodată un nor rătăcit
spre Orizontul tău vine cu un aer spășit,
ridică-ți privirea deasupra și zbori
către piscul ce te așteaptă cu lauri și… flori!

Versuri – Cristina Bădulescu Foișor