Urmarea lui Hristos, Cap. III, paragraful 1

1. Fericit acela pe care adevărul îl învață prin sine însuși, iar nu prin asemănări și cuvinte trecătoare, ci așa cum este el.
Mintea și simțul nostru adeseori ne înșeală și nu văd prea bine.

Ce folosește o mare frământare despre lucruri tainice și greu de înțeles, din pricina cărora nu vom fi osândiți, dacă nu le-am cunoscut?
Mare nebunie esta ca, neîngrijindu-ne de cele folositoare și de cele de trebuință, să ne pironim asupra celor ce nu ne trebuie, ba chiar ne păgubesc.

Avem ochi, dar nu vedem!
Și de ce s-avem grijă de atâtea lucruri și soiuri?
Acela căruia-i vorbește Cuvântul cel veșnic, trece repede peste multe păreri.

Toate vin de la acest singur Cuvânt și toate vorbesc despre El: ”El este Începutul care grăiește înăuntrul nostru (Ioan 8, 25)”.
Nimeni, fără El, nu înțelege și nu judecă drept.

Acela pentru care El singur este totul și pe toate le găsește în El și pe toate le vede în El, numai acela poate fi statornic cu inima și poate rămâne împăcat cu Dumnezeu.
O, adevărule, Dumnezeule, fă-mă una cu Tine într-o veșnică iubire!

Mi-e greu adeseori să citesc și să ascult multe: întru Tine e tot ce voiesc și doresc.
Să tacă toți învățații, să amuțească toate făpturile înaintea feței Tale* Tu singur să-mi vorbești!

SURSA: Urmarea lui Hristos, autor Toma de Kempis

Lasă un răspuns