luni, 16 ianuarie 2012
Privesc în jur și mă-nfior
rătăciți făr de ideal în al Universului decor
văd oameni ce identitatea și-au pierdut
într-un ocean de lacrimi au rămas făr de trecut.
mă întreb atunci făr să clipesc
ce drept am eu să mai trăiesc
între trecut prezent sau viitor
dacă sentința e aceeași: o să mor?!
și atunci gândind un pic mai mult
încerc iureșul mulțimii să-l ascult
poate acolo undeva
cineva-mi dă răspunsul la întrebarea mea?!
nu sunt Nimic în Univers
iar Timpul făr de mine va fi șters
iar clepsidra celor mulți
nici măcar tu nu vei mai vrea să o asculți.
atunci cuvintele închid
rămân un clopot într-un vid
aș vrea doar un gând a exprima
te rog, te rog nu mă uita!
Versuri, Cristina Bădulescu – Foișor
Visits:93
Today: 1